Proaspătă mămică, Serena țintește locul 1 WTA

Proaspătă mămică, Serena țintește locul 1 WTA

„Serena a revenit deja în sală, pentru a-și reintra în formă” a anunțat, ieri, preparatorul tenismenei care în luna septembrie a dus pe lume primul ei copil. Australian Open 2018 va fi debutul americancei

Serena Williams (36 de ani) a adus pe lume primul ei copil, la începutul lunii septembrie. Circuitul WTA nu a mai fost atât de spectaculos fără jucătoarea din SUA care a domnit vreme de 186 de săptămâni pe locul 1 mondial.

Până în acest an, care se va încheia cu Simona Halep la timona WTA, românca fiind cel de-al cincilea lider al acestui sezon, după Serena Williams, Angelique Kerber, Karolina Pliskova și Garbine Muguruza. Ieri, însă, a venit marele anunț.

Pândește, bineînțeles, locul 1 WTA

Ne puteți urmări și pe Google News

„Serena se antrenează deja în sală, pentru a-și reintra treptat în formă. Pentru cineva care posedă asemenea capacități fizice, așa cum e cazul Serenei, este mult mai ușor să-și recapete forma. Lucrurile vor decurge mai rapid în ceea ce o privește, spre deosebite de alte sportive din circuitul feminin. Motivația sa este încă mare. Ea a decis să revină la cel mai înalt nivel și, dacă va reveni, o face pentru a câștiga” a anunțat Ruben Mateu, fizioterapeutul fostului lider al clasamentului WTA.

Așadar, prima apariție a americancei va fi la Melbourne, în ianuarie anul viitor, acolo unde va încerca să îşi apere titlul de la Australian Open. Poziția actuală a Serenei Williams în ierarhia mondială este 22.