Politica
Majoritate în Parlament între PLUS şi MINUS. Cine are dreptate. Matematica la clasa pregătitoare se învaţă
- Lucian Ionescu
- 12 decembrie 2018, 17:26
În şedinţa de miercuri din Parlament au fost votate 41 de proiecte de lege. Cu toate că Opoziţia nu a votat, proiectele aflate pe ordinea de zi au fost adoptate. După încheierea votului, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache a afirmat că alianţa PSD-ALDE s-a impus şi de această dată demonstrând că este majoritară. Potrivit vicepreşedintelui Camerei Deputaţilor, proiectele de lege au trecut cu 165 de voturi „pentru”.
"S-a demonstrat că avem majoritate calificată peste 165 de voturi. (...) Matematica la clasa pregătitoare se învaţă", le-a transmis Iordache reprezentanţilor Opoziţiei, conform Agerpres.
La rândul său, liderul deputaţilor PSD, Daniel Suciu, a susţinut că reprezentanţii Puterii au avut 200 de voturi, nu 165.
"Cu zero de la USR, cu zero PMP şi cu zero de la PNL am reuşit astăzi să votăm cu 200 de voturi, nu cu 165. Luaţi aminte", le-a spus Suciu parlamentarilor Opoziţiei.
Recomandările noastre