Marele Julio Iglesias sare în apărarea fiului său. Gâdea umilit în faţa a milioane de fani

Marele Julio Iglesias sare în apărarea fiului său. Gâdea umilit în faţa a milioane de fani

Julio Iglesias Junior a fost invitat joi, 14 mai, în platoul emisiunii "Sinteza Zilei", de la Antena 3. Prezentatorul Mihai Gâdea a dorit să îl înveţe câteva cuvinte în română şi i-a oferit o lecţie de "antibăsism". Gâdea i-a cerut lui Julio Iglesias Jr. să repete în limba română două fraze foarte dragi lui: „Antena 3 e aici!“ şi „Jos Băsescu!“. Ce a urmat?

Managementul marelui artist Julio Iglesias (Senior) a protestat public printr-un comunicat de presă. Protestul integral a fost publicat și de însuşi Julio Iglesias (Senior), pe pagina sa oficială de Facebook. Interesant este că mesajul a fost postat în limba română pe rețeaua de socializare, cu adresare evidentă către publicul din țara noastră, care a asistat la scena de joi seară. Este o reacţie fără precedent a unui artist de talie mondială la adresa unui post de televiziune important din România. Mii de români au dat like-uri la comentariul marelui artist de pe pagina sa oficială, care are peste 3,5 milioane de fani,  comentariu care între timp a devenit viral.

Regretabil şi incalificabil

Reprezentanţii artistului au făcut câteva lămuriri, explicând că Julio Iglesias Jr. nu cunoaşte limba română, motiv pentru care a crezut că este o formulă de rămas bun. Totodată, managementul a precizat că artistul a fost indus în eroare în mod voit de către prezentatorul emisiunii, catalogând gestul drept „regretabil şi incalificabil.“

Ce au zis, mai exact, reprezentanţii artiştilor Julio Iglesias şi Julio Iglesias Jr referitor la gestul făcut de Mihai Gâdea?  „Julio Iglesias Junior nu cunoaşte limba română, nu este familiarizat deloc cu numele româneşti şi, când a repetat după Mihai Gâdea, cu bună credinţă, „Jos Băsescu!“, nu s-a gândit nicio clipă că este vorba de un slogan politic. Fiind ultimele secunde ale emisiunii, Julio Iglesias Junior a crezut că este vorba de câteva cuvinte de rămas bun, în limba română, pe care prezentatorul îl ruga să le repete după el, pentru telespectatori.  Julio Iglesias Junior nu este la curent cu politica din România, nu cunoaşte politicienii români şi, neştiind deloc limba română, nici măcar nu şi-a dat seama că propoziţia „Jos Băsescu!“ includea numele unei persoane. Artistul a fost indus în eroare în mod voit de către prezentatorul emisiunii, Mihai Gâdea, într-un mod absolut regretabil şi incalificabil. Artistul nu şi-ar premite niciodată să vină la televiziune să spună, în cunoştinţă de cauză, Jos politicianul X! sau Jos politicianul Y!.

Julio Iglesias Junior a venit în România şi a acceptat invitaţia de a participa la emisiune pentru a vorbi exclusiv de concertele pe care le va susţine în România alături de tatăl său, Julio Iglesias.     Artiştii nu doresc să fie implicaţi în nicio chestiune de natură politică. Este absolut regretabil gestul Antenei 3, de care ne delimităm total pe această cale“.

Iată câteva dintre comentariile românilor la postarea de pe Facebook a lui Julio Iglesias:

„Mihai Gadea e un comunist ordinar!!! Bravo Julio Iglesias, multumim pt precizari”, „Vă rugăm să ne scuzați, nu toți prezentatorii tv din România sunt atât de lipsiți de profesionalism. Gâdea nu e jurnalist, e un lingău care ar trebui să-și dea demisia din acest moment. Dar acest lucru nu se va întâmpla, pentru că nu realizează cât de tare i-a făcut de râs pe toți românii”, „GÂDEA...,Basescu a plecat de cateva luni ,ce naiba mai ai cu el ? Cum sa ii faci unui artist asa ceva ?NESIMTITULE!!!!!!!!!!!!”, şi nici nu-mi este simpatic Băsescu, dar ceea ce a făcut Gâdea este un gest infect”, „Rusine domnule gadea. Ne produci mai multa jena decat ar face-o un politician”, „Ce mizerabil! Sa-ti bati joc de un artist!”, „Gâdea este cel mai mare jeg ordinar!”, „Doamne. dar Gadea este foarte grav trebuie internat de urgenta!”, „Gâdea este unul din acele specimene tv care traieste pentru a "lucra" la comanda, asta este jobul lui: sa arunce cu mizerie in oameni. E atat de bagat in rahat incat nu isi mai da seama cand prin glumele proaste pe care le face isi afunda tot mai mult trustul la care lucreaza. D-le Julio Iglesias Jr. ca roman imi cer scuze: Avem si noi tampitii nostri”, „Cu regret mărturisesc ca am făcut rating acestui post aseară, numai si numai pt a urmări pe artistul Julio Iglesias jr. Ma atras sinceritatea, decenta, bunul simț pe care le aprecie de ani de zile si la tatăl sau, pe care l-am văzut la aproape toate concertele din București, 2 pe stadionul Cotroceni si ultimul in sept 2013. N-am înțeles de ce a fost invitat la Gâdea, unde se face circ politic, folosind un limbaj licențios, suburban, josnic..... Finalul a fost apoteotic, demn de cea mai joasă speță, punând un artist, un necunoascator al limbii sa folosească sloganuri politice, sloganuri ale unui trust deraiat, care și-a arătat nu admirația ci lipsa de profesionalism si bătaia se joc, pe care o servesc seara de seara, zi de zi, acești măscărici mediocrii, circari de 2 parale, paiațe dezumflate, populației romane! Pt ca suntem o populatie, nu un popor, netaxand mizeria ce ni se baga pe gat......”.

Două concerte în România

Julio Iglesias Jr. va susţine, alături de tatăl său, legendarul Julio Iglesias, două concerte în România, pe 22 mai la Cluj şi pe 2 iulie la Bucureşti.

Invitat la "Adevărul Live!", Julio Iglesias Jr. a povestit că a venit de patru sau cinci ori în România: "Oamenii sunt amabili, mă distrez deşi vin doar pentru muncă. Mi-ar plăcea să vin la mare şi să mă distrez. L-am rugat pe tatăl meu să facem două concerte în România, să ne bucurăm de oameni şi de ambianţă. Tatălui meu îi place foarte mult România".