Magazinul Cocor aduce luxul în centrul Capitalei | FOTO

Magazinul Cocor aduce luxul în centrul Capitalei | FOTO

Magazinul Cocor, o investiţie de 25 de milioane de euro, şi-a arătat, în sfârşit noua faţă. Joi seară, în prezenţa a cel puţin 500 de invitaţi, dar şi a acţionarilor Liviu Ursan, Daniel Stoica şi a preşedintelui Cocor, Dan Bărbulescu, a avut loc inaugurarea oficială a magazinului.

Printre persoanele prezente la eveniment se numără două dintre vedetele campaniei de lansare a magazinului: Doina Levintza şi Maria Dinulescu, dar şi persoane publice ca Monica Tatoiu, Cristian Boureanu şi Valentina Pelinel, Dana Rogoz şi Laura Cosoi.

Evenimentul de inaugurare, care a avut la bază conceptul de Now & Then (Acum vs Atunci) a istoriei Cocor, a constat într-o serie de momente speciale ce s-au desfăşurat pe primele patru etaje ale magazinului.

Etajul vinurilor alese Astfel, la primul etaj, cei prezenţi au putut degusta vinuri alese şi au fost surprinşi de un moment coregrafic inedit, un flash mob ce a îmbinat elemente coregrafice din anii `70  cu cele actuale. Conceptul evenimentului a fost evidenţiat şi de costumele dansatorilor care au amintit de perioada de glorie din anii `70.

O nouă oportunitate pentru designerii români

Etajul al doilea a fost scena celui mai important eveniment al serii: prezentarea de moda a cretorilor de modă autohtoni şi tăierea panglicii inaugurale a Galeriei designerilor români din cadrul magazinului Cocor.

"În această seară inaugurăm cea mai mare investiţie din Centrul Istoric al Bucureştilor în valoare de 25 milioane euro, prima galerie dedicată creatorilor români de modă,  precum şi prima cabină de probă virtuală din Europa de Est. Prin inovaţia tehnologică a cabinei de probă virtuală, clienţii brandurilor din Cocor îşi vor putea comanda hainele preferate pe baza măsurilor corporale generate automat de scanerul corporal fotografic de la etajul trei. Inaugurarea Galeriei designerilor români de la etajul doi este unul dintre importantele demersuri pe care magazinul Cocor îl face pentru a sprijini moda autohtonă. " a declarat Dan Bărbulescu, Preşedintele Cocor.

În ritmurile unei muzici alerte s-au succedat, rând pe rând, ţinute Anca & Silvia Negulescu, Agnes Toma, Rhea Costa, Mirela Diaconu, Silvia Şerban, Norina Stoica, Diana Niţă, Cristina Nichita, Whilhelmina Arz, Andreea Bădală, Elena Perseil, Andreea Tincu. Toate ţinutele au fost accesorizate de designerul Kristina Dragomir. "Colecţia prezentată constituie o premieră, reunind numele mai multor designeri români prezenţi în cadrul magazinului Cocor. Succesul acestei prezentări de modă este reprezentat de efortul depus de Cocor, care susţine moda autohtonă prin iniţiative lăudabile precum deschiderea celei mai mari galerii de designeri români.  Colecţia din seara inaugurală inspiră nu numai calităţi de tratare ale veşmintelor, ci şi creativitatea şi forţa plină de personalitate a acestora" a declarat Alin Gălăţescu, critic de modă şi stilist desemnat de Cocor. Un etaj mai sus se afla raiul deliciilor culinare. Printre plasmele pe care rula întreaga istorie a magazinului, invitaţii s-au lăsat ademeniţi de aromele creveţilor sau ale cârnăciorilor generos tăvăliţi în susan. Festinul a durat până târziu, iar cei care ţineau la siluetă (dată fiind ora înaintată) au urmărit scenele de dans prin care organizatorii au încercat să reamintească de Gala Lunilor din perioada anilor `70, ani în care libertatea de exprimare şi-a pus amprenta şi în moda românească prezentă la magazinul Cocor. De aceea, momentul de dans artistic a fost tocmai un omagiu adus regizorului Alexandru Bocăneţ, realizatorul emisiunii Gala Lunilor. Ne îmbrăcăm la click

Una dintre atracţiile magazinului, atât pentru adulţi, cât şi pentru copii, a fost ecranul care îţi permite ca, printr-o simplă ridicare de mână să probezi, virtual, un obiect vestimentar. Fereastra virtuală interactivă, instalată la etajul al patrulea, este o completare a conceptului noului magazin Cocor: "modă şi tehnologie".

Deschiderea pentru publicul larg are a magazinului Cocor a avut loc astăzi.