Lumina Sfântă va ajunge în România cu un zbor special, organizat în condiții de război. Reprezentant Patriarhie: Să ne vedem cu bine

Lumina Sfântă va ajunge în România cu un zbor special, organizat în condiții de război. Reprezentant Patriarhie: Să ne vedem cu bineLumina Sfântă va ajunge în România în condiții stricte. Sursa foto: colaj EVZ

Lumina Sfântă va fi adusă în România cu un zbor special din Israel, în condiții de securitate extremă. Ceremoniile de la Ierusalim se desfășoară fără pelerini, pe fondul tensiunilor regionale.

Ceremoniile de Paște au loc sub restricții severe și fără accesul pelerinilor. Cum va ajunge Lumina Sfântă în România

Pregătirile pentru sărbătoarea Învierii Domnului au loc anul acesta în condiții excepționale la Ierusalim, pe fondul unei stări de alertă maximă. Nivelul de securitate este ridicat la 9 din 9, iar orașul se confruntă în continuare cu alerte și sirene.

Trimisul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, Ioan Meiu, a descris situația existentă în zonă. „De aici, de la Ierusalim, ne pregătim pentru sărbătoare Învierii Domnului. Chiar și așa, în condițiile acestea speciale de alertă și de război, alerta este ridicată în Israel la maximum, adică nouă din nouă. Sirene avem în continuare și la Ierusalim și în alte orașe din Israel. Din fericire, majoritatea rachetelor sunt interceptate. Au mai căzut anumite părți din rachetele interceptate, rămășițe ale acestora, dar nerănind pe nimeni, din fericire, doar au produs niște pagube materiale minore”, a spus el.

Părintele Ioan Meiu

Părintele Ioan Meiu. Sursa foto: Facebook

Accesul credincioșilor la slujbele din Săptămâna Mare este complet restricționat. Doar delegațiile oficiale și clerul au permisiunea de a participa la oficierea serviciilor religioase în interiorul Sfântului Mormânt și în celelalte locuri sfinte.

Despre Săptămâna Mare, slujbele se vor oficia în mod deosebit anul acesta, asemănător fiind cu perioada pandemiei, când la Sfântul Mormânt au intrat doar delegațiile oficiale, însoțite de ierarhi și preoți”, a declarat Ioan Meiu.

Procesiunile tradiționale din Săptămâna Mare sunt suspendate în acest an

Pe fondul măsurilor de securitate, toate procesiunile religioase publice au fost anulate. Nu vor avea loc nici evenimentele obișnuite din Duminica Floriilor, nici ritualurile din Joia Mare sau Vinerea Mare.

Procesiuni nu vor fi anul acesta nici de Florii, nici celebra procesiune a spălării picioarelor din Joia Mare și nici Drumul Crucii din Vinerea Mare, parcurgând cetatea veche a Ierusalimului către Golgota. Deci aceste procesiuni nu vor fi anul acesta. În schimb, slujbele se vor ține în mod normal și regulat în Mormântul Domnului. Toate deniile și slujbele speciale se vor ține și vor sluji episcopii și clerul ortodox la Sfântul Mormânt”, a spus Meiu.

Credincioșii aflați în zonă, indiferent de naționalitate, nu vor putea participa la aceste slujbe. „Doar aceștia vor avea permisiunea de a intra în Mormântul Domnului și în Golgota și în celelalte locuri sfinte. Creștinii care sunt în zonă, fie ei români, greci, ruși, palestinieni, nu vor avea acces la niciuna din slujbele acestea la Mormântul Domnului și nici la ceremonia de aprindere a Sfintei Lumini din Sâmbăta Mare”, a mai spus reprezentantul Patriarhiei.

Cum va ajunge Lumina Sfântă în România. Transportul este posibil printr-un culoar aerian special

În ciuda restricțiilor și a situației de securitate, ceremonia de aprindere a Luminii Sfinte va avea loc, iar aceasta va fi trimisă către țările ortodoxe în condiții speciale.

Despre această ceremonie vă putem spune că, datorită insistențelor Ambasadei României și Ambasada Rusiei de aici, de la Ierusalim, din Țara Sfântă, precum și din Tel Aviv, Ministerul Afacerilor Externe israelian a deschis un culoar special și a dat undă verde acestor avioane speciale, care vor zbura în Sâmbăta Mare către țările ortodoxe”, a spus Meiu.

Lumina Sfântă va fi adusă în România cu un zbor special, care va pleca din Tel Aviv în Sâmbăta Mare, cu destinația București.

Lumina Sfântă Ierusalim

Lumina Sfântă Ierusalim. Sursă foto: Captură video

Autoritățile speră ca tensiunile să nu se agraveze până la momentul zborului

Organizarea transportului a fost posibilă prin colaborarea dintre autoritățile române și cele israeliene, dar și cu binecuvântarea liderilor religioși.

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Teofil al III-lea al Ierusalimului, precum și cu ajutorul ambasadei noastre de aici, din Țara Sfântă, și cu această undă verde primită din partea Ministerului de Externe israelian, am pregătit și noi anul acesta, chiar dacă mult mai greu decât în alți ani, aducerea Sfintei Lumini în România”, a declarat Meiu.

Zborul este programat să ajungă în România în seara de Sâmbătă Mare, însă organizatorii urmăresc cu atenție evoluția situației de securitate.

Prin acest culoar special, se va zbura în Sâmbăta Mare de pe Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv. Ne dorim să nu escaladeze tensiunile și să ne vedem cu bine pe Aeroportul Otopeni, sâmbătă seara, cu această mare binecuvântare a Ierusalimului și a Mormântului Domnului”, a mai spus Ioan Meiu.