Antrenorul Marius Șumudică a debutat cu un succes pe banca celor de la Rizespor, chiar împotriva fostei formații.
Debut de vis pentru antrenorul Marius Șumudică. Noul antrenor al formației Rizespor a bifat primul succes, miercuri, în partida cu Gaziantep, scor 3-0. Golurile au fost marcate de M. Skoda în minutele 42 și 56 - penalty și Samu (88 - penalty). Victoria din etapa a 19-a a campionatului Turciei are o mare însemnătate pentru tehnicianul român.
Și asta pentru că a fost obținută împotriva fostei formații de care s-a despărțit cu mare scandal. Șumudică nu s-a înțeles cu oficialii de la Gaziantep atunci când a venit vorba despre prelungirea contractului. El s-a plâns că i-a fost oferit un salariu cu 10% mai mic. În condițiile în care câștiga 600.000 de euro pe an.
Antrenorul Marius Șumudică, nemulțumit de salariul oferit
„Clubul a anunțat că mi-a făcut o ofertă mai bună. Este o minciună. Mi-au cerut o reducere de 10%. Am oferit echipei 80.000 de euro din buzunarul meu, iar președintele m-a întrebat de ce îi dau jucătorilor și nu îi dau clubului. E foarte greu să continui în aceste condiții. Sunt la echipă până la finalul contractului (n.r – finalul acestui sezon). Vreau să muncesc în această țară, dar nu sunt respectat.
„Noi îi dăm acum 1,2 milioane de euro, bani în care sunt incluse și salariile secunzilor”
Succesul meu este evident, dar asta este răsplata? Să-mi reducă salariul? Voi ați accepta asta? Consider această propunere drept o insultă. Contractul meu expiră la finalul sezonului. Sunt aici până la finalul sezonului, dar nu știu mai departe”. Spunea antrenorul român povestind despre cum au decurs negocierile.
„Noi îi dăm acum 1,2 milioane de euro, bani în care sunt incluse și salariile secunzilor. El vrea 1,6 milioane de euro. Da, e adevărat că vrem să-i reducem salariul cu 10%. Și Barcelona reduce salarii, și Galatasaray. Ce legătură are asta cu lipsa de respect (n.r. - Șumudică i-a acuzat pe șefi că nu-l respectă)?”, afirma președintele celor de la Gaziantep.