Mărirea și decăderea unui milionar cu conexiuni politice. Pasiunea vicioasă care l-a distrus

Mărirea și decăderea unui milionar cu conexiuni politice. Pasiunea vicioasă care l-a distrus

Necazurile se țin lanț de avocatul ieșean Mihail Vlasov, fost preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României – CCIR.

După ce în luna august și-a pierdut soția, fiind răpusă de coronavirus, pe 3 noiembrie, Mihail Vlasov a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 8 ani închisoare, într-un dosar în care este acuzat de folosirea influenţei sau autorităţii în scopul obţinerii unor foloase, delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Este a doua condamnare pentru avocatul ieșean.

Pe 3 noiembrie 2017, Vlasov a fost eliberat condiţionat din închisoare, ca urmare a deciziei magistraţilor Tribunalului Vaslui. La acel moment, fostul şef CCIR ispăşea o pedeapsă de 5 ani şi 8 luni de închisoare, după ce a fost condamnat definitiv, în iunie 2015, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 5 ani închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Iniţial, în august 2018, Mihail Vlasov primise o condamnare la Curtea de Apel Bucureşti de 9 ani şi 10 luni închisoare, pedeapsă scăzută de Instanţa supremă la 8 ani.

Instanţa supremă a menţinut decizia Curţii de Apel Bucureşti pe latură civilă. Astfel, Mihail Vlasov trebuie să plătească 53.823.942 lei daune materiale către Camera de Comerţ şi Industrie a României, din care 48.301.870 lei singur, iar 5.522.071 lei în solidar cu ceilalţi inculpaţi.

De asemenea, Mihail Vlasov trebuie să plătească 6.086.741 lei daune materiale către partea civilă Romexpo SA, în solidar cu ceilalţi inculpaţi.

În plus, judecătorii au pus sechestru pe bunurile mobile şi imobile ale lui Mihail Vlasov. DNA susţine că, în perioada 2008 - 2014, Mihail Vlasov, abuzând de funcţia de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, a întreprins demersuri pentru obţinerea unor foloase materiale personale şi pentru persoane din anturajul său, în detrimentul instituţiei pe care o reprezenta.

De ce a fost acuzat avocatul Mihail Vlasov

DNA susţine că, în perioada 2008 - 2014, Mihail Vlasov, abuzând de funcţia de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, a întreprins demersuri pentru obţinerea unor foloase materiale personale şi pentru persoane din anturajul său, în detrimentul instituţiei pe care o reprezenta.

Potrivit procurorilor, au fost adus grave prejudicii atât Camerei de Comerţ, cât şi SC Romexpo SA, la care CCIR este acţionar majoritar.

"După ce a preluat conducerea CCIR, Mihail Vlasov a întreprins acţiuni astfel încât bani din bugetul instituţiei să ajungă la diverse entităţi/societăţi comerciale, în scopul sprijinirii intereselor materiale proprii sau ale unor membri de familie, prin încheierea de contracte şi convenţii. Concret, el şi-a folosit autoritatea şi influenţa faţă de inculpatele Ştefănescu, Grigorescu şi Suciu, pe care le-a determinat să semneze contracte în fals, având drept scop însuşirea şi respectiv folosirea resurselor materiale ale celor două entităţi", spun anchetatorii.

DNA menţionează că, prin contractele semnate, respectiv contracte de închiriere, contracte de prestări servicii sau colaborare, contracte de asistenţă juridică cu Cabinetul Individual „Avocat Mihail M. Vlasov", au fost direcţionate sume de bani sau au fost puse la dispoziţie imobile din patrimoniul CCIR şi Romexpo la preţuri derizorii, în favoarea lui Mihail Vlasov şi a unor membri de familie.

Procurorii arată și că Mihail Vlasov era „un împătimit al jocurilor de noroc”, el cheltuind pentru acestea „importante” sume de bani din bugetul CCIR.

Ce se întâmplă cu bunurile lui Vlasov

La doar câteva zile după condamnarea la 8 ani de închisoare a celui poreclit „împăratul”, o echipă de muncitori a fost trimisă să transporte bunurile din interiorul casei estimate la aproape 2 milioane de euro. Aflată sub sechestru impus de Fisc, vila din strada Sărărie are în interior o piscină acoperită, jacuzzi, sală de cinema și este mobilată cu obiecte rare și de mare valoare pe care fostul președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României, mare pasionat de jocuri de noroc, le-a adunat de-a lungul celor 76 de ani ai săi.

„Am fost contractați să transportăm lucrurile din casă, suntem firmă privată și nu vă pot spune numele clientului care a făcut solicitarea”, au spus reprezentanții firmei de transport care se ocupă de această operațiune.

„Având în vedere faptul că imobilul se află situat în zona Copoului, acesta poate avea o valoare mult mai ridicată față de alte imobile cu suprafețe asemănătoare din Iași. Clădirea este poziționată însă pe un versant, iar aici au fost făcute mai multe intervenții pentru stabilizarea terenului. Construcția are o vechime de peste 20 de ani, iar arhitectura nu este una deosebită pentru a mări valoarea imobilului foarte mult, iar în aceste condiții ar valora undeva la 1,6 milioane de euro”, a explicat un specialist imobiliar.

Ne puteți urmări și pe Google News