În recentele vizite, nici la New York și nici la Washington, nu a fost întins covorul roșu pentru președintele ucrainean Volodimir Zelenski. El a venit pregătit pentru provocări grele într-o perioadă în care confruntările politice din SUA sunt pe prima pagină a agendei interne. S-a adresat la sesiunea de deschidere a Adunării Generale a Națiunilor Unite și la o ședință specială a Consiliului de Securitate al ONU.

Nu i s-a oferit ocazia să se adreseze unei sesiuni comune a Congresului SUA. În schimb, a ținut o serie de întâlniri productive la Capitol Hill, în Pentagon și, cea mai importantă, la Casa Albă. La Washington în timpul vizitei sale Volodimir Zelenski a prezis că  Ucraina va prelua de la Rusia orașul estic aprig disputat Bakhmut, până la sfârșitul anului, o afirmație care arată prăpastia dintre Kiev și planificatorii de război americani care cred că Ucraina ar trebui să se concentreze mai mult pe sud, pe zona spre Crimeei.

Oficialii militari și de informații americani s-au întrebat de ce Ucraina a luptat atât de mult în Bakhmut, scena uneia dintre cele mai sângeroase bătălii a războiului. În martie, secretarul Apărării Lloyd J. Austin a declarat că orașul are „mai mult o valoare simbolică decât o valoare strategică și operațională”. Obsesia lui Zelenski a ține Bakhmut și de a angajat un număr mare de trupe și arme pentru a-l prelua îi costă astăzi, pentru că în timpul luptelor pentru oraș rușii au construit și consolidat liniile de apărare din sud numite ”Surovikin”. Unii oficiali americani au spus că actuala contraofensiva ucraineană pare să nu își îndeplinească obiectivele strategice de a întrerupe sau îngusta podul terestru dintre Crimeea și granița cu Rusia.

Câmpurile de mine ale Rusiei s-au dovedit o apărare puternică, iar guvernul ucrainean a fost extraordinar de îngrijorat de numărul mare de victime care ar fi cauzate de orice efort de a depăși aceste bariere. Rușii au plantat de la mine TM-62 plasate la fiecare metru pe o distanță de 1,5 km până la modelul avansat PTKM-1R, plantată între copaci și pe marginea drumurilor și care folosește senzori pentru a detecta și a lansa o submuniție în vehicule care trec prin zonă.

De asemenea minele antipersonal tip fluture, lansate cu rachete, și care au o culoare verde ori maro fiind umplute cu lichid exploziv și care în mod normal, dispun de un sistem de autodistrugere, după o anumită perioadă de timp (mai exact după 40 de ore, dar, de multe ori, mecanismul de autodistrugere nu funcționează), sunt împrăștiate pe câmpurile unde se desfășoară operațiunile militare.  Oficialii americani au spus că în curând va fi și mai dificil pentru forțele ucrainene să susțină un avans pe măsură ce pământul devine moale și noroios iar militarii de la Pentagon spun că în câteva săptămâni, armata ucraineană va avea nevoie de timp pentru a-și reconstrui stocul de echipamente și pentru a odihni forțele epuizate de luptele din vară.

În schimb Zelenski a respins astfel de argumente, insistând că forțele ruse sunt cele care caută o pauză iar forțele sale nu se vor opri. „Nu sunt cea mai cunoscătoare persoană pentru armata din lume, dar știu ce vrea Putin”, a spus Zelenski. „Știu că are nevoie de pauză.” Președintele Biden i-a spus lui Zelenski că Statele Unite vor „rămâne cu el” atât timp cât va lupta cu Putin. Dar o facțiune în creștere a Partidului Republican a amenințat că va opri ajutorul, o mișcare despre care Zelenski a spus că ”l-ar putea costa războiul țării sale”. În aceste condiții președintele Camerei Reprezentanților, Kevin McCarthy, Republican din Californiei, i-a spus că în Cameră aleșii vor continua „să fie de partea sa”, dar că „nu va fi simplu”.

Ce face Europa pentru Ucraina?

Statele Uniunii Europene au convenit în martie asupra unui plan de 2,1 miliarde de dolari prin care s-ar livra Ucrainei un milion de proiectile de 155 de milimetri într-un an. Acum, într-un moment critic al războiului și în condițiile în care Ucraina rămâne fără obuze de artilerie pentru a-și conduce contraofensiva, experții spun că Europa ar putea să nu poată crește producția suficient de repede pentru a atinge obiectivul de un milion de obuze.

Guvernele din Europa au devenit mai agresive în ceea ce privește evaluarea și completarea nevoilor de muniție de la anunțul de anul trecut, nu doar pentru Ucraina, ci și pentru propriile lor stocuri militare. Producătorii construiesc tranșe chiar înainte de a fi plătiți integral, iar oficialii UE au contracte accelerate cu producătorii pentru a furniza și rambursa statele care achiziționează muniție de artilerie. Dar, cu toate eforturile de a crește proviziile de muniții, producătorii de arme europeni se confruntă cu o problemă importantă: industria de apărare s-a atrofiat în ultimi 30 de la sfârșitul Războiului Rece, au prea puține resurse și prea multe blocaje în lanțul de aprovizionare pentru a livra cele un milion de proiectile până la termenul limită.

Cele mai recente cifre disponibile au arătat că statele UE și Norvegia au trimis Ucrainei cel puțin 223.800 de obuze de artilerie din februarie până în mai - aproximativ un sfert din obiectiv. Dar aceasta a fost partea relativ ușoară, deoarece cea mai mare cantitate de muniție provenea din stocuri militare. Acum, aceste stocuri au scăzut mult pentru ca majoritatea armatelor să ofere în continuare din ele. Europa trebuie să investească masiv în industria de apărare.

Este îngrijorător că vedem Rusia producând mai mult decât a făcut-o înainte de război, când vine vorba de arme și muniții (Uzina Tehnică de Transport JSC Omsk- tancul Т-80BVM). Trebuie doar să realizăm că, pentru a rămâne în siguranță în viitor, pentru a putea trăi în mod european, trebuie doar să avem mai multă grijă de noi când vine vorba de apărare și securitate și să mai lăsăm bla-bal-urile unor politicieni (inclusiv cei români) că nu ne atacă nimeni și că ne apără NATO.

Economia Rusie este pe picior de război. Va trebui ca și noi europeni să facem același lucru. Noi românii nu uităm că  pregătirea teritoriului pentru apărare se efectuează din timp de pace și are ca scop: ”satisfacerea nevoilor strategice și operative ale forțelor sistemului național de apărare, prin realizarea unor obiective care vor fi folosite exclusiv pentru apărare și prin identificarea și luarea în evidență a infrastructurii teritoriale de interes pentru apărare; protecția populației și a bunurilor materiale, inclusiv a celor ce aparțin patrimoniului național, prin realizarea unor obiective specifice, potrivit legii”.

 Noul șef militar al Pentagonului

Am să scriu în continuare despre unul din cei mai importanți oameni din spatele deciziilor de susținere a Ucrainei: Chairman-ul. Vă spun aceste lucruri pentru că în 1996 am avut ocazia să intru în biroul Chairman-ului, la Pentagon, unde în acel moment se afla în poziția de top din armata americană generalul John Malchase David Shalikashvili. Pentagonul este o clădire amplasată pe malul Potomacului, copleșitoare ca mărime pe holurile cărei găsești din loc în loc marturii ale operațiunilor militare desfășurate de-a lungul timpului.

Construită în primii ani ai celui de-al Doilea Război Mondial, Pentagonul este considerat în continuare ca fiind una dintre cele mai eficiente clădiri cu birouri din lume ea fiind renovată în anii 2000 și adaptată noilor cerințe. În ciuda celor aproape 29 km de coridoare, deplasarea între oricare două puncte din clădire nu necesită niciodată mai mult de șapte minute. Acolo își au sediul și categoriile de forțe armate ale SUA.

În condițiile războiului din Ucraina și a competiției dintre marile puteri se schimbă șeful militar la Pentagon. Președintele Biden l-a numit pe generalul de aviație Charles Q. Brown Jr. (poreclit CQ) ca cel de-al 21-lea președinte al Comitetului Întrunit al Șefilor de Stat Major, care-i va succede generalului Mark Milley și va deveni al doilea general afro-american în această funcție, potrivit oficialilor americani (primul a fost generalul Colin Powell). Celui care pleacă din funcție acum, generalul Mark Milley, îi datorăm faptul că nu s-a declanșat un război NATO-Rusia și faptului că Ucraina rezistă și astăzi unui război de agresiune al Rusiei.

Cel care vine, generalul Brown, și-a petrecut o mare parte a carierei în regiunea Asia-Pacific, unde SUA consideră că există o concurența strategică cu China, concurență care este preocuparea preeminentă în materie de securitate națională la Washington. Numirea președintelui Comitetului Întrunit al Șefilor de State Majore (Chairman)  este una dintre cele mai importante decizii pe care le ia un președinte asupra armatei americane.

Deși Chairman-ul este comandantul forțelor armate, el nu are efectiv trupe sub comanda sa. Mai degrabă, el servește ca principal consilier militar al președintelui american. Pentru a alege un Chairman, fiecare dintre servicii nominalizează un general sau un amiral eligibil pentru funcție și, prin tradiție, postul se rotește între servicii. Deoarece generalul Milley este din armată, era puțin probabil ca el să fie succedat de generalul Nakasone, un alt ofițer de excepție al armatei americane. Ultimul marinar care a ocupat funcția de Chairman a fost generalul Joe Dunford, care a demisionat în 2019.

Ultimul aviator care a ocupat postul a fost generalul Richard Myers, al cărui mandat s-a încheiat în 2005. Milley a fost prezent recent în Europa. A fost ultima călătorie în străinătate, la Oslo și apoi la Rammstein, a generalului Mark A. Milley în calitate de Chairman și a vizat, cum era de așteptat, războiul din Ucraina – o cauză pe care a sprijinit-o cu pasiune chiar dacă a încercat să împiedice extinderea acestuia într-un conflict direct între Statele Unite și Rusia. Amiralul Rob Bauer, un ofițer olandez, care este președintele Comitetul Militar al NATO, le-a spus colegilor săi la Oslo că Milley a condus Alianța prin stresul fără egal al unei pandemii, retragerea haotică a Americii din Afganistan și asaltul rusesc asupra Ucrainei.

Și și-a amintit ceea ce ar putea fi cel mai durabil moment al mandatului lui Milley: opoziția sa față de ceea ce el a văzut drept efortul președintelui Donald Trump de a politiza armata. Perioada lui Milley ca Chairman, care se încheie luna aceasta, a fost la fel de îndrăzneață și uneori la fel de zgomotoasă ca un baraj de artilerie. Dar portretul care reiese din observarea lui în ultimii patru ani dezvăluie o figură complexă și uneori surprinzătoare, într-un fel opusă imaginii sale publice. La prima vedere, Milley pare un George Patton modern, cu simțul de conducere al unui jucător de hochei (ca sport de contact).

El este un absolvent de Princeton, cu o cunoaștere enciclopedică a istoriei militare dar și cu 40 de ani de armată din Coreea de Sud până la Pentagon. În ciuda bravadei lui Milley pe care o citești la fiecare ieșire publică, „preocuparea lui constantă în calitate de președinte a fost să evite conflictul dintre marile puteri”, a spus pentru Wall Street Journal col. David Butler, purtătorul său de cuvânt. Asta a însemnat să cântărim cu atenție riscurile escaladării Rusiei în Ucraina și să evităm exercițiile militare provocatoare inutile sau zdrăngănirea săbiilor în Marea Chinei de Sud. Viziunea lui Milley despre război a fost consolidată în Irak. Era pe 2 aprilie 2005 seara, iar războiul din Irak era la al doilea an complet. Milley era un colonel însărcinat cu comanda  de luptă a Brigăzii a 2-a a Diviziei a 10-a Munte dislocată în Bagdad. Zona de operațiuni a brigăzii a crescut în permanență, cuprinzând orașul Sabaa Al Bour de-a lungul Marelui Canal, Aeroportul Internațional Bagdad, închisoarea Abu Ghraib și tot spațiul dintre și mai departe.

Pe scurt, unitatea s-a trezit că supraveghează o zonă mare de teren în capitala unei țări care suporta o insurgență activă în curs împotriva guvernului irakian și a trupelor americane. În acea seară, pe la ora 20, scrie publicația militară Task & Purpose, la comandă brigăzii s-a primit un apel prin radio că a existat un atac cu un vehicul cu explozibil improvizat- VBIED-asupra unui vehicul de luptă Bradley, explozie care a rănit doi soldați în apropierea închisorii Abu Ghraib. În fapt lovitura reprezenta prologul unui atac asupra închisorii. Pe măsură ce discuțiile radio s-au înmulțit a început să se ridice ceața asupra conflictului din zonă iar Milley și echipa sa au primit vești tulburătoare. Un pod din apropiere de pe ruta principală de aprovizionare a brigăzii fusese prins în capcană, fusese minat cu o jumătate de duzina de mine antitanc de proveniență italiană puse pe ambele benzi ale podului. Milley, purtând indicativul Commando 6, și cei 20 de soldați care alcătuiau echipa sa de securitate s-au deplasat până la pod și au încercat să rezolve situația.

Au stabilit rapid comunicații cu un contingent de soldați dintr-o unitate de poliție militară din zonă, care a înființat un cordon de securitate în partea îndepărtată a podului pentru a se asigura că nimeni nu trece și nu declanșează explozivii. Milley și echipa sa au făcut același lucru și au așteptat până când inginerii și tehnicienii de eliminare a munițiilor explozive s-au putut ocupa de aceasta. Podul era scos din funcțiune, chiar în momentul în care un atac inamic era în curs de desfășurare, iar un blocaj se formase pe măsură ce patrulele și convoaiele convergeau și nu puteau manevra. Apoi neașteptat, o pereche de tancuri M1 Abrams s-au strecurat în zonă venind din partea opusă a podului. Tancurile evacuau răniții dintr-un incendiu anterior.

„Pe măsură ce monitorizăm rețeaua, devenea evident că această unitate nu are nicio idee care este situația pe teren”, și-a amintit Ross Davidson, ofițerul de operațiuni al lui Milley la acea vreme. Fără să știe ce aveau în față, tancurile au trecut în forță pe lângă poliția militară din partea îndepărtată a podului, direct spre Milley, oamenii săi și minele care așteptau. Dacă tancurile ajungeau pe pod, în mod sigur declanșau minele, iar rezultatul putea fi catastrofal. Știind asta, Milley se întoarse și alergă spre ei. Chiar peste pod. În timp ce picioarele lui ”băteau în oțelul” podului acoperit cu praf, sergentul echipei de deminare (EOD) l-a urmat îndeaproape... ”pe călcâie”. Au trecut pe lângă prima mină.

Apoi de următoarea. Apoi pe lângă cea de-a treia. „Hei, ce naiba face șeful?’”, a spus Davidson, privind cu neîncredere la ceea ce se întâmpla chiar în fața lui. Milley s-a plasat fizic între tancuri și mine, oprindu-le cu câteva secunde înainte ca acestea să ajungă la pod. „Omul a văzut care este singura soluție pentru a preveni catastrofa și a luat măsuri”, a spus Davidson. "Fără ezitare." Perioada lui Milley ca președinte a fost zguduită de ciocnirea lui cu Trump. A fost un ciudat accident al istoriei. Trump, care evitase serviciul militar și nu știa nimic despre război, a fost atras de comportamentul lui Milley, asemănător cu cel a lui Patton.

Relația a explodat la 1 iunie 2020, când Trump l-a condus pe Milley, în uniformă, prin piața Lafayette eliberată cu forța pentru o oportunitate de fotografie în fața căreia Trump a denunțat protestele de justiție rasială care au venit după uciderea lui George Floyd. Milley a fost furios că l-a lăsat pe Trump să-l folosească drept ”recuzită” și și-a cerut rapid scuze colegilor în uniformă. De atunci, s-a luptat pentru a apăra armata de ceea ce el a văzut drept atacul lui Trump asupra independenței și profesionalismului acesteia.

După plecarea lui Trump, Milley a devenit un consilier apropiat și de încredere al președintelui Biden, întărind ”obiectivele gemene” ale Casei Albe de a sprijini Ucraina și de a evita războiul cu Rusia. Când Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022, Milley a crezut că Kievul va cădea rapid. De teamă că președintele Volodimir Zelenski va fi arestat sau ucis, el a cerut Ucrainei să pregătească un plan de continuitate a guvernului. De la început, a prevăzut un conflict lung și sângeros. Înainte de invazie, se spune că el și-a avertizat omologul rus, generalul Valeri Gerasimov: „Poți ajunge în Ucraina în 14 zile, dar îți va lua 14 ani să ieși!”.

Mapa verde a generalului Milley

Generalul Mark A. Milley poartă cu el ceea ce personalul său numește „mapa verde” a Ucrainei oriunde merge – în Pentagon, la întâlnirile de la Casa Albă cu președintele Biden și în călătoriile în străinătate, cum au fost tururile  pe frontul de Est al NATO. Mapa verde a lui Milley este un compendiu al informațiilor americane, la zi, despre atacul nemilos al Rusiei asupra Ucrainei. Versiunea pe hârtie nu este o hartă mare sau elegantă, este doar o hartă militară care arată locațiile, mijloacele și căile probabile de asalt ale vastei forțe ruse care luptă în Ucraina. Dar harta documentează ceea ce Milley și cei mai buni consilieri ai săi cred că ar putea fi cele mai cuprinzătoare informații operaționale din istoria războiului.

„Președintele și Consiliul Național de Securitate le-au găsit foarte utile”, spune purtătorul de cuvânt al Casei Albe. Hărțile sunt instrumentele de bază ale strategiei militare. Ele permit comandanților să vizualizeze prin ceața războiului; ele organizează haosul câmpului de luptă. Milley împreună cu personalul său în jurul planului de luptă al teatrului din Ucraina evocă scene similare de-a lungul istoriei cu cele făcute de generalii de la George Washington la Dwight D. Eisenhower care s-au aplecat peste hărți pentru a studia formarea/alcătuirea forțelor inamicului și strategia care urma să fie aplicată. Milley le-a ordonat asistenților să înceapă asamblarea hărții la sfârșitul lunii octombrie 2021, când rapoarte uimitoare ale serviciilor de informații au semnalat că Rusia adună o armată de invazie la granița cu Ucraina. Forțele ruse nu se antrenau în exerciții; mesajele interceptate au arătat că Rusia plănuia de fapt un atac.

Milley a început să-i întrebe pe asistenți despre viitoarea invazie: „Câți? Unde sunt? Ce putem vedea? Ce se ascunde? Care este intenția?” Deși lui Milley nu-i place să folosească analogii sportive pentru război, el crede că câmpul de luptă seamănă mai mult cu hocheiul pe care l-a jucat cândva, fluid și dinamic, cu ”spasme bruște” de acțiune. Evaluarea Ucrainei de către Milley ar putea fi exprimată în două citate aparținând lui Napoleon și Deng Xiaoping pe care generalul le-a folosit frecvent.

Primul vorbește despre sfidarea curajoasă a lui Zelenski și a poporului ucrainian: „În război, moralul este pentru forța fizică, așa cum trei este pentru unul”; iar al doilea citat care- aparține lui Deng și care reflect modul lui Milley de a cântări evenimentele înainte de a lua o decizie care să nu provoace represalii ale Rusie la adresa NATO spune: „Trecem râul simțind pietrele” - adică un pas greșit ar putea aduce dezastru. Pe măsură ce războiul din Ucraina se apropia de prima aniversare, ofițerul de la Pentagon, generalul Mark A. Milley, a evaluat măcelul care a urmat invaziei pe scară largă a Rusiei: ”Cu peste 100.000 de soldați probabil uciși sau răniți de fiecare parte, a spus el: a existat o „fereastră de oportunitate” pentru ca combatanții să încheie o înțelegere”. Milley a spus unei audiențe la New York că ambele părți trebuie să recunoască că victoria nu poate fi „realizabilă prin mijloace militare”.

El a făcut o comparație cu Primul Război Mondial, explicând modul în care strategii cu un secol mai devreme au prezis un sfârșit rapid al vărsării de sânge, doar pentru ca acesta să devină o confruntare de neînvins care a ucis milioane de oameni și a pregătit scena pentru cel de-al Doilea Război Mondial. „Lucrurile se pot înrăutăți, așa că atunci când există o oportunitate de a negocia, când pacea poate fi atinsă, profitați de ea”, a spus Milley referindu-se la momentele Harkov și Herson când ucrainenii au obținut victorii zdrobitoare. Declarația lui Milley, a fost clasică potrivit colegilor și observatorilor care au lucrat îndeaproape cu el. Generalul, cufundat în istoria militară și alarmat de potențialul de escaladare cu Rusia, cea mai mare putere nucleară din lume, susținea public o poziție pe care administrația Biden o evitase, în timp ce președintele și alți consilieri de top încercau să proiecteze un sprijin necalificat pentru apărarea Ucrainei. A fost o idee care i-a deranjat pe partenerii Americii de la Kiev.

În cele din urmă Generalul și-a retras opțiunea. Criticii susțin că Milley a fost prea atent și că răspunsul administrației la cererile de arme precum rachetele HIMARS sau avioanele de luptă F-16 a fost „nu, nu, nu, da”. Dar abordarea lui Milley a fost calculată. În loc să sară peste ”liniile roșii rusești”, așa cum doreau unii ”șoimi” atât de la Washington cât și de la Kiev, Milley, de fapt, s-a unduit printre ele - la început rezistând și apoi sprijinind furnizarea de rachete cu rază lungă de acțiune și alte sisteme. Până de curând el îi avertizează pe aliații NATO că trimiterea de rachete ATACMS sau avioane F-16 în Ucraina, deși utilă din punct de vedere militar, nu este un „glonț de argint”.

Aici fac o observație pentru că cei care vorbesc în media fac o confuzie între rachetele Storm Shadow și ATACMS. Deși au caracteristici de distanță asemănătoare primele sunt trase numai de pe avioanele Su-24 iar celelalte sunt trase de pe dispozitive mobile terestre. Asta pentru o informare corectă. Milley a lucrat îndeaproape cu generalul Valeri Zaluzhni, comandantul militar al Ucrainei. Dar când armata ucraineană a tras o dronă în Kremlin în acest an, se spune că Milley l-a avertizat pe Zaluzhni: „Nu folosiți arme americane” în astfel de atacuri în interiorul Rusiei. Și totuși au existat și momente tensionate la maxim.

Cel mai tensionat moment pentru Milley în războiul din Ucraina ar fi fost toamna trecută, când Kievul a spart liniile rusești și a capturat Harkiv și Herson - iar serviciile de informații americane au avertizat că Rusia ar putea folosi arme nucleare tactice pentru a preveni colapsul general al forțelor sale. Pentru a limita ceea ce credea că este cel mai mare risc de război nuclear de la criza rachetelor cubaneze din 1962, Milley l-a contactat pe Gerasimov și l-a întrebat despre doctrina rusă privind armele nucleare tactice. Apelul respectiv și contacte similare ale lui Austin și alți oficiali de rang înalt cu omologii lor ruși, le-au redus îngrijorarea cu privire la escaladare, dar nu au stins-o. Poate cea mai importantă realizarea a lui Milley a fost susținerea noilor tehnologii și introducerea lor în armată.

A căutat lideri tehnologici precum Elon Musk și a făcut presiuni pentru ca idei care ar putea moderniza logistica și armele armatei să fie implementate. Milley speră că avantajul tehnologic va descuraja China să atace Taiwan și va asigura o înfrângere oricărei încercări de invazie chineză a insulei. Cum vă spuneam, într-un alt articol, unul din strategii militari ale căror învățăminte sunt predate în instituțiile militare americane este Sun Tzu. Un aforism preferat de Milley este de la strategul chinez Sun Tzu. „Vezi pe tine însuți, vezi-ți dușmanul, câștigă o mie de bătălii”  Și totuși ultima parte a aforismului lui Sun Tzu este încă departe în Ucraina, indiferent dacă primele două au fost realizate de viziunea lui Milley.

Post Scriptum: Războiul din Ucraina continuă. Situația relațiilor diplomatice în Estul Europei între Ucraina și vecinii săi nu este dintre cele mai bune. Budapesta chiar a afirmat prin vocea premierului Orban că nu sprijină Ucraina până nu rezolvă problema etnicilor maghiari din Transcarpatia. Kievul are probleme cu Polonia, Ungaria și Slovacia în ”Războiul cerealelor”. Ultimele două au opțiuni pro-ruse în propriilor guverne sau între candidații prezenți la alegerile care urmează. Singurii rămași în cadrul deciziei Comisiei Europene privind cerealele sunt românii.

Noi am rămas moderați pentru simplul fapt că ”mămăliga nu explodează” decât foarte rar la zeci de ani distanță. Deși eram pe locul 7 la producția agricolă în Europa (în anul 2021 conform Eurostat) nu reușim să avem o agricultură competitivă. În România, predomină exploatațiile mici, de până la cinci hectare, în Polonia și Ungaria cele mai multe sunt fermele medii, iar în Bulgaria domină exploatațiile agricole mai mari de 100 de hectare.

Agricultura, prin producția vegetală, își face datoria. Industria alimentară este, din diverse motive, datoare sau în suferință - cinci fabrii de ulei și două de zahăr (!?). În 1990 în România erau peste 30 de fabrici de zahar și 20 de fabrici de ulei. Este deficitul comercial la produsele agroalimentare o fatalitate istorică? Probabil. Și  în urmă cu 100 de ani, România avea probleme asemănătoare, adică exporta materii prime agricole și importa produse cu valoare adăugată mare.

România rămâne neschimbată de 100 de ani. În timp ce mulți fermieri sunt la mila cerului și muncesc pământul cu plugul tras de cai, Ministerul Agriculturii are în subordinea lui zeci de agenții, direcții și inspecții, unde lucrează 14.000 de oameni. Mă rog asta este. În schimb noi nu avem probleme cu vecinii pe care-i sprijinim. Am auzit ”prin târg” că navele ucrainene se adăpostesc seara pe malul românesc al Dunării! Așa o fi, nu am verificat informația. Bunătatea românilor cert a devenit un ”brand de țară”!