Pe mama Mariei a cunoscut-o la locul de muncă. S-a îndrăgostit de ea şi atunci când a rămas gravidă, au decis împreună să lase copilul chiar cu preţul bârfelor lumii, trecând peste convenţiile sociale. Şi s-a născut Maria. Maria care, din prima clipă de viaţă, era deja băgată într-un dosar penal, supusă procedurilor judiciare de către DIICOT.

Greu de înţeles cum reuşise să comită fapte atât de grave care să fie de competenţa DIICOT, chiar înainte ca tatăl său să o cunoască pe mama sa, deocamdată nimeni nu a reuşit să explice. Nici măcar procurorul general de atunci, Augustin Lazăr.

Părinţii nu s-au împacientat. Desigur, era o eroare materială, care urma să fie îndreptată de către Justiţie. Dar nu a fost aşa. Maria a continuat să apară în dosar. Uitându-se că era doar un copil.

Şi mai era ceva. Fiecare discuție cu mama despre dosar și tribunal era un chin infinit pentru copil. Maria se născuse cu un handicap grav, de care medicii şi-au dat seama abia când fata a împlinit vârsta de un an. De la acea vârstă foarte fragedă avea un diabet sever şi era dependentă de insulină. Încă de la un an de zile, a fost nevoită să poarte, prins de ea cu ace dureroase care îi înţepau pielea, un aparat special care picura insulină în sânge atunci când era nevoie.

La nici un an de zile, Maria, copilul dorit în ciuda convenţiilor sociale, făcea primii paşi în viaţă legată la un aparat de insulină şi inculpată într-un dosar DIICOT.

Donaţia, garanţia pentru operaţia salvatoare

Dosarul în care se află şi Maria a început să fie instrumentat în anul 2005, cu doi ani înainte ca ea să se nască. Investigaţia procurorilor viza un dosar greu de spălare de bani şi formarea unui grup infracţional organizat. Între cei cercetaţi se afla şi tatăl Mariei. Doi ani mai târziu, s-a născut fetiţa. Iar după încă un an, i s-a descoperit boala gravă şi dependenţa de pompiţa de insulină, pe care trebuia să o poarte în fiecare clipă prinsă de ea cu nişte ace.

Exista o singură şansă pentru a scăpa de acest calvar: o operaţie de transplant. Operaţie care costă însă foarte mult şi nu se poate face decât la o clinică din străinătate. Altfel, Maria era condamnată ca toată viaţa să umble cu pompiţa de insulină atârnată de ea. Mai era însă o problemă. Operaţia nu se poate face acum. „Medicii mi-au spus (n.r. există actul medical) că trebuie să crească aşa până aproape de majorat, când i se definesc şi se stabilizează organele. Abia atunci se poate face transplantul cu şanse de succes” – ne-a declarat în exclusivitate mama Mariei.

Când i s-a dat acest verdict, Maria avea câţiva anişori. Până să ajungă să poată fi operată, mai trebuia să treacă ceva vreme. Şi atunci tatăl a decis să-i asigure un gaj. Să fie sigur că fetiţa lui, indiferent de ce se va întâmpla în următorii ani, să aibă banii pentru operaţia de transplant. I-a donat, conform datelor din dosar, „imobilul 1.650 mp teren intravilan situat în Corbeanca și imobilul 9.151,14 mp situat în Corbeanca + construcție (P+1+M și piscină) realizată 40%”.

Donaţia aceasta, care ar fi trebuit ca după vânzare să acopere cheltuielile pentru operaţia de transplant nu a fost făcută oricum. Ci în urma întocmirii unui raport de către Compartimentul Autoritate Tutelară din Primăria Sector 1, pe data de 2 decembrie 2010.  Acest raport a fost făcut avându-se în vedere boala cronică permanentă a fetiței și urmărindu-se interesul major al minorului. Donația s-a făcut cu „scutire de raport”. Ce înseamnă asta? Că Mariei i se asigura de către tată independenţa financiară faţă de fratele ei vitreg, rezultat în urma căsătoriei legitime a tatălui ei biologic.

Cum a ajuns Maria în dosar

Procuroii DIICOT instrumentau un dosar de spălare de bani la unul dintre trusturile de presă importante din România. Între cei anchetaţi era şi tatăl Mariei. Dosarul, aşa cum am spus, începuse cu doi ani înainte de a se naşte fetiţa. Printr-o Ordonanță din 12.06.2017, se dispune efectuarea în dosarul 195/D/P/2011 a „unei expertize tehnco-științifice financiare cu privire la transferurile interbancare și stabilirea legăturilor financiare dintre sumele de bani încasate de fiecare dintre cele patru persoane (…) cu privire la bunurile descoperite că sunt deținute în proprietate de fiecare dintre acestea”. Cele patru persoane nominalizate de procurori sunt: Maria, tatăl ei, mama și bunica maternă a acesteia, ultimele două fiind persoanele cu care locuia fetița.

Raportul de expertiză cerut de procurori ajunge la următoarea concluzie, în ceea ce o priveşte pe Maria: „din analiza documentelor aflate la dosarul cauzei nu au fost identificate extrase de cont privitoare la această persoană” (…) „pentru perioada 01.01.2005 – 31.12.2012 nu sunt informații cu privire la operațiunile efectuate prin intermediul conturilor bancare”. Nici nu avea cum. În 2005 Maria nu era născută. Abia peste doi ani avea să se întâmple asta, deci nu avea cum derula operaţiuni bancare, iar în 2012 avea doar 5 ani, aşa că, iarăşi, nu avea cum derula operaţiuni bancare prin contul ei.

Sechestrul a fost pus. Maria continuă să apară în dosarul penal ca adult

Deşi, practic, nu se putea pune sechestrul asupra donaţiei care ar fi trebuit să-i asigure Mariei operaţia salvatoare, el totuşi s-a pus. Nu mai intrăm acum în chichiţe juridice care să explice de ce nu se putea. Mai ales că fata nici nu mai are pretenţii asupra acestei donaţii. Împreună cu mama ei, vor face într-un fel rost de bani pentru operaţia de transplant. Singura ei dorinţă este să fie scoasă din acest joc la care nu are nici un fel participare.

Pentru asta s-a adresat mai întâi lui Augustin Lazăr, procuror general la acea vreme: „Domnule procuror general, nu cred că puteți lăsa un minor într-un dosar de crimă organizată. Nu cred că puteți face abstracție de vârsta mea (12 ani, atât avea Maria atunci când a adesat petiţia n.r.), de capacitatea mea de a produce fapte penale menționate în acest dosar și nu cred că acceptați ca directori generali și alte persoane importante să fie scoase din dosar în timp ce în locul lor este plasat un copil, elev în clasa a VI-a, bolnav cronic (insulinodependent de la vârsta de un an) care la data faptelor avea patru ani și purta încă pampers (…).

Domnule Procuror general, vă solicit să efectuați propria dumneavoastră cercetare în virtutea funcției pe care o aveți și să menționați dacă prezența mea în acest dosar este legală sau ilegală și ce legi stau la bază. Menționez că în sesizare pe care v-am trimis-o nu am contestat sechestrul, ci prezența mea ca minor în dosarul penal”.

Cât se poate de limpede. Maria întreba pe mai marele procurorilor, ce caută ea în dosarul unde nu comisese nimic. Răspunsul de la cabinetul lui Lazăr este cu totul pe lângă subiect: „În referire la sesizarea dumneavoastră, transmisă unității noastre, referitor la modul în care se efectuează cercetările în dosarul nr. 195/D/P/2011 al DIICOT, vă comunicăm că aspectele reclamate au fost verificate de procurorul ierarhic superior care a respins plângerile formulate împotriva actelor și măsurilor procurorului, de către Inspecția Judiciară, care a dispus clasarea sesizărilor prin rezoluțiile nr. 7351/ IJ/1536/DIP/14.12.2017 și nr. 5729/IJ/1404/DIP/24.09.2018 și de către instanța de judecată, care a menținut măsura sechestrului asigurator”.

Cu alte cuvinte, Maria îi solicită lui Augustin Lazăr să verifice legalitatea prezenţei ei ca minor, incapabil să comită faptele cercetate în dosarul în care este implicată, şi că nu contestă în niciun fel sechestrul pus asupra bunurilor.  Iar Lazăr îi răspunde că au verificat, şi sechestrul se menţine.

Convinsă că sesizarea ei nu a fost înţeleasă cum trebuie, Maria a mai revenit o dată, plină de încredere, încercând să lămurească situaţia şi să puncteze ce anume cerea ea exact: „Domnule Procuror General, Subsemnata E.M., în vârstă de 12 ani, nu v-ați adresat corect persoanei mele întrucât nu ați menționat că vă adresați unui copil în vârstă de 12 ani, comițând același abuz pe care l-au făcut și procurorii de caz. De asemenea, nu mi-ați menționat nicio lege în virtutea căreia o elevă în clasa a VI-a (un copil) poate fi plasată într-un dosar de crimă organizată (spălare de bani, grup infracțional), alături de fosta conducere a Trustului Realitatea TV.

M-am adresat dumneavoastră în calitate de Procuror General care veghează la respectarea legii, a drepturilor și libertăților persoanei și mai ales ale minorilor, drepturi stipulate atât de Constituție cât și de legile statului român precum și de organismele și tratatele internaționale. (…)

Domnule procuror general, nu cred că puteți lăsa un minor într-un dosar de crimă organizată. Nu cred că puteți face abstracție de vârsta mea (12 ani), de capacitatea mea de a produce fapte penale menționate în acest dosar și nu cred că acceptați ca directori generali și alte persoane importante să fie scoase din dosar în timp ce în locul lor este plasat un copil, elev în clasa a VI-a, bolnav cronic (…)

Menționez că în sesizarea pe care v-am trimis-o nu am contestat sechestrul, ci prezența mea ca minor în dosarul penal Realitatea, lângă inculpați, denunțători și condamnați”. La această a doua sesizare, nu a mai primit niciun răspuns.

În niciun act procurorii nu au spus că anchetează o minoră

Am studiat multe acte din dosarul aflat la instanță. Peste tot judecătorul este indus în eroare fiindcă nicăieri procurorul nu precizează că Maria este minoră. Spre exemplu, copilul pus ca și adult în Raportul de constatare din 11.08.2017, în care din dispoziția procurorilor s-au întocmit venituri, cheltuieli pentru PERSOANA FIZICĂ X.Maria. Astfel, prin lipsa cuvântului ,,minor”, s-a ajuns la aberații, expertul căutând în zadar ,,salarii”, ,,venituri”, ,,transferuri” ale unui minor, expertul mentionând pentru anul 2005: nu s-au găsit pentru persoana X. Maria. Nu s-au găsit pentru că nu era născută!

Un alt exemplu: în ordonanța de sechestru din 28.08.2017, nu se scrie că Maria e minoră și că e fiică, astfel încât se înțelege că tatăl i-a donat unei terțe persoane, special pentru a spăla bani.

Procurorul informa instanța: ,,suspectul donează altor persoane”. Ei bine, suspectul este tatăl care nu a donat la terțe persoane, ci fiicei minore din afara căsătoriei, bolnavă cronic. Iar tatăl minorei Maria are dreptul și îndatorirea să administreze bunul copilului, nu de facto, ci de drept, conform art. 501 alin.1 Cod civil. De aceea în rechizitoriu și în alte documente nu se făcea precizarea că Maria este minoră.

Văzând că în ţară nu este ascultată, Maria s-a adresat forurilor europene. Eurodeputata Maria Grapini s-a interest de caz și a promis că va face tot ce este necesar pentru ca Maria să fie ascultată de liderii europeni. Ei i s-a alăturat și europarlamentarul Carmen Avram. Pe lângă scrisoarea trimisă, Maria are șanse să ajungă să și vorbească de la tribuna forului comunitar.

Vinovaţii fără vină

Dosarul se cercetează din 2011, copilul apare în cauză pe 28 aug.2017, faptele directorilor inculpați se prescriseseră înainte cu un an: 16.09.2016. Comod pentru procurorii DIICOT – nu de la DNA, cum se obișnuia în fapte de corupție – că au gasit un înlocuitor ca să recupereze ceva din pagubă: un copil.

Să reluăm un pasaj din cererea pe care Maria a trimis-o procurorului general de atunci: „ (…) nu cred că acceptați ca directori generali și alte persoane importante să fie scoase din dosar în timp ce în locul lor este plasat un copil, elev în clasa a VI-a, bolnav cronic.”

Ce adevăr se ascunde în spatele acestor afirmaţii? Unul crunt! Şefii de atunci de la Realitatea, cei care au comis infracţiunile investigate în dosar, au scăpat de acuzaţii, prin diferite tertipuri, de la prescrierea faptelor, transformarea din inculpaţi în martori şi până la sancţiuni minore.  Şi au mai rămas şi cu banii pe care i-au ciordit.

Doar Maria, cu aparatul de pompat insulina prins de ea, trebuie să vadă cum mama continuă să meargă în continuare la tribunal și să o reprezinte și pe ea, fără să-și permită un avocat, pentru a răspunde de fapte pe care nu le-au comis. Nici nu avea cum, pentru că ori era nenăscută, ori prea mică.

Maria are acum 14 ani. Nici măcar nu-şi cere înapoi donaţia primită de la tatăl său, fără ca ea să i-o fi cerut-o. Vrea doar normalitate. Adică să nu mai facă parte dintr-un dosar cu care nu are nimic de-a face.