Despre Marilyn Monroe se spune că „a impus standardele voluptăţii feminine”.
După cum nota la un moment dat Daily Mail, „Marilyn nu a însemnat numai picanterii, aventuri, droguri şi alcool”.
Printre lucrurile mai puţin cunoscute despre diva blondă se numără şi faptul că actriţa se ducea la sală pentru a da jos kilogramele. Şi făcea exerciţii fizice „comparabile cu cele pe care starurile de astăzi le fac la sală”.
Există imagini rare, care o surprind pe Marilyn în timp ce îşi urmează programul zilnic de întreţinere. Fotograful Philippe Halsman este cel care realiza un pictorial cu diva (cu puţin timp înainte de a apărea în "Domnii preferă blondele"), publicat de celebra Life Magazine. Iar imaginile o surprind pe Marilyn făcând exerciţii la sală.
Alb şi negru
Printre altele, senzualul pictorial alb-negru o înfăţişează ridicând greutăţi şi făcând exerciţii de mobilitate. Philippe Halsman avea să scrie mai târziu, că atunci s-a îndrăgostit de ea.
La puţin timp după apariţia pictorialului, actriţa avea să explice, într-un interviu (din 1952) pentru revista Pageant Magazine, cum se menţinea în formă. Astfel, Marilyn spunea că, în fiecare dimineaţă, timp de zece minute ridica greutăţi uşoare: „Nu repet ritmic în timpul exerciţiilor. Nu mai pot exersa dacă mă simt ca în armată".