MAGYAR NEMZET: Conferinţa conservatorilor americani, la Budapesta

MAGYAR NEMZET: Conferinţa conservatorilor americani, la Budapesta

Prima reuniune europeană a Conferinţei Acţiunii Politice Conservatoare (Conservative Political Action Conference, CPAC) ar putea să aibă loc în Ungaria, în luna mai,  a declarat ziarului ungar "Magyar Nemzet" directorul Centrului pentru Drepturi Fundamentale, din Budapesta, Miklós Szánthó, care se află la Washington pentru a participa ca invitat la conferinţa conservatorilor americani.

Miklós Szánthó a mai precizat că "CPAC ungar" se va concentra asupra rolului naţiunilor şi asupra identităţii naţionale. La Conferinţa Acţiunii Politice Conservatoare, care este cea mai importantă şi influentă reuniune de dreapta republicană din Statele Unite, de la ora 21:00 (ora Ungariei) va lua cuvântul şi preşedintele american Donald Trump, în faţa a mai multor mii de participanţi.

Cu puţin timp înainte de discursul prezidenţial, organizatorii, liderii Uniunii Conservatoare Americane (American Conservative Union, ACU) vor prezenta, pe scena principală, pe partenerii străini ai conferinţei. Potrivit proiectului preliminar al programului, în momentul prezentării partenerilor străini Miklós Szánthó va anunţa, împreună cu preşedintele ACU, Matt Schlap, fost consilier al preşedintelui George W. Bush, şi directorul executiv al ACU, Dan Schneider, că următoarea conferinţă internaţională a CPAC, şi totodată prima conferinţă europeană, va avea loc la sfârşitul lunii mai, la Budapesta şi va fi organizată de Centrul pentru Drepturi Fundamentale, probabil, în colaborare cu Colegiul Mathias Corvinus din Budapesta. La o masă rotundă care a avut loc joi, Miklós Szánthó a declarat că "securitatea naţiunilor începe cu apărarea frontierelor, dar continuă cu protecţia familiei", iar pentru ziarul "Magyar Nemzet" a spus că subiectul principal al "CPAC ungar" se va referi la rolul naţiunilor şi la identitatea naţională.

"Este o oportunitate uriaşă şi o onoare penru comunitatea ungară, de dreapta creştină, faptul că împreună cu partenerii noştri americani vom putea organiza această conferinţă la Budapesta. Credem că pretutindeni în Europa are loc o trezire naţional-conservatoare, iar în Statele Unite este în plină renaştere dreapta-republicană, acum, la începutul secolului XXI, a subliniat directorul Centrului pentru Drepturi Fundamentale."Scopul nostru este re-unirea în Ungaria a acelor procese care din punct de vedere geografic au loc foarte departe unele faţă de celelalte, dar care sunt în legătură directă din punct de vedere spiritual. În acest sens va fi o ocazie excepţională organizarea acestei conferinţe la Budapesta, a adăugat Miklós Szánthó.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit planului Centrului pentru Drepturi Fundamentale şi ACU, la conferinţa din Budapesta vor participa - în afară de invitaţii maghiari - politicieni americani şi europeni de rang înalt, analişti şi ziarişti, cum ar fi, de exemplu, liderii celei mai mari instituţii conservatoare de analiză, Ordo Iuris, din Polonia. "Împreună cu partenerii noştri polonezi suntem hotărâţi să depunem eforturi pentru ca regiunea central-europeană să devină focarul contrarevoluţiei împotriva liberalismului care otrăveşte tot mai multe domenii ale vieţii", a conchis Miklós Szánthó.

Sursa

Traducerea: Rozália Gănciulescu - RADOR