Vestea momentului despre impozitul progresiv. Ce vrea, de fapt, Ciolacu

Vestea momentului despre impozitul progresiv. Ce vrea, de fapt, Ciolacu Marcel Ciolacu. Sursa foto: Arhiva EVZ

Marcel Ciolacu susține că vrea introducerea impozitului progresiv pentru cei ce obțin venituri excepționale, iar nu pentru toată lumea. Premierul evită să-i irite, din nou, pe liberali, înaintea alegerilor din 9 iunie.

Premierul susține că este un fan al impozitării progresive, însă o întoarce în așa fel încât să nu-și enerveze colegii liberali din coaliție. PNL a anunțat, pe mai multe voci, că eliminarea cotei unice reprezintă o linie roșie, de neacceptat.

Marcel Ciolacu despre impozitul progresiv

Românii care au mai multe joburi sau care obțin venituri și din alte surse decât salariul au devenit țintele lui Marcel Ciolacu. Premierul spune că pe ei dorește să-i impoziteze progresiv. El spune că nu a vorbit niciodată de impozitarea progresivă a salariilor. Cu această declarație, Ciolacu pare că vizează în mod special, alegătorii de dreapta.

Este vorba despre cei ce obțin venituri și din alte surse, nu doar de salarii, între care și practicanții de profesii liberale. Toți aceștia, dă de înțeles Marcel Ciolacu trebuie taxați mai mult, dacă au câștiguri mai mari.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Nu a vorbit nimeni niciodată, nici măcar eu, care sunt un fan al impozitării progresive, despre impozitarea progresivă a salariului. Dimpotrivă, cred că am spus până acum de vreo o sută de ori că nu vorbim de impozitarea progresivă a salariilor, ci a veniturilor cumulate sau a veniturilor excepționale”, a spus Marcel Ciolacu.

În acest sens, premierul a dat și un exemplu, pe care-l crede ilustrativ, destul de dificil de găsit în realitate. El s-a referit la speculanții de terenuri care cumpără cu 10.000 de euro și vând cu un milion de euro. Astfel de situații sunt destul de puține.

Premierul se jură că nu mai crește taxele

Marcel Ciolacu a declarat, într-un interviu, că nu intenționează să majoreze taxele șiimpozitele anul viitor. Aceasta, deși ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a sugerat că este foarte posibil după alegeri. Ciolacu a mai spus că nici nu dorește să renunțe la cota unică, considerată de partenerii PNL o linie roșie.

„Adevărul este că noi nu mai ştim acum în ce sistem fiscal suntem, suntem în cotă unică, suntem în progresiv. Eu, social-democrat, fiind un fan al sistemului de impozitare progresivă, fiindcă asta a dus la dezvoltare cam în toată lumea, dar nu exclud să rămână cota unică. Dar cota unică să fie cotă unică. Nu poţi să cumperi un teren cu 1.000 de euro sau cu 10.000 de euro, să îl vinzi cu 10 milioane şi să fii impozitat cu 1%, dacă îl ai pe microîntrepindere sau cu 10%, pe venit, fiindcă nu se întâmplă acest lucru niciunde în lume”, a spus Marcel Ciolacu, la DC News.

Premierul a spus că este de acord cu o cotă unică, dar să fie pentru toată lumea. Această cotă unică, spune el, nu poate fi diferențiată și nici introdusă cu excepții. Totodată, Marcel Ciolacu spune că nu se poate pune problema unei fiscalități scăzute în condițiile în care nu are informații despre ce se întâmplă la Ministerul Finanțelor.

„Dar nu pot să am şi fiscalitate scăzută, să nu am niciun fel de control şi de informaţie de la Ministerul de Finanţe fiindcă nu am digitalizare, să nu am digitalizare în nicio primărie să ştiu în ceea ce priveşte proprietăţile şi veniturile cumulate şi să mai am şi o evaziune fiscală de aproape 10% din PIB. Nu se poate continua aşa”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.

PNL nu renunță la cota unica

Sursa foto: pixabay.com

Marcel Ciolacu și PNL se contrează pe cota unică

În vreme ce premierul PSD vorbește deimpozitarea progresivă, fie și pentru anumite venituri, liberalii țin morțiș la cota unică. În mai multe rânduri, diferiți lideri ai partidului au afirmat că eliminarea acesteia reprezintă o linie roșie. Ei spun că nu ar accepta să fie schimbată cu impozitarea progresivă, mai ales că PNL a introdus cota unică. Este unul dintre punctele cu care PNL nu a ajuns la un acord cu Marcel Ciolacu și PSD.

„Este un element ideologic al nostru, o linie roşie peste care nu vom trece. Nu vom fi de acord cu creşterea taxelor pentru români sau cu un sistem de impozitare progresiv”, spunea recent Nicolae Ciucă, ca replică la Marcel Ciolacu.

În urmă cu câteva zile, parlamentarii PNL au propus un proiect legislativ care să instituie cota unică pentru următorii zece ani. Proiectul stabilește ca până la 31 decembrie 2033 să nu poată fi adoptate acte normative prin care să se modifice, completeze sau elimine cota unică de impozitare asupra veniturilor de orice natură și asupra profiturilor.