Marele regret al lui Rică Răducanu: „Nu țineam de bani”. Grijile care îl macină pe fostul internațional
- Ionel Sclavone
- 3 octombrie 2021, 14:16
Unul dintre cei mai apreciați și îndrăgiți fotbaliști din vechea generație, rapidistul Rică Răducanu, trece prin momente dificile.
Acum, când a ajuns la apusul vieții și când își amintește de vremurile în care era adulat de galerii, iar echipele se băteau pentru el, Rică Răducanu are un singur mare regret. Faptul că nu a știut să-și negocieze mai bine contractele, că „nu s-a vândut mai bine”.
Și, mai mult, îi pare rău că nu și-a ascultat mama care l-a sfătuit mereu de bine. Aceasta îl îndemna să pună bani deoparte pentru vremurile grele care urmau să vină.
„Noi, aștia, mai în vârstă, nu am avut șansa să facem niște contracte serioase, ca să avem din ce trăi și la bătrânețe, așa cum se fac acum în fotbalul mondial. Pe atunci, luam cam 300 de lei și 1.000 de lei, la calificare. Dar nu țineam de bani.
Plecam cu gagicile la restaurante, pe la Intercontinental, erau vremuri tare frumoase. Maică-mea, săraca, îmi tot spunea: «Băi, bagă ceva bani la saltea, că nu se știe, vin vremuri grele!». Dar, n-am ascultat-o, n-am făcut economii”, a mai spus fostul mare jucător al Rapidului.
Marele regret al lui Rică Răducanu
Fostul mare jucător al Rapidului și al Naționalei, Rică Răducanu supraviețuiește, de la o zi la alta, dintr-o pensie de 1.800 de lei, primită de la statul român. Aceeași sumă cu care supraviețuiesc alte milioane de pensionari români.
Pe de altă parte, fostul mare fotbalist este îngrozit de efectele pandemiei de coronavirus, dar și de prețurile care cresc de la o zi la alta. Scumpirile la facturile de gaze și curent electric l-au făcut pe Rică Răducanu să-și socotească cu atenție fiecare bănuț și socotească de cât ar avea nevoie ca să treacă peste iarnă.
Același personaj simpatic și bonom
Dar, cu toate greutățile prin care trece, Rică Răducanu continuă să fie același personaj haios, apreciat pentru glumele și vorbele sale de duh. De altfel, așa a și intrat în inimile celor mai mulți dintre români, chiar și atunci când a încetat să mai joace fotbal.
„N-am nici bani, nici gagici. Din cauza pandemiei nu te mai poți pupa sau măcar sta la povești, că altceva oricum nu mai pot! O să facem economie la televizor, noi, pensionarii. O să o lăsăm mai moale, mă mai uit doar o jumătate de oră. Am presimțit că va fi greu, încă de astă-vară. Închid lumina prin casă, în urma soției. Noroc că ea este mai bine, cu sănătatea, le gătește nepoților, care învață online. Ne mai ajută cu bani fiul meu, ne descurcăm cum putem, el a mai lucrat, pe colo-colo, ca antrenor”, a glumit fostul mare sportiv Rică Răducanu pentru playsport.ro.