Madonna, din nou cu biciul în mână

Madonna, din nou cu biciul în mână

Regina muzicii pop revine, odată cu cel de-al 11-lea album, la imaginea de divă sexy care a consacrat-o

Madonna, care în ultimii ani şi-a construit o imagine „serioasă“, de mamă a trei copii, vegetariană, om de afaceri şi credincioasă kabala, redevine personajul rebel şi şocant de la debut, cu ocazia lansării celui de-al 11 lea album.

Pentru „Hard Candy“, cântăreaţa, care va împlini în august 50 de ani, scoate exchipamentul sado-masochist de la naftalină şi oferă din nou lecţii de erotică. Nu toată lumea pare pregătită, însă, să se lase “educată“ de cea care a contribuit, prin muzică şi prin celebrele ei puneri în scenă, la emanciparea sexuală a omenirii din ultimii 30 de ani.

„Cu albumul acesta vă voi călca în picioare, dar o să vă daţi în vânt după asta“, spune Madonna, care pentru primul single de pe album, „4 Minutes“, a colaborat cu „sexyback“ Justin Timberlake şi Timbaland. Până la apariţia vidoclipului, critica încearcă să-şi imagineze pe cine va pune Madonna biciul mai întâi, pe Timberlake sau pe Timbaland.

“Chiar trebuie să-şi arate tot?“

Cea mai bogată câtăreaţă din lume, cu o avere estimată la peste 600 de milioane de euro, nu este susţinută de toată critica în noul ei proiect. Publicaţia germană „Netzzeitung“ se întreabă: „Chiar trebuie ca o femeie de aproape 50 de ani şi mamă a trei copii să îşi îmbrace din nou costumaţia de dominatoare şi să-şi arate organele sexuale oricui vrea să le vadă?“.

În acelaşi timp, publicaţii precum, „The Telegraph“, notează: “E una dintre cele mai de succes artiste ale tuturor timpurilor. Inspiră generaţii întregi de artişti tineri. Este un simbol sănătos şi energic. O milionară, o mamă care munceşte din greu şi care dovedeşte încă o dată că este regina absolută a muzicii pop“.

Dacă Madonna revine la imaginea veche de divă ultra-comercială (cu care, de-a lungul carierei, a vândut peste 250 de milioane de albume), muzica este nouă, adaptată curentelor contemporane. Dacă ultimul album a fost un omagiu adus ritmurilor de discotecă ale anilor ‚70, Madonna pare conectată acum unui filon urban, hip-hop sau R&B. Pentru realizarea celor 13 piese, artista (care se descrie drept „propriul său experiment“), a strâns în jurul său cei mai în vogă muzicieni şi producători ai momentului, precum Timbaland, Justin Timberlake, Pharell Williams sau Nate "Danja" Hills.

Regina cu o mie de chipuri

Evoluţia Madonnei pe piaţa muzicală nu a suferit prea multe sincope, prin urmare, critica nu vorbeşte despre o „revenire“. La începutul anului, artista a fost răsplătită cu cel de-al şaptelea Grammy din carieră, la categoria „cel mai bun video în format lung“ pentru filmuleţul „The Confessions Tour“. Artista italo-americană a fost nominalizată până acum de douăzeci şi şase de ori la râvnitul premiu.

Pe lângă muzică, Madonna, şi-a încercat puterile în mai multe domenii, printre care literatura sau filmul. A preluat (cu succese mai mult sau mai puţin seminficative) roluri de film, precum cele din „Evita“ sau „Dick Tracy“, a scris o serie de cărţi pentru copii şi a debutat, recent, ca regizoare, cu „Filth and Wisdom“. Cu toate acestea, ea a rămas „regina muzcii pop“, titulatură câştigată nu neparat pentru calităţile vocale, ci mai degrabă pentru că la fiecare album, la fiecare turneu sau debut în alte domenii, Madonna Louise Veronica Ciccone s-a reinventat, atât din punct de vedere artistic, cât şi ca imagine.

EVOLUŢIE

Rebelă şi sexy

Pentru ultimul album, „Confessions On A Dance Floor“, artista a schimbat atitudinea politică şi misionar-religioasă pe care o promova pe albumele anterioare, „Ray of Light“ sau „American Life“, prezentându-se cu colanţi roz şi numere de aerobic în ritmuri de discotecă. Pentru noul album, „Hard Candy“, care va fi lansat luna viitoare (la date diferite în diferite ţări ale lumii), Madonna a recurs la vechea ei reteţă de succes, asemănătoare campaniei care a însoţit, în 1992, albumul „Erotica“ (când Madonna şoca publciul cu confesiuni erotice interzise tinerilor sub 18 ani).

Atunci Madonna se prezenta cu cravaşa în mână, îmbărcată în latex, în timp ce bărbaţii se târau goi în jurul ei. Acelui album i-a urmat cartea-album, „SEX“, în care cântăreaţa vorbea explicit, din perspectiva unui alter-ego, „Dita“, despre sex. Cartea, interzisă în mai multe ţări, depăşea normele „accebilului“, cu aluzii la practici sado-mascochiste şi pasaje poronografice. Poate tocmai de aceea s-au vândut mai mult de 1,5 milioane de exemplare din această carte. Madonna explica atunci, în preambulul cărţii, că „sexul nu este iubire şi iubirea nu este sex, dar că ne simţim în al noulea cer când cele două se întâlnesc“. Acum, în „avanpremiera“ noului ei album, Madonna promite „lovituri de bici şi zaharel“.

Ne puteți urmări și pe Google News