Mâine sunt Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril 2020. Ce trebuie să faci și ce nu ai voie să faci în această zi!

Mâine sunt Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril 2020. Ce trebuie să faci și ce nu ai voie să faci în această zi!

Pe data de 8 noiembrie, creștinii îi sărbătoresc pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril. Ca în cazul oricărei alte sărbători, există obiceiuri și tradiții pe care trebuie să le respecți întocmai.

În ajunul sărbătorii sau chiar pe în ziua de 8 noiembrie se împarte pomană pentru sufletele morților, numindu-se popular „Moșii de Arhangheli”. În unele zone ale țării, finii dăruiesc colaci naşilor.

Nu se muncește în această zi

De ziua Arhanghelilor munca este interzisă. Cei care nu se supun vor avea parte de chin mare la vremea morţii. Creştinii trebuie să meargă la biserică, să aprindă lumânări şi să se roage pentru belşug şi sănătate.

În zonele muntoase, în care Arhanghelii erau celebrați și ca patroni ai oilor, stăpânii acestor animale făceau o turtă mare din făină de porumb, numită „turta arietilor” (arietii fiind berbecii despărțiți de oi), ce era considerată a fi purtătoare de fecunditate.

Această turtă se arunca în dimineata zilei de 8 noiembrie în tarla oilor, odată cu slobozirea între oi a berbecilor. Daca turta cădea cu fața în sus era semn încurajator, de bucurie în rândul ciobanilor, considerându-se că în primăvară toate oile vor avea miei, iar dacă turta cădea cu fața în jos era mare supărare.

Se serbează 3 zile

În calendarul popular, soborul Sfinţilor Mihail şi Gavril se serbează trei zile, în 8, 9 şi 10 noiembrie. Prima zi se numeşte capul Arhanghelului, a doua zi mijlocul Arhanghelului, iar a treia zi coada Arhanghelului.

Despre Arhanghelul Mihail se ştie că este conducătorul oştilor cereşti-îngereşti, iar despre Arhanghelul Gavril ştim că este vestitorul Fecioarei Maria că va naşte pe Mântuitorul lumii, pruncul Iisus.

Totodată, un vechi obicei spune că de sărbătoarea Sfinţilor Mihail şi Gavril se aprind lumânări atât pentru oamenii în viaţă, cât şi pentru cei trecuţi la cele sfinte fără lumânare sau dispăruţi în împrejurări năprasnice.

Altfel, în ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril se făcea marea pomenire pentru toţi morţii din familie.  Ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril se serbează fiindcă ei iau sufletele oamenilor când mor.

Ziua de 8 noiembrie este totodată “Vara Arhanghelilor”, care ţine o zi. Pe lângă aceasta, între Arhangheli şi Crăciun trebuie să mai fie între două şi patru zile senine şi călduroase care se numesc popular “Vara iernii”.

În sâmbăta dinaintea sărbătorii se fac praznice pentru sufletul morţilor. Ofrandele date de pomană pentru morţi, din Ajun sau din Ziua Arhanghelilor, se numesc "Moşii de Arhangheli".

Ne puteți urmări și pe Google News