Ar PUTEA fi DATĂ AFARĂ din MAGISTRATURĂ! Anamaria Trancă RECUNOAȘTE că îi susține pe PROTESTARARII #rezist
- Sorana Pătra șcu
- 7 februarie 2018, 12:21
Anamaria Trancă, judecătoarea Curții de Apel București, recunoaște că aprobat și a susținut mesajele vulgare de pe paginile de Facebook ale #rezistenților îndreptate împotriva politicienilor și partidelor aflate la guvernare.
Judecătoarea Luminița Ninu Cristiu i-a trimis o adresă șefei Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecătoarea Mirela Sorina Popescu, în care se arată că, în urma unor verificări, judecătoarea Anamaria Trancă a confirmat atât existența contului de Facebook, despre care se precizează că este în prezent suspendat, cât și activitatea de pe acest cont.
Conform jurnaliștilor de la Luju.ro verificările și corespondentele ulterioare între CAB și ÎCCJ au avut loc după ce avocata Ingrid Mocanu, fosta vicepreședintă ANRP, a formulat o cerere de strămutare a dosarului ANRP2 (în care a fost trimisă in judecata de DNA) pe motiv că există suspiciunea rezonabilă că imparțialitatea judecătoarei Anamaria Trancă este afectată, după ce aceasta și-a exprimat public opțiunile politice și adeziunea la mișcarea #rezist.
Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor interzice clar magistraților să aibă manifestări care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției și să desfășoare activități publice cu caracter politic sau să își manifeste convingerile politice. Astfel că, cererea de strămutare a avocatei Ingrid Mocanu îndeplinește toate motivele pentru a fi admisă, mai scrie sursa citată.
Prezentăm în continuare pasaje relevante din Adresa nr.3/981/C din 29 ianuarie 2018 emisă de vicepreședintele CAB, judecătoarea Mirela Sorina Popescu:
„Doamnei judecator dr. Mirela Sorina Popescu
Presedintele Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie
Stimata doamna presedinte,
Cu adresa dumneavoastra emisa in dosarul nr. 148/1/2018 la data de 22 ianuarie 2018, inregistrata la Cabinetul Presedintelui Curtii de apel Bucuresti sub nr. 1/981/C din data de 22 ianuarie 2018 s-a comunicat acestei instante imprejurarea ca petitionara Mocanu Ingrid Luciana a formulat cerere de stramutare a cauzei ce formeaza obiectul dosarului nr. 3203/2/2015 al Curtii de Apel Bucuresti, solicitandu-se efectuarea de verificari, in conformitate cu dispozitiile art. 72 din Codul de procedura penala, transmiterea informatiilor referitoare la veridicitatea sustinerilor din cerere si indeplinirea formelor prevazute de art. 73 din Codul de procedura penala, urmand a fi atasate dovezile de comunicare a acestora.
Verificand lucrarile dosarului nr. 3203/2/2015 al Curtii de Apel Bucuresti – Sectia I penala, va transmitem urmatoarele informatii: (…)
Petitionara Mocanu Ingrid Luciana, in sustinerea cerereii de stramutare, a aratat ca exista o suspiciune rezonabila in legatura cu impartialitatea judecatorilor Curtii de Apel Bucuresti datorita imprejurarilor cauzei.
In esenta petitionara a facut referire la condul de facebook pe care il considera al judecatorului cauzei, analizand activitatea de pe aceasta retea de socializare, aratand ca maniera de manifestare publica a opiniilor este una care contravine statutului judecatorului. A mai aratat ca a exprima opinii politice si a fi de acord, prin like-uri, cu un limbaj agresiv si vulgar, indreptat impotriva unei parti a presei si a clasei politice reprezinta forma de afectare a prestigiului justitiei, care afecteaza grav dreptul cetatenilor de a fi judecati de un judecator impartial si independent, fara a fi influentat de opinii publice exprimate in spatiul public. Potrivit jurisprudentei constante a instantelor, mai ales cele internationale, acordarea unui like unei postari presupune exprimarea unei opinii.
Mai arata ca in cauza au fost formulate numeroase cereri de recuzare, dar judecatorul investit cu solutionarea lor este acelasi, cel imediat urmator, care ar rebui sa retina dosarul spre judecare daca ar admite o astfel de cerere, fapt ce condue la respingerea lor. In plus, arata ca la Curtea de Apel Bucuresti au existat situatii in care admiterea unor astfel de cereri au condus la conflicte personale intre judecatori.
Considera evident ca la nivelul Curtii de Apel Bucuresti nu existat premisele judecarii cu impartialitate a cauzei deoarece judecatorul cauzei nu va putea fi inlaturat de la judecarea cauzei, din motive subiective, aflandu-se in relatii de prietenie cu judecatorul care solutioneaza cererile de recuzare.
Prin cererea formulata in temeiul art. 71 Cod procedura penala, petitionara a solicitat stramutarea cauzei la o alta curte de apel invecinata Curtii de Apel Bucuresti. (…)
Cu privire la motivele invocate in sustinerea cererii de stramutare, in urma verificarii aspectelor semnalate, a rezultat ca intr-adevar contul de facebook apartine doamnei judecator Tranca Ana Maria, domnia sa confirmand atat existenta contului (in prezent suspendat), cat si activitatea de pe acest cont, descrisa in cererea de stramutare (like-uri la postarile mentionate).
Desi continutul acestora poate ridica anumite suspiciuni legate de impartialitatea judecatorului cauzei (datorita aprecierii prin like pe facebook, cu privire la cercetarile penale efectuate intr-un alt dosar cu acelasi obiect – ANRP 4), la nivel formal se circumscriu unei cereri de recuzare si nu de stramutare. Avand in vedere insa ca cererile de recuzare formulate in cauza au fost respinse, urmeaza ca Inalta Curte de Casatie si Justitie sa aprecieze in ce masura se poate asigura climatul de incredere absolut necesar privind obiectivitatea in judecarea cauzei.
Fata de considerentiile expuse, va inaintam, potrivit legii, informatiile solicitate, spre a fi evaluate si valorificate la solutionarea cererii de stramutare.
Precizam ca, in aplicarea dispozitiilor art. 73 alin. (3) din Codul de procedura penala, am procedat la efectuarea incunostiintarilor prevazute de lege catre toate partile dosarului, sens in care anexam copiile corespondentei inaintate acestora.
Cu deosebita consideratie,
Judecator Luminita Cristiu Ninu
Vicepresedinte al Curtii de Apel Bucuresti