Marinarul anului 2016 pentru curaj excepțional. Femeia care a salvat șapte pescari naufragiați, pe valuri de peste zece metri și vânt de 60 de noduri

Marinarul anului 2016 pentru curaj excepțional. Femeia care a salvat șapte pescari naufragiați, pe valuri de peste zece metri și vânt de 60 de noduri

Acum cinci ani de zile, o indiancă pe nume Radhika Menon spărgea toate barierelor castelor indiene și devenea prima femeie comandant de navă din istoria Flotei Maritime Comerciale a Indiei. Și nu pe orice navă, ci pe un super-tanc petrolier. Astăzi, ea a mai făcut un pas important în cariera sa de navigatoare. Va primi premiul International Maritime Organisation Council pentru curaj excepțional pe mare: „2016 IMO Award for Exceptional Bravery at Sea”

Consiliul IMO, întrunit pentru a 116 oară în istoria sa, a luat o decizie fără precedent: Căpitanul de Cursă Cungă de navă Radhika Menon, o indiancă de 47 de ani, comandantul super-petrolierului Sampurna Swarajya va fi medaliată, în cadrul unei cermonii care va avea loc în noiembrie, la Londra cu cea mai înaltă distincție care poate fi acordată unui marinar civil, pentru acte de bravură și curaj deosebit pe mare.

Pe 22 iunie 2015, în Golful Bengal, ofițerul II Punte de pe Sampurna Swarajya a observat, la circa o milă și jumătate în prova navei, o barcă de pescuit ce plutea în derivă, cu catargul rupt și fără propulsie. Era o furtună năprasnică. Valuri uriașe, vânt devastator și ploaie grea. Comandantul Radhika Menon s-a apropiat și a obsevat că de pe epava plutitoare făceau semne niște oameni disperați. de aici începe o poveste ce ar merita un film de Hollywood.

„A salvat șapte suflete pe vânt de șaij' dă noduri si val de zece metri, doar cu o scară de pilot și niste balize de cauciuc prăpădite”.

Comandantul român Cătălin Trușcă, cel care ne-a semnalat cazul, a relatat pe Facebook, plastic, cu umor specific marinăresc: Amarâții aia erau pe un pescarici, le-a picat motoru', și-au pierdut ancora, iar <<bulău'>> (n.r. furtuna) le-a ras tot potolu' și toată apa. O vreme au supraviețuit cu gheața de pe pereții cambuzei. Acasă, le făceau deja pomenile, dar a venit asta și-a-ntors socotelile lu Sărsăilă. A salvat șapte suflete, pe vânt de șaij' dă noduri și val de zece metri, doar cu o scară de pilot și niște balize de cauciuc prăpădite. I-a tras la bord, câte unu - câte unu, și a facut la rondouri, și n-a plecat până nu i-a scos pe toți. Din partea mea, poa' sa fie si transexuală, tot îmi scot pălăria!”. O zi întreagă a durat întreaga operațiune de salvare în care, nu de puține ori, chiar nava sa a fost în pericol. Dar femeia comandant de navă nu a vrut cu niciun chip să renunțe până nu a recuperat și ultimul naufragiat! Câteva zile mai târziu, erau cu toții erau acasă, în Gopalpur, Orissa. Cel mai tânăr naufragiat salvat are 15 ani și cel mai în vârstă 50 de ani.

O femeie marinar de toată isprava

Întrebată de cotidianul Times of India despre premiul pe care a fost anunțată că îl va primi de la IMO, comandantul Radhika Menon a declarat, modestă: „Sunt uimită, onorată și recunoscătoare. Este o obligație să salvezi sufletele celor ce se află în primejdie pe mare, iar eu, în calitate de commandant de navă, nu mi-am făcut decât datoria”.

Radhika Menon și-a început cariera ca ofițer radiotelegrafist dar, după multe examene, a trecut prim toate etapele meseriei de ofițer de marină, până în urmă cu cinci ani când a obținut brevetul de Căpitan de Cursă Lungă, document recunoscut în toată lumea.