Ciolacu nu mai vrea concedii medicale pentru o răceală

Ciolacu nu mai vrea concedii medicale pentru o răceală Gripa și răceala.Sursa Foto - Dreamstime

Marcel Ciolacu a susținut o conferință de presă după vizita la Institutul Clinic Fundeni, împreună cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, managerul Institutului Clinic Fundeni, Anca Colița, și managerul Spitalului Universitar de Urgență București, Cătălin Cîrstoiu.

Marcel Ciolacu, revoltat pe cei care își iau concedii medicale pentru o răceală

Marcel Ciolacu a spus foarte clar că nu mai acceptă să dea venituri pentru cei care stau acasă cinci zile doar că e răcit. Mai mult, premierul spune că nu va mai da bani pentru medicamente compensate pentru tuse și junghi.

„Suntem cel mai bolnav popor din lume, potrivit statisticilor. Dacă doriți ca eu să dau venituri mai mari celui care a răcit și stă 5 zile acasă nu am să o fac! Să încurajez ca cel care e răcit și stă acasă să primească cu 10% mai mult decât cel care este la serviciu nu am să o fac. Adevărat, pentru bolnavi cronici, pentru oncologie, pentru mame, pentru copii bolnavi categoric că cheltuielile sunt mai mari. Dar eu știu că aspirina este compensată... adică să dau și medicamente compensate pentru tuse și junghi să plătesc tot și să suport, eu statul român, la acestă dimensiune de 6 miliarde lei pe an concedii medicale nu am s-o fac”, a declarat Marcel Ciolacu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ce spune premierul cu privire la pacienții cronici

Marcel Ciolacu a mai declarat la Institutul Clinic Fundeni că a făcut o excepție cu privire la concediu medical pentru maternitate, pentru că are copilul bolnav, pentru boli cronice.

„CASS plătim cu toții, și eu și dvs. Oriunde în lumea asta nu poți să ții sistemul de sănătate fără contribuții de sănătate. Am stat de vorbă cu medicii, cu pacienții. Nu putem face sănătate performantă în aceste condiții. Oricât ar investi statul sunt bani aruncați.

Am luat o decizie în Guvern și am exceptat această taxă, cu alte cuvinte cel aflat în concediu medical pentru maternitate, pentru că are copilul bolnav, pentru boli cronice, pentru cancer va avea un venit suplimentar, cu această, taxă de 10%. Am luat o decizie rapidă, pentru că deja se tot întârzia pentru a se interveni în Parlament pe acest act normativ, și nu sunt probleme în ceea ce privește bolnavii cronici”, a concluzionat Marcel Ciolacu.