Mafiile s-au reorientat! Iată cum scot averi fabuloase din pandemie!

Mafiile s-au reorientat! Iată cum scot averi fabuloase din pandemie!

Perioadele de panică generalizată, așa cum este și cea pe care o trăim acum din cauza pandemiei de coronavirus, sunt pentru unii o oportunitate de a se îmbogăți peste noapte. E și cazul organizațiilor criminale din întreaga lume, care își folosesc banii, relațiile și lipsa totală de scrupule pentru a face bani din nevoile, spaima și suferința altora. Iată ce scrie ziarul Italian La Repubblica:

Este suficient să ne uităm la portofoliul mafiilor, pentru a înțelege cât vor putea câștiga din această pandemie. Unde au investit în ultimele decenii? Companii multi-servicii (cantine, curățare, dezinfectare), deșeuri, transporturi, pompe funebre, distribuție de petrol și produse alimentare. Iată, deci, cum vor câștiga. Mafiile știu de ce este nevoie și de ce va fi nevoie și oferă și vor oferi în condițiile lor. A fost întotdeauna așa. De-a lungul anilor, mafiile au reușit să se infiltreze în conducerea sectorului sanitar, așa cum a demonstrat condamnarea pentru acte mafiote a lui Carlo Chiriaco, care a fost, în același timp, directorul ASL din Pavia și referent al clanului 'Ndrangheta în sistemul sanitar din Lombardia. Adevărata afacere criminală nu este cea a furturilor de măști destinate revânzării. Turcia, India, Rusia, Kazahstan, Ucraina, România au oprit sau au redus exporturile de măști; 19 milioane de exemplare (inclusiv Fpp2, Fpp3 și chirurgicale) sunt blocate în străinătate, în țările de producție sau în cele de tranzit către Italia. Cine va negocia deblocările și tranzitul, în opinia voastră?

Și ce se va întâmpla când alimentele sau benzina vor începe să aibă o distribuție mai lentă? Cine va putea evita interdicțiile și va putea distribui bunuri fără întrerupere? Mafiile. Acesta este motivul pentru care  nu trebuie să creăm spaimă cu privire la posibilitatea de a găsi mâncare. Trebuie puse în siguranță activitățile comerciale care vând en-detail bunuri de primă necesitate, prin efectuarea de noi angajări, creșterea numărului de ture și a salariilor; fiecare închidere favorizează organizațiile criminale. Astăzi, mai mult ca oricând, politica este chemată să ia decizii care vor determina viața țării noastre în deceniile următoare. În momentul stagnării situației de urgență vom vedea puterea organizațiilor criminale, nu în aceste faze incipiente, în care suntem lăsați să vedem doar eroismul și abnegația persoanelor și intervenția unui Stat care dă ordine pentru a răspunde crizei, pozând  în salvator (va fi nevoie  să analizăm deficiențele, reducerile alocațiilor financiare pentru Sănătate, starea de degradare în care se află multe spitale publice, salariile derizorii ale cercetătorilor).

Dar nu trebuie să ne gândim doar la dimensiunea italiană a fenomenului infracțional: aeroporturile și companiile de transport maritim din Europa de Est și din America de Sud, care sunt adesea folosite pentru traficul de droguri, se pregătesc acum să întâmpine noile mărfuri cerute de piața emergentă. De unde știm? Abilitatea mafiilor a fost întotdeauna de a putea să aplice scheme comerciale câștigătoare la produse mai ieftine. Și piața drogurilor în vremea epidemiei? Starea de urgență a favorizat cartelurile și clanurile pe piețele en-gros: în acest moment controalele în porturile internaționale au scăzut, încărcăturile trec mai ușor. În detaliu, a existat o creștere inițială chiar înainte de blocare, când oamenii au făcut stocuri de droguri exact ca și în cazul alimentelor. În fața cafenelelor din Amsterdam erau cozi foarte lungi (uneori mai lungi decât la supermarket-uri); la New York, vânzările de marijuana ale traficanților au avut o creștere exponențială  în orele în care au fost anunțate măsurile de închidere a porturilor și aeroporturilor. Traficanții și-au umplut depozitele cu droguri, gata să le scoată la vânzare când prețurile vor exploda. Între timp, au scăpat de mărfurile pe care le aveau pe stoc, reușind să le plaseze la un preț mult mai mare decât ceea ce ar fi permis piața în mod normal.

Ne puteți urmări și pe Google News