Marine Le Pen confirmă că face parte din grupul lui Matteo Sallvini: Vrem să schimbăm din temelii UE. Grupul ENF (Europa Naţiunilor şi Libertăţii), este viitorul
- Antonia Hendrik
- 16 aprilie 2019, 11:44
Întâlnirea la vârf a dreptei franceze, într-un hotel din Strasbourg, inima Uniunii europene, dezbate despre provocările din viitorul Parlament European şi despre alianţe şi obiective: Pretutindeni în Europa, ideile noastre atrag şi câştigă teren fiindcă aduc speranţă şi sunt juste, a spus liderul Rassemblement Nationale (RN), moştenitor al Frontului Naţional. Ideile noastre sunt în slujba tuturor popoarelor Uniunii europene.
Ideea politicianului francez este aceea de a putea exploata aceste alegeri europene pentru a da o lovitură întregii structuri a UE.
Şi pentru a o putea face, nu sunt suficienţi doar proprii cetăţeni, care de mult timp demonstrează un puternic sentiment eurosceptic, ci şi aliaţii bătrânului continent, în special cu Matteo Salvini, cu care liderul RN spune că relaţiile ''merg foarte bine''. După cum relatează AdnKronos, Le Pen, prezentând programul propriului partid la câţiva metri de Parlamentul european (alegere deloc întâmplătoare), a confirmat axul suveranist spunând că dacă la început în interiorul UE ''nu aveam opţiuni, sau cale de ieşire'', acum ''avem posibilitatea să schimbăm din temelii UE împreună cu aliaţii'' din ultimii ani.
Şi pentru Marine le Pen, locul este tocmai în interiorul platformei creată de Salvini şi care a primit botezul său la Milano, platformă din care RN, spune le Pen, este''parte integrantă''. ''Am dat mandat lui Matteo Salvini să fie purtătorul de cuvânt al grupului ENF (Europa Naţiunilor şi Libertăţii) în acest tablou, în încercarea de a consolida acest puternic nucleu de State. Unde noi suntem parte integrantă'', a continuat Le Pen.
Şi vorbind tot despre grupul lui Salvini, Le Pen a dorit să pună stop acuzaţiilor de a fi filorusă, motiv pentru care nu doresc să intre în grup polonezii din partidul PIS. ''Cinstit vorbind nu sunt mai apropiată de Rusia decât Matteo Salvini'', dar confirmă dorinţa de a deschide calea dialogului cu Moscova. ''Ne gândim că a avea relaţii cordiale şi paşnice cu Rusia este pozitiv pentru popoarele noastre şi considerăm că nu e niciun motiv să continuăm acest război rece pe care-l poartă UE'', a mai spus ea potrivt ilgiornale.