Martiriul celor 40 de Sfinți Mucenici din Sevastia.

Pe 9 martie sunt pomeniți, în calendarul ortodox „Sfinții 40 de mucenici din Sevastia”. Sărbătoarea marchează începutul anului agrar. Este limita dintre iarnă şi vară, între vremea rece și cea călduroasă.

Pentru credincioși este o zi de sărbătoare, în care se consumă delicioșii măcinici și se consumă 44 de pahare cu vin.

Românii pomenesc această zi ca „Ziua de Măcinici”. Măcinicii reprezintă spiritele strămoșilor decedați.

„Cea mai spectaculoasă practică magică de Măcinici era aprinderea focurilor în zorii zilei prin curți și grădini. Lângă focuri se așezau scaune unde se odihneau, se încălzeau și se ospătau sufletele morților venite să petreacă Anul Nou celebrat primăvara.

În această zi satele din sudul țării se confundau cu nori uriași de fum. Focurile aprinse cu gunoaiele rezultate din curățirea curților, grădinilor și anexelor gospodărești aveau valoare practică. Însă aveau și semnificație rituală: sprijinirea Soarelui să depășească punctul de echilibru atins la echinocțiul de primăvară”, explică Ion Ghinoiu, în cartea „Calendarul țăranului român. Zile și mituri” (Univers Enciclopedic Gold, 2019).

De 9 martie se împărțeau nu doar măcinici, ci și fasole sleită, nuci, poame sau alune.

Obiceiuri de Măcinici

În satele bucovinene se făceau praznice. Cu această ocazie se dădea pomană celor adunați câte un colăcel, lumină aprinsă și un pahar cu băutură.

Obiceiul de a bea 40 sau44 de pahare de vin vine din antichitate și își are originea sărbătorile bahice. Oamenii credeau că vinul băut în această zi se transformă de-a lungul anului în sânge și putere de muncă.

Dacă cineva nu putea bea atâtea pahare pline cu vin, trebuia să guste sau cel puțin să fie stropit cu vin. Numărul paharelor de vin băute corespunde cu numărul Sfinților Mucenici din Sevastia care poartă diferite nume zonale.

Povestea celor 40 de Sfinți Mucenici din Sevastia

Sărbătoarea de Măcinici corespunde zilei în care cei 40 de Sfinți Mucenici din cetatea Sevastiei s-au sacrificat pentru credință, conform Rețete și Vedete.

Se spune că cei 40 de mucenici au au trăit pe vremea împăratului Liciniu (308-324). Aceștia erau soldați creștini care făceau parte din aceeași ceată. Ei își făceau serviciul militar în Cetatea Sevastia, în Armenia, sub conducerea lui Agricola. Aflând Agricola de credinţa lor creştină, a dat poruncă să fie aduşi în faţa lui. El le-a cerut să se lepede de credință și să aducă jertfă zeilor.

„Cum v-aţi arătat ascultători către mai-marii voştri în războaie, aşa să ascultaţi şi acum porunca împăratului, aducând jertfă zeilor”, le-ar fi spus Agricola.

Cei patruzeci de ostași au refuzat și au fost închiși în temniță. Pedepsele la care au fost supuși nu i-au făcut să-și renege credința în Hristos. Drept urmare, conducătorul armatei a ordonat să fie aruncați, dezbrăcați, în apa unui lac înghețat.

Se spune că unul dintre cei patruzeci a acceptat să-și renege credința, însă când a intrat într-o baie caldă, să-și revină, a murit pe loc.

După o noapte petrecută în apa înghețată, restul mucenicilor continuau să se roage.

Martiriul celor 40 de Sfinți Mucenici din Sevastia

Atunci s-au arătat patruzeci de cununi strălucitoare peste capetele lor, însă una stătea în văzduh. Aceasta era pregătită pentru cel care renunțase la credință.

Văzând aceasta, unul dintre temniceri, Aglaie, a mărturisit că este creștin și a intrat în apa înghețată.

Ulterior, cei 40 au fost scoși din apă și supuși altor torturi cumplite. La final. ei au fost arși de vii și au primit cununa Mucenicilor.

Moaștele lor au fost înmormântate la Sevastia, apoi s-au împărţit în toată lumea creştină. O parte din ele se găsesc și la Mănăstirea Antim din Bucureşti.