Marian Jean Marinescu, din 2007 eurodeputat, propus din nou de PNL Dolj pentru un nou mandat
- Robert Negru ţ
- 19 martie 2018, 12:43
Marian Jean Marinescu este propunerea PNL Dolj pentru un nou mandat în Parlamentul European. Reamintim faptul că politicianul deţine această funcţie de deputat în Parlamentul European din 2007.
Marian Jean Marinescu (66 de ani) este eurodeputat din partea PNL, fiind afiliat grupului Partidului Popular European – PPE (Creștin Democrat). De formație inginer de aeronave, a îndeplinit de-a lungul timpului mai multe funcții politice administrative, fiind consilier municipal, consilier județean, prefect și deputat de Dolj. Este vicepreședinte al grupului PPE, membru în Comisia pentru transport și turism, dar și în Delegația la Comisia parlamentară de stabilizare și de asociere UE-Serbia, notează gds.ro.
Decizia a fost în cadrul unei ședințe cu președinții de organizații locale, la care a participat și vicepreședintele regional, deputatul Gigel Știrbu. „Avem certitudinea că Marian Jean Marinescu se va regăsi, ca de fiecare dată, sus pe listă, astfel încât regiunea noastră, municipiul Craiova, județul Dolj, să aibă un reprezentant cu care ne mândrim în Parlamentul European“, a precizat şeful organizației, Ștefan Stoica.