Pe vremea lui Ceauşescu, fotografiile oficiale care apăreau în ziarele vremii, nu erau tocmai identice cu instantaneele surprinse de fotoreporteri. Cenzura cerea ca pozele să fie retuşate, astfel încât, mai ales Ceauşescu, să arate foarte bine, dar să şi dispară de lângă el persoane sau obiecte considerate ca neavând ce căuta acolo. Să fie pur şi simplu şterse.

Un fel de fotoşopare din ziua de azi. Spre exemplu, dacă Ceauşescu avea o întânire oficială şi stătea la o masă la discuţii cu oaspetele, pe spatele fotografiilor veneau indicaţiile de la partid, de la cei care se ocupau cu cenzura: „Să dispară câinii de sub masă, să dispară ceştile, paharele şi sticlele de pe masă, să dispară translatorul dintre ei, să dispară ficusul mare din stânga, să se îndrepte cutele la haină şi pantalonii tovarăşului, rămâne aranjamentul floral de pe masă”. Astfel că în ziar nu apărea imaginea reală de la întlnire, ci una trucată, cu aceste retuşuri. La masă nu mai erau decât cei doi, singuri-singurei, cu nimeni pe lângă ei, cu nişte flori la mijloc. Iar costumul lui Ceauşescu, fără nicio cută, aşa cum face orice haină sau pantalon când cel care o poartă stă jos, părea făcut din tablă.

Fiecare redacţie mare avea câte un retuşor. Aşa se numea cel care modifica fotografiile conform indicaţiilor. Şi pentru că nu existau computere şi nici fotoşop, totul se făcea cu pensule fine şi creioane bine ascuţite, precum şi cu o substanţă care acoperea ce nu trebuia văzut.

La noi, la „Scânteia tineretului”, retuşorul era un mare artist plastic. Un grafician de elită, cu expoziţii şi premii numeroase. Lucra şi la noi în redacţie, ca să aibă şi el o carte de muncă. Să nu fie doar liber profesionist. Astăzi este unul dintre cei mai importanţi graficieni din SUA, unde a emigrat imediat după 1990. Noi îi spuneam Cézanne. Nu-i voi da numele adevărat, pentru că nu am acordul lui. A fost chiar protagonistul unor întâmplări, astăzi hazlii, dar care pe atunci îl puteau arunca direct în puşcărie. Spre exemplu, la o fotografie de la o adunare ONU, unde vorbise sigur cineva important pentru că sala fusese plină de şefi de state, inclusiv Ceauşescu, aşezat pe unul din ultimile rânduri, a venit indicaţia ca de la tribună să fie şters vorbitorul adevărat şi pus în locul lui, Ceauşescu. Probabil că atunci când vorbise Ceauşescu la acea adunare, sala fusese goală şi nu dădea bine în poză. Cézanne, cu pensulele şi creioanele lui, s-a apucat meticulos de treabă. A înlocuit capul vorbitorului important de la tribună, cu cel al lui Ceauşescu. A lucrat mult la asta. La final, probabil obosit, sau poate intenţionat, nu l-a mai şters pe Ceauşescu din sală. Aşa că a doua zi, în ziar a apărut o fotografie uluitoare, în care Ceauşescu era şi la tribună, cuvântând, şi în sală, ascultând. A scăpat cu greu din belea, că a fost anchetă.

A doua mare isparvă a lui Cézanne a fost la o vizită a lui Todor Jivkov, preşedintele de artunci al Bulgariei, la Bucureşti. La plecarea de pe aeroport, când s-au cântat imnurile celor două state, bulgarul şi-a scos pălăria şi a ţinut-o în mână. Ceauşescu a rămas cu căciula (era iarnă) pe cap. Indicaţia de pe spatele fotografiei de la eveniment suna sec: „Puneţi pălăria pe capul preşedintelui bulgar”. Cézanne s-a apucat iar meticulos cu pensulele lui să-i deseneze lui Jivkov o pălărie pe cap. Una de toată frumuseţea, de ziceai că era făcută „La Măgeanu”, din „Titanic vals”. Numai că poate, din nou obosit de atâta creaţie, sau poate intenţionat, nu i-a mai şter bulgarului şi pălăria din mână. Aşa că a douza zi, din nou uluială. Jivkov, lângă Ceaşescu, avea o pălărie în mână şi una pe cap.

În decembrie 1989, când scriam cu maşinile de dactilografiat puse pe podea, iar noi pe burtă, pentru că afară, la Casa Scânteii era canonadă de ziceai că filmează Sergiu Nicolaescu, am fost convins că niciodată nu se va mai întâmpla ca presa să fie cenzurată. Că imaginile nu vor mai apărea în ziare altfel decât  cum au fost ele în realitate, surprinse de fotoreporteri. Că nici un conducător nu va mai apărea şi la tribună, şi în sală, sau cu două pălării, una pe cap şi una în mână

N-aveam de unde să ştiu că mă înşelam amarnic. Nu ştiam că peste 30 de ani, din nou, totuşi, se vor mai truca poze. Că se vor falsifica informaţii. Grosolan. Grobian. Că manipularea, dezinformarea, lipsa de deontologie, sevilismul, pupincurismul vor fi din nou în floare. Desigur, modificarea imaginilor nu se mai face cu mijloacele lui Cézanne al nostru, cu pensula şi creionul. Ci cu computerul.

Spre exemplu. G4Media, publică o fotografie de la întâlnirea foarte importantă care a avut loc săptămâna aceasta la Kiev, din care lipseşte Iohannis. Sunt numai cei trei „grei” ai Europei, Macron, Draghi, Scholz alături de gazda Zelenskiy. G4Media pretinde sus şi tare că a apărut în unul dintre cele mai importante ziare din Europa: „The Guardian”. Surpriză însă. Consultând pagina din cotidianul englez, vedem că pe data de 16 iunie, orele 11.20 este publicată o fotografie cu toţi cei cinci. Există şi o explicaţie sub fotografie, în care sunt enumeraţi, de la stânga la dreapta, cei înfăţişaţi în ea. Explicaţie care începe chiar cu Iohannis, pentru că este primul din stânga.

Să ne înţelegem bine. Nu sunt deloc fan Iohannis. Dar în niciun caz nu pot fi de acord cu manipularea, cu minciunile grosolane prin presă, indiferent împotriva cui sunt îndreptate.

Pentru că dacă nu le vom curma, presa românescă se va duce chiar în fundul hăului în care a fost azvârlită de către politicienii care o vor îngropată de tot, ca să nu-i mai zgândărească. Poate trucarea unei fotografii nu vi se pare un lucru chiar atât de grav. Dar este începutul. Sau, poate mai corect, face parte din atitudinea faţă de presă. Este o bucată din pumnul care i se bagă în gură.

Iar ceea ce s-a întâmplat duminica trecută la TVR Cluj, unde emisiunea jurnalistului Romeo Couți şi a invitatului său istoricul și analistul Tudor Păcuraru, intitulată: „Va reuşi Viktor Orbán în noul mandat să îngenuncheze Transilvania?”, după ce a fost anunţată câteva zile la rând cu promo pe post, deci fusese vizionată de şefi şi i se cunoştea foarte bine conţinutul, să fie în ultimul moment interzisă la difuzare, pe motiv că nu are suficiente argumente pentru afirmaţiile făcute, poate redeveni obişnuiţă. Aşa cum era înainte de 89 modificarea, cosmetizarea realităţii la ordinele partidului.

Şi atunci, degeaba am scris întinşi pe burtă cu maşinile de dactilografiat pe podea în 1989, degeaba am împărţit primul ziar liber printre gloanţe.

Manipularea, servilismul, minciuna vor continua să existe în presă şi să producă mult, foarte mult rău în societate.