Marea Britanie cedează un teritoriu-cheie din Oceanul Indian
- Andrei Pospai
- 23 mai 2025, 13:21
Marea Britanie. Sursa foto: RGY23/ PixabayDupă decenii de litigii, proteste și presiuni internaționale, arhipelagul Chagos, aflat în Oceanul Indian, se pregătește să revină sub suveranitatea Insulei Mauritius. Justiția britanică a dat undă verde semnării acordului dintre cele două state, punând capăt unei dispute teritoriale care datează din 1965, când Londra a preluat administrarea insulelor și a instalat o bază militară comună cu Statele Unite.
Decizia vine după ce instanța britanică a respins o contestație de ultim moment formulată de două membre ale comunității Chagos.
Judecătorul Martin Chamberlain a eliminat blocajul juridic impus printr-o ordonanță temporară și a declarat că amânarea semnării acordului ar fi „prejudiciabilă intereselor publicului și Regatului Unit”.
Astfel, după ani de negocieri și decizii controversate, Mauritius obține în sfârșit recunoașterea suveranității asupra arhipelagului Chagos.
Un compromis după decenii de tensiuni
Guvernul laburist condus de Keir Starmer a salutat hotărârea instanței și a deschis calea finalizării acordului, însă procesul nu a fost lipsit de controverse.
Regatul Unit a acceptat în octombrie 2024 să recunoască suveranitatea Insulei Mauritius asupra arhipelagului, dar a impus o condiție esențială: păstrarea bazei militare de pe insula Diego Garcia.
„Acest acord este esențial pentru protejarea populației britanice și securității noastre naționale”, a transmis un purtător de cuvânt al Downing Street, potrivit bbc.
Mauritius, care a obținut independența în 1968, a contestat administrarea britanică a arhipelagului timp de mai bine de 50 de ani, susținând că teritoriul îi aparține de drept.
În 2019, Adunarea Generală a ONU a cerut Regatului Unit să retrocedeze insulele în termen de șase luni, iar Curtea Internațională de Justiție a emis o hotărâre similară.
Londra a amânat însă procesul, invocând securitatea internațională și parteneriatul militar cu SUA.

Arhipelagul Chagos. Sursa foto: wikipedia
Locuitorii Chagos, nemulțumiți
În timp ce autoritățile britanice și cele din Mauritius se pregătesc să finalizeze acordul, mulți dintre locuitorii arhipelagului Chagos continuă să își exprime nemulțumirea față de această decizie.
Două membre ale comunității Chagos, Bernadette Dugasse și Bertrice Pompe, au încercat să blocheze semnarea acordului printr-o acțiune în instanță, argumentând că guvernul britanic a luat o decizie importantă fără a consulta comunitatea.
„Azi este o zi tristă”, a declarat Bertrice Pompe după ce instanța britanică a respins plângerea.
Pompe susține că semnarea acordului „compromite” drepturile limitate pe care le au locuitorii Chagos în prezent, inclusiv garanția că pot călători nestingheriți în Mauritius.
„Nu vrem să ne punem drepturile în mâinile Mauritiusului”, a declarat Pompe.
În anii ’60, aproximativ 2.000 de locuitori ai arhipelagului au fost expulzați din Chagos pentru a face loc unei baze militare americane pe Diego Garcia.
Mulți dintre ei trăiesc acum în exil, iar revenirea insulelor sub autoritatea Mauritiusului stârnește temeri că drepturile lor vor fi ignorate.
Punctul-cheie în negocierile dintre Londra și Mauritius
Regatul Unit și Statele Unite continuă să mențină controlul asupra celei mai mari insule din arhipelag, Diego Garcia, care găzduiește o bază militară strategică folosită în trecut în operațiunile din Afganistan și Irak.
Administrația Trump a exprimat inițial opoziție față de acordul dintre Londra și Mauritius, susținând că acesta favorizează China, un aliat al Mauritiusului.
Totuși, în aprilie 2025, guvernul SUA și-a schimbat poziția și a aprobat înțelegerea.
Textul acordului nu a fost dezvăluit integral, însă surse guvernamentale britanice confirmă că Regatul Unit va păstra închirierea insulei Diego Garcia pentru 39 de ani, cu opțiunea unei prelungiri.
Potrivit unor speculații din presă, suma plătită pentru această închiriere se ridică la 90 de milioane de lire sterline pe an.