Marea Britanie se confruntă cu o amenințare TERORISTĂ fără precedent din partea Statului Islamic
- Simona Stupar
- 8 decembrie 2016, 18:19
Militanţii din Siria ai grupării Statul Islamic (SI) intenţionează să comită atacuri contra Marii Britanii şi aliaţilor săi în contextul în care Rusia încearcă să-i distrugă pe oponenţii preşedintelui Bashar al-Assad prin pustiirea Siriei, a declarat şeful contraspionajului britanic (MI6), Alex Younger.
În prima sa intervenţie publică după preluarea de şef al MI6 în 2014, Younger a spus că Marea Britanie se confruntă cu o ameninţare teroristă fără precedent, dând ca exemple 12 tentative de atentate înregistrate din iunie 2013.
„În prezent, structurile Daesh (acronimul în arabă al Statului Islamic) de planificare a atacurilor externe, deşi se confruntă cu ameninţări militare, analizează modalităţile de proiectare a violenţei împotriva Regatului Unit şi aliaţilor noştri fără a trebui să părăsească Siria'', a spus şeful MI6 la sediul organizaţiei, din centrul Londrei.
Potrivit lui Younger, Rusia şi preşedintele Siriei împiedică o victorie asupra grupării Statului Islamic şi încheierea războiului civil, prin calificarea drept terorişti a tuturor oponenţilor lui Al-Assad, scrie Reuters, citată de Agerpres.
„Rusia şi regimul sirian încearcă să facă un pustiu şi numesc asta pace. Nu ne putem simţi în siguranţă în faţa ameninţărilor care emană din acel loc decât dacă se pune capăt războiului civil'', a adăugat şeful contraspionajului britanic.
Referitor la cooperarea dintre serviciile de informaţii externe din SUA şi Uniunea Europeană în contextul Brexit-ului şi al victoriei lui Donald Trump în prezidenţialele americane din 8 noiembrie, Alex Younger s-a pronunţat pentru „continuitate”.
„Sunt decis ca MI6 să rămână un partener disponibil şi extrem de eficient. Aceste parteneriate salvează vieţi în ţările noastre'', a explicat el.