Marcel Ciolacu, provocare pentru Mircea Geoană. Cum s-a descurcat contracandidatul cu cifrele
- Bianca Ion
- 29 octombrie 2024, 22:20
Premierul Marcel Ciolacu i-a adresat o provocare contracandidatului său la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană, solicitându-i să precizeze valoarea pensiei minime și a salariului minim în România.
Mircea Geoană se declară „preocupat de nivelul de trai al românilor”
„Sunt preocupat de nivelul de trai al românilor, de puterea de cumpărare, cea mai mare inflaţie din Europa, cele mai scumpe credite din Europa, cele mai mari dobânzi din Europa. Plătim la datoria pe care o acumulăm mai mult decât bugetul Educaţiei sau Armatei”, a afirmat Geoană.
În replică la provocarea premierului, Mircea Geoană a precizat că pensia medie se situează în jurul valorii de 2.300 de lei, în timp ce salariul mediu brut pe economie ajunge la 8.500 de lei, iar cel net la 5.200 de lei.
„Pensia medie este, din păcate, la 2.300 şi salariul mediu brut pe economie e la 8500 de lei şi cel net la 5.200, ceea ce înseamnă că avem cele mai mari impozite pe muncă, din Europa şi din acest motiv avem o treime din salariaţi în sistemul privat cu salariul minim pe economie şi de multe ori completarea se face la plic, ceea ce face să devină un sistem în care nu pot contribui şi la pensii şi la salarii”.
Mircea Geoană, atac la adresa lui Marcel Ciolacu
Întrebat dacă afirmația sa a fost un prim atac la adresa contracandidatului Marcel Ciolacu, fostul secretar adjunct al NATO a precizat că nu intenționa un atac, ci doar a făcut o constatare.
„Sunt lucruri care sunt preocupante pentru că un preşedinte ar trebui să conducă şi prin exemplu, trebuie să conducă prin exemplu de moralitate, de integritate. Şi cred că tot ceea ce auzim în ultima perioadă şi nu sunt toate fiindcă există şi mult capac pus pe oală îmi arată că sunt semne de îngrijorare din acest punct de vedere şi dacă ar fi singurul motiv, ar fi simplu. Nu este un atac, este o constatare şi mă întreb ce gândeşte un tânăr care vrea să facă afaceri şi când ai o companie din Buzău a nepotului respectiv cu 13 lei profit anul trecut şi faci afaceri pe PNRR pe 20 milioane de euro, te întrebi dacă nu cumva ai avut ghinionul, tânărul care vrea să facă o afacere, că nu ţi-ai găsit unchiul potrivit”, a mai spus Mircea Geoană.
Fostul secretar adjunct al NATO nu stă bine în sondaje
Cel mai recent sondaj realizat în România sugerează că liderii PSD și PNL, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, s-ar putea confrunta în turul final al alegerilor prezidențiale. Conform datelor, Ciolacu ar beneficia de 31% din voturi, în timp ce Ciucă ar obține 20,5%, indicând o susținere semnificativă pentru ambii candidați. Sondajul a fost efectuat de Biroul de Cercetări Sociale la comanda Newsweek și relevă că cei doi domină în preferințele electorale.
Rezultatele sondajului, care au fost publicate în data de 24 noiembrie, plasează pe primele locuri în cursa prezidențială pe Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă. Întrebați cu cine ar vota în primul tur, 23,4% dintre respondenți au declarat că l-ar susține pe liderul PSD, iar 17,1% au arătat o preferință pentru Nicolae Ciucă. Această tendință indică faptul că ambii lideri de partid sunt favoriți pentru a ajunge în turul doi al alegerilor.
Pe lângă cei doi candidați principali, sondajul a arătat și scorurile altor candidați importanți: George Simion (AUR) a obținut 16,1%, Elena Lasconi (USR) a avut 14,7%, iar Mircea Geoană, candidat independent, a înregistrat un procent de 10%. Cristian Diaconescu a fost preferat de 7,2% dintre alegători, iar Kelemen Hunor (UDMR) a obținut 4,6%, conturând astfel o imagine completă a preferințelor electorale în această etapă a campaniei.