Mafia deșeurilor din România va fi controlată la sânge. Noi metode de control adoptate de autorități

Mafia deșeurilor din România va fi controlată la sânge. Noi metode de control adoptate de autoritățiSursa foto: Capital

Guvernul României a aprobat Ordonanța de Urgență care modifică și completează activitatea Administrației Fondului pentru Mediu (AFM). Personalul AFM și nivelul de salarizare vor crește.

La propunerea Ministerului Mediului, Guvernul României a aprobat Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG nr. 196/2005 privind Administrația Fondul pentru Mediu (AFM).

Astfel, în atribuțiile instituției va intra gestionarea sistemelor informatice care permit monitorizarea tranzacțiilor cu deșeuri pe întreg teritoriu național, în scopul verificării corectitudinii tranzacțiilor cu deșeuri în România.

Totodată, AFM va implementa Programul „Prima conectare”, prin care va fi asigurată racordarea gospodăriilor vulnerabile la sistemele de alimentare cu apă și de canalizare, dar și ecologizarea depozitelor de deșeuri neconforme.

Pentru a asigura controlul asupra cantităților de deșeuri tranzacționate au fost instituite mai multe sancțiuni și obligații pentru operatorii economici de pe piața națională, în sensul utilizării aplicaţiei informatice SIATD în vederea monitorizării şi verificării trasabilităţii deşeurilor.

Obligații și sancțiuni pentru operatorii economici care tranzacționează deșeuri

Mai mult, au fost introduse sancțiuni pentru operatorii economici care desfășoară activități de colectare, salubrizare, valorificare și brokeraj și care raportează informații false prin intermediul SIATD. Potrivit Ministerului Mediului, pentru implementarea corectă a sistemului s-au instituit anumite garanții în sarcina celor care desfășoară activitățile de colectare, salubrizare, valorificare și brokeraj.

”În vederea debirocratizării şi digitalizării, depunerea declaraţiilor la Fondul pentru mediu se va putea realiza prin mijloace electronice de transmitere de la distanţă. Luând în considerare noile modificări, s-a impus acordarea unui termen de conformare în sarcina operatorilor economici, anumite măsuri prevăzute în proiect aplicându-se începând cu 1 ianuarie 2023. Anumite instrucţiuni prevăzute în ordonanţa privind modificarea OUG nr. 196/2005 urmează fie aprobate prin ordinul conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, la propunerea AFM, în termen de 180 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței de modificare”, se arată în Ordonanța de Urgență.

Personalul instituției va fi majorat, în contextul în care va exista un volum mare de activități, atât de colectare a veniturilor, cât şi de gestionare a proiectelor. De asemenea vor fi majorate și salariile angajaților Administrației Fondului pentru Mediu, scrie mmediu.ro.