Sambata trecuta, David l-a mai invins o data pe Goliat.

In finala Cupei Ligii din Franta, mica Bordeaux a castigat cu 1-0 partida cu marea Lyon. Gol in minutul 90. Dupa cinci-sase minute de fotbal nebun, pe contre, cum se zice, cu mai multe ocazii la ambele porti decat in toate minutele scurse pana atunci, si cu o lovitura de cap a lui Henrique in poarta parasita de ipostaza lyoneza a unui Carlos surprins de faza undeva in gramada spontana de la mijlocul careului.

Ce a fost pana atunci aproape nu mai conteaza: un joc mediocru, presat cu nenumarate faulturi (fotbalistii au stat mai mult pe jos decat pe picioare), cu lovituri de cot in figura, cu pumni ca la box, ce mai!, cu tot tacamul.

Mai putin cu ocazii de gol. Si asta, in pofida unui „Stade de France” arhiplin (meciul s-a desfasurat la Paris, conform, se pare, traditiei), in care galeriile celor doua oaspete au fost superbe.

Prima intrebare este, dincolo de partida, de ce David reuseste sa-l intreaca mereu pe Goliat. Nu mi s-a parut ca Bordeaux a dat dovada de o inteligenta superioara in joc, care sa compenseze forta inferioara.

Diferenta de gabarit dintre cele doua echipe fiind evidenta. Lyon are aproape numai jucatori exceptionali (Juninho, e drept, accidentat, rezistand o repriza si jumatate, Milan Baros, intrand ca mai de fiecare data - oare de ce? - prin minutul 70, internationalii Malouda, Abidal, Govou, Wiltord, si el mai mult rezerva, dar ce rezerva!, daca ne gandim bine etc.).

Bordeaux - doar unul sau doi, pe Micoud, de exemplu. Henrique n-a mai dat gol din toamna. Apoi, antrenorul: Houllier la Lyon a parut o solutie formidabila, si a si fost pana pe la Craciun. Ce se intampla in retur, asta e a doua intrebare.

Echipa de mijlocul clasamentului, cu putine iesiri (si acelea scurte) in Europa, Bordeaux nu s-a ilustrat in campionatul in curs prin cine stie ce performante, chiar daca ocupa pentru moment un loc bun. In Cupa Ligii a scos-o pe Reims (v-am povestit meciul), nefericita fosta campioana si cea mai iubita echipa din Franta, aflata acum in demisolul Ligii a II-a. Si cam atat.

Cu Lyon este alta problema. Imbatabila, un intreg sezon, in campionat si in Liga Campionilor, in deplasare si acasa, Lyon a acumulat la sfarsitul turului destule puncte spre a fi sigura de castigarea Ligii I.

Iar in Europa a castigat grupa cu Real. Cu aceste puncte si performante a ramas pana azi. In campionat, noroc cu Lens, Lille si celelalte urmaritoare, care, ca si Rapid ori Steaua la noi, n-au parut deloc convinse ca pot recupera diferenta, la fel de mare ca si a lui Dinamo, de care se asigurase Lyon. Din Cupa Ligii a iesit. Si din Cupa Frantei. Si din Liga Campionilor.

Intrebarea a doua ar fi de resortul psihologilor: de ce o echipa castiga meci dupa meci luni la rand, ca sa piarda apoi meci dupa meci tot luni la rand? Un punct din cinci partide, cat facuse Lyon in debutul returului, e bizar, nu?

Vazandu-i sambata seara (pe vreme rece, umeda, care nu i-a impiedicat totusi pe amatorii de fotbal sa faca drumul de la Bordeaux si Lyon la Paris si inapoi si sa agite tot meciul fanioanele echipelor lor) cum joaca pe Juninho si compania, m-am gandit din nou la ghinionul stelistilor de a-i fi intalnit in toamna in loc sa-i intalneasca in primavara.

Daca ghinion o fi fost! Dupa cum joaca Steaua insasi in primavara, s-ar putea sa fi fost noroc! A bon entendeur, salut!