Lumea, pe baterii Li-Ion. Litiul, El Dorado strategic al viitorului

Lumea, pe baterii Li-Ion. Litiul, El Dorado strategic al viitorului

Însă, până acum, Bolivia a fost singura care nu a exploatat resursa care permite producerea carbonatului de litiu (LCE), utilizată în principal la fabricarea bateriilor pentru vehicule electrice și dispozitive electronice, precum și pentru fabricarea de ceramică, sticlă și chiar medicamente.

Anul acesta, uzina pilot din Llipi (departamentul La Paz) va intra în faza industrială în deșertul Uyuni (sud-vest). Împreună cu cele din Coipasa (vest) și Pastos Grandes (sud-vest), vor exploata cele 21 de milioane de tone de rezerve boliviene de litiu, conform unei certificări din februarie 2019, care dublează estimările anterioare.

Uzina, supravegheată de armată, va avea „o capacitate de producție de 15.000 de tone” de carbonat de litiu anual, a explicat pentru AFP Marco Antonio Condoretty, manager de proiect.

„Conform legii, în Bolivia, numai compania YLB poate exploata resursele" extrase din evaporarea sărurilor la mare altitudine, explică Condoretty, care garantează că „profitul rămâne în țară".

Ne puteți urmări și pe Google News

Începând cu anul viitor, Bolivia intenționează să devină cel de-al patrulea producător mondial de litiu.