Teoretic, este un proiect bun, afirmă istoricul Niall Ferguson în ultima sa lucrare („Colosul…”, Polirom, 2019, traducere de Paul Aneci), care se declară în favoarea unui imperiu a cărui hegemonie ar asigura stabilitate pe plan internațional. Dar colosul american de astăzi este oare într-adevăr în stare să joace rolul lui Atlas, sprijinind pe umerii săi lumea întreagă? Statele Unite, arată Ferguson, sunt un imperiu ce nu mai are suflu, slăbit de lipsa cronică de bani, efective militare și voință politică. Iar atunci când această „nouă Romă” se va prăbuși, avertizează el, colapsul s-ar putea să vină din interior.

Dar iată cum și-a justificat distinsul istoric Niall Ferguson tema aleasă și tratată (ireproșabil) în cartea amintită anterior: „Unul dintre cele mai populare jocuri pe calculator din lume se numeşte „Age of Empires”. Timp de câteva luni şi fiul meu de 10 ani a fost aproape dependent de el. Premisa de la care porneşte este că istoria lumii e una a conflictelor între imperii. Entităţi politice rivale se luptă pentru controlul asupra unor resurse limitate: oameni, terenuri fertile, păduri, mine de aur şi canale navigabile. În luptele lor nesfârşite, imperiile rivale trebuie să găsească un echilibru între nevoia de dezvoltare economică şi exigenţele războiului. Jucătorul care este prea agresiv rămâne în scurt timp fără resurse dacă nu şi-a bătut capul să cultive teritoriul pe care îl deţine deja, să-şi crească populaţia şi să acumuleze aur. Jucătorul care se axează prea mult pe îmbogăţire se poate trezi că este vulnerabil la invazii dacă în tot acest timp îşi neglijează sistemele de apărare. Fără îndoială că mulţi americani joacă «Age of Empires», aşa cum soldaţii din Mogadishu jucau «Risk», jocul pe tablă care l-a precedat. Însă remarcabil de puţini americani – sau soldaţi americani – ar fi dispuşi că recunoască faptul că guvernul lor joacă acum acest joc pe bune”.

Apoi, în continuare: „Cartea de faţă susţine nu doar că Statele Unite sunt un imperiu, ci şi că au fost întotdeauna un imperiu. Spre deosebire de majoritatea autorilor anteriori, eu în principiu nu am obiecţii faţă de ideea de imperiu american. Ba chiar o parte a argumentaţiei mele este că multe zone ale lumii ar avea de câştigat dacă ar fi conduse o perioadă de americani. Însă ceea ce îi trebuie astăzi lumii nu este orice fel de imperiu. Este nevoie de un imperiu liberal – adică unul care nu doar să susţină schimbul internaţional liber de mărfuri, forţă de muncă şi capital, ci şi să creeze şi să menţină condiţiile fără de care pieţele nu pot funcţiona (pace şi ordine, statul de drept, o administraţie necoruptă, politici fiscale şi monetare stabile), precum şi să ofere bunuri publice, cum ar fi o infrastructură de transport, spitale şi şcoli, care altfel nu ar exista. O întrebare importantă pe care o formulează cartea de faţă este dacă Statele Unite sunt sau nu capabile să fie un imperiu liberal de succes. Deşi Statele Unite par din multe puncte de vedere înzestrate ideal – economic, militar şi politic – pentru a conduce un astfel de «imperiu al libertăţii» (cum spunea Thomas Jefferson), în practică au fost surprinzător de nepricepute în ceea ce priveşte edificarea unui imperiu. Aşadar, încerc să explic de ce Statelor Unite le vine atât de greu să fie un imperiu; şi chiar de ce acţiunile lor imperiale sunt atât de des efemere, la fel ca şi rezultatele acestora”.

Concluzia: „Într-o anumită măsură, intenţia mea este să interpretez istoria Americii ca nefiind, din multe puncte de vedere, deloc excepţională – ca pe istoria unui imperiu ca toate celelalte, şi nu (aşa cum încă le place multor americani s-o considere) drept ceva unic. Totuşi, vreau şi să prezint particularităţile imperialismului american, atât copleşitoarele sale puncte forte, cât şi debilitantele sale puncte slabe.

Niall Ferguson, unul dintre cei mai cunoscuţi istorici britanici, este Milbank Family Senior Fellow la Hoover Institution (Stanford University), Senior Fellow la Center for European Studies (Harvard University) şi Visiting Professor la Tsinghua University, Beijing. Este autorul a cincisprezece volume, printre care The House of Rothschild, Empire, The War of the World, The Ascent of Money, The Great Degeneration şi Kissinger, 1923-1968: The Idealist. A primit numeroase distincţii, inclusiv Benjamin Franklin Prize for Public Service (2010), Hayek Prize for Lifetime Achievement (2012), Ludwig Erhard Prize for Economic Journalism (2013) şi Council on Foreign Relations Arthur Ross Prize (2016). De acelaşi autor, la Editura Polirom au apărut: Civilizaţia. Vestul şi Restul (2011, 2014, 2017), Istorie virtuală. Evoluţii alternative şi ipoteze contrafactuale (coord., 2013), Marele Declin. Cum decad instituţiile şi mor economiile (2014), Ascensiunea banilor. O istorie financiară a lumii (2016), Imperiul. Cum a creat Marea Britanie lumea modernă (2018) şi Piaţa şi turnul. Reţele, ierarhii şi lupta pentru putere (2018).

Încă un tur de forță din partea unui autor care își dovedește, ca de obicei, talentele: polemică elocventă, inteligență neconvențională și discurs elegant… În mod garantat va stîrni dezbateri aprinse.” (The Irish Times)

O explorare îndrăzneață a motivelor pentru care americanii nu sînt făcuți să fie imperialiști, cu toate că au un imperiu. Viguroasă, esențială și îngrijorătoare.” (Timothy Garton Ash)

Te-ar putea interesa și: