Marea invazie asupra Regatului Unit a început! Se produce o dată la zece ani

Marea invazie asupra Regatului Unit a început! Se produce o dată la zece ani

Marea invazie a început deja să se producă în unele părți ale Regatului Unit. O dată la zece ani are loc un fenomen spectaculos al naturii, Milioane de fluturi iau cu asalt Marea Britanie, venind dinspre continentul european.

Iubitorii naturii sunt astfel îndemnață ca în vara asta să fie cu ochii pe ”Painted Lady”. Așa se numesc acești fluturi. În traducere, ”Doamna pictată”, arată Reuters, citat de Agerpres.

"Semnele în Europa par foarte promiţătoare. 2019 ar putea fi un an foarte bun pentru Painted Lady, care a sosit deja în număr mare în anumite părţi ale Regatului Unit", a spus Chris Packham, vicepreşedinte al organizației Butterfly Conservation.

Fenomenul este amplu. Imaginați-vă că în 2009 au fost estimați cel puțin 11 milioane de fluturi în văzduhul Marii Britanii.

Fluturii aceștia migrează din Africa până la Cercul Arctic, înaintând cu până la 48 de kilometri pe oră. Cei care pleacă la drum nu vor și ajunge la destinație, ci numai urmașii lor.

De la un capăt la altul al acestei migrații, care are loc în fiecare an, se scurg șase generații. Numai că o dată la zece ani fluturii fac o ”haltă” în Marea Britanie, explică cei care cunosc fenomenul.