„M-am născut într-o ţară care a luat fiinţă la miezul nopţii”. O carte în dezbatere: Suntem dezrădăcinate, de Malala Yousafzai

„M-am născut într-o ţară care a luat fiinţă la miezul nopţii”. O carte în dezbatere: Suntem dezrădăcinate, de Malala Yousafzai

Malala Yousafzai este laureată a Premiului Nobel pentru Pace (2014) și autoarea bestsellerului Eu sunt Malala (Polirom, 2014). • „M-am născut într-o ţară care a luat fiinţă la miezul nopţii. Cînd am fost atît de aproape de moarte, abia trecuse de miezul zilei.” (Malala Yousafzai).

Astăzi, la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bdul Regina Elisabeta 38), va avea loc o dezbatere pornind de la volumul Suntem dezrădăcinate. Călătoria mea şi poveştile altor fete refugiate din toată lumea, volum apărut de curînd la Editura Polirom, în traducerea Biancăi Alecu.

Cofondatoare și membră a conducerii organizaţiei Malala Fund, Malala Yousafzai este laureată a Premiului Nobel pentru Pace (2014) și autoarea bestsellerului Eu sunt Malala, apărut la Editura Polirom (2014).

Participanți

• Fatma Yilmaz, activistă feministă, membră a Societății de Analize Feministe AnA. Militează pentru drepturile omului și împotriva fundamentalismului islamic în spațiul MENA și are ca interes de cercetare drepturile și libertățile femeilor musulmane în spațiul european. • Ana Cojocaru, consilier integrare Consiliul Național Român pentru Refugiați • Dan Croitoru, director editorial Polirom Va modera: • Miruna Vlada, scriitoare, cercetătoare la SNSPA, membră PEN România

În acest nou volum, Malala Yousafzai le aduce în faţa noastră cîteva dintre persoanele aflate în spatele statisticilor și știrilor zilnice despre milioanele de oameni din întreaga lume ce sînt forţaţi să-și părăsească domiciliul.

Vizitele făcute de Malala în taberele de refugiaţi au ajutat-o să vadă cu alţi ochi propria experienţă a dezrădăcinării – mai întîi ca persoană strămutată intern, în perioada copilăriei petrecute în Pakistan, apoi ca activist la nivel internaţional ce putea călători oriunde în lume, mai puţin în iubita ei ţară natală.

Adaptare

În Sîntem dezrădăcinate, Malala nu spune doar povestea ei despre adaptarea la o nouă viaţă și dorul de casă, ci împărtășește și poveștile unor tinere pe care le-a întîlnit în timpul numeroaselor ei călătorii – tinere care şi-au pierdut familia, comunitatea și, adesea, singurul mod de viaţă pe care-l știau.

În plină criză a migraţiei, în timp de război și conflicte izbucnite la graniţă, Sîntem dezrădăcinate este un avertisment important care amintește că fiecare dintre cei 68,5 milioane de oameni ce sînt strămutaţi în prezent reprezintă o persoană – adesea tînără – cu propriile sale speranţe și aspiraţii, care merită să trăiască în pace și să-i fie respectate drepturile universale.

Filosofie, politică, economie

Malala Yousafzai este cofondatoare și membră a conducerii organizaţiei Malala Fund. A început să militeze pentru educaţie la vîrsta de unsprezece ani, perioadă în care a scris un blog anonim pentru BBC Urdu despre viaţa sub ameninţarea talibanilor din valea Swat, Pakistan.

Pe urmele tatălui său, Malala a susţinut public dreptul fetelor la educaţie, ajungînd să fie mediatizată și premiată în întreaga lume. La cincisprezece ani, a fost atacată de talibani pentru crezul ei. Malala a găsit refugiu și ajutor în Marea Britanie și și-a continuat lupta pentru fetele din întreaga lume.

În 2013 a pus bazele Malala Fund împreună cu tatăl ei, Ziauddin. Un an mai tîrziu, a cîștigat Premiul Nobel pentru Pace în semn de recunoaștere a eforturilor sale de a conferi fiecărei fete dreptul la doisprezece ani de educaţie de calitate, sigură și gratuită. Studiază filosofie, politică și economie la Universitatea Oxford.