Mai visează omul, dar se mai și trezește din beție. Cazul „Cozmin Gușa”

Mai visează omul, dar se mai și trezește din beție. Cazul „Cozmin Gușa” Sursa foto: EVZ

Cozmin Gușă a anunțat într-un text cât un capitol din „Comedia umană”, comparație deloc întâmplătoare, că refuză să mai candideze la prezidențiale. V-ați prins, da? Adică, unii l-au propus, l-au împins cu forța să ajungă în fotoliul de la Cotroceni, dar el refuză să le mai facă pe plac.

În text, nu am cum să-l citez pe tot, pentru că v-ar exploda bateriile de la chestiile pe care ați încerca să-l afișați, arată că decizia sa de refuz - ați reținut, refuză ceva ce nu i-a propus nimeni - este determinată de faptul că este sabotat, amenințat într-un cuvânt persecutat. Mai exact, spune că deși a vrut să „comande contracost sondaje proprii la 3 institute de sondare naționale, a fost refuzat fără motiv” și i s-a dat de înțeles că nu este voie să se presteze pentru el.

Deci clar, spune Cozmin Gușă: „A fost dat un consemn dur contra mea de la nivelul Statului Paralel, iar cine l-ar fi încălcat ar fi riscat mult, e clar că și libertatea.” Adică, media, institutele de sondare și toți cei care l-ar fi taxat la casierie pentru servicii legate de campania electorală, ar fi intrat în pușcărie. Și tot așa, în ideea că Statul Paralel este terifiat de perspectiva în care s-ar trezi cu Cozmin Gușă președinte al României.

Atâta doar că fostului candidat intrat în refuz îi scapă în text porumbelul încins cu diagonala tricoloră: „Cât despre banii mulți necesari campaniei, notez aici că niciunul dintre zecile de mari oameni de afaceri pe care-i cunosc bine, și pe care i-am ajutat în mod dezinteresat de multe ori, n-a propus vreo donație pentru campania mea, motivele sunt similare celor din cazul presei și institutelor de sondare: frica de a nu fi pedepsiți de către Sistem.”

Ne puteți urmări și pe Google News

Să vă traduc? Păi, este simplă traducerea. Cei care i-au dat bani cu roaba până acum, s-au săturat să-i mai cotizeze. Anul ăsta, în premieră, nu i-a mai ținut schema prin care el cerea bani pentru diverse candidaturi avortate înainte de concepție și niște naivi, să nu le zic proști, îi dădeau. Și atunci, ce să facă, anul ăsta refuză să mai candideze moca.

Dar și finalul este tare, ăsta chiar merită citat: „Să trecem prin viață cu România pe tricou și-n suflet!”. Corect, așa să trecem, cum spune Cozmin Gușa, cu România pe tricou și-n suflet, nu cum face Cozmin Gușa, „Cu România în portofel”.

 

Revista presei