Lucrările de pe canalul Bâstroe ar fi unele de adâncire și nu de întreținere. Comunicatul Ambasadei Ucrainei, contrazis de autoritățile române

Lucrările de pe canalul Bâstroe ar fi unele de adâncire și nu de întreținere. Comunicatul Ambasadei Ucrainei, contrazis de autoritățile române Sursa foto: Arhiva EVZ

Lucrările de la canalul Bâstroe efectuate de Ucraina nu ar fi doar unele de întreținere ci ar viza adâncirea acestuia. Astfel de lucrări pun în pericol ecosistemul din Delta Dunării. Un reprezentant al Ministerului Transporturilor contrazice varianta Ucrainei care susținuse că în zonă se fac doar lucrări curente.

Ambasada Ucrainei la București anunța sâmbătă că lucrările de dragare de pe canalul Bâstroe sunt unele curente și nu afectează ecosistemul din Delta Dunării.

Declarațiile au venit după ce mai mulți oficiali din România au atras atenția că aceste lucrări pot avea un impact negativ asupra mediului. Alin Șerbănescu, reprezentant al Ministerului Transporturilor a precizat însă că lucrările nu sunt doar unele curente așa cum susține partea ucraineană, ci unele care vizează adâncirea canalului. „Nu mai înseamnă o simplă întreținere, ci modificarea substanțială a adancimilor”, a spus Alin Șerbănescu, reprezentant al Ministerului Transporturilor.

De asemenea, un document în limba ucraineană, care a fost prezentat de Evenimentul Zilei, arată clar că lucrările de pe canalul Bâstroe nu sunt doar unele de întreținere, deoarece adâncimea canalului a ajuns de la 4 metri, la 6,5 metri.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ministerul de Externe al României a anunțat zilele trecute că nu și-a dat acordul pentru aceste lucrări și a anunțat și Comisia Europeană în acest sens.

Apel la Comisia Europeană

Europarlamentarul Victor Negrescu a cerut autorităților europene să prezinte o poziție oficială cu privire la lucrările efectuate de Ucraina, despre care specialiștii spun că pot avea un impact major asupra ecosistemului din Delta Dunării.

„În contextul solicitării Ucrainei cu privire la includerea brațelor Chilia și Bîstroe în rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T) și a prezentării unui plan de dragare a canalului Bîstroe, am solicitat Comisiei Europene să își prezinte poziția cu privire la planul Ucrainei.

Conform tuturor experților, asemenea lucrări ar duce la degradarea majoră, ireversibilă a Deltei Dunării. Mai mult, aceste lucrări sunt și contrare dreptului internațional, conform concluziilor a numeroase organisme internaționale.

Totodată, am subliniat faptul că țara noastră şi-a arătat în mod constant sprijinul pentru Ucraina, oferind inclusiv, ca măsură excepțională, acordul privind folosirea canalului Bîstroe în scopul tranzitării navelor cu încărcătură cerealieră, în vederea reducerii consecințelor agresiunii Federației Ruse asupra acestui stat, și am reiterat nevoia ca angajamentele asumate să fie în continuare menținute“, a scris Victor Negrescu pe pagina sa de Facebook.

Construcția canalului Bâstroe, care face legătura între Dunăre și Marea Neagră, a început în 2004. De-a lungul anilor, România a atras atenția de mai multe ori că lucrările vor avea un impact negativ asupra mediului și a cerut Ucrainei să oprească acest proiect. Lucrările au fost în cele din urmă întrerupte, iar în 2020 Ucraina anunța că renunță la finalizarea proiectului după ce a fost intens criticată de mai multe organizații internaționale de mediu, potrivit stiripesurse.ro.

Reacția Ambasadei Ucrainei

Reprezentanții Ambasadei Ucrainei au transmis sâmbătă că lucrările efectuate pe canalul Bâstroe vizează doar întreținerea căii navigabile și nu afectează mediul înconjurător.

„Toate lucrările de dragare pe Dunăre, desfășurate în prezent de către partea ucraineană, care sunt executate exclusiv în cadrul frontierei de stat a Ucrainei, sunt de natură operațională curentă și vizează exclusiv întreținerea căii navigabile, adică asigurarea siguranței navigației prin menținerea caracteristicilor tehnice actuale, precum și eliminarea consecințelor de colmatare naturală. În cazul în care partea ucraineană va planifica implementarea proiectelor majore diferite de cele operaționale curente, partea română va fi informată în prealabil și va avea loc convenirea acestora în conformitate cu legislația în vigoare, acordurile și convențiile internaționale.

În condițiile războiului brutal în desfășurare a rusiei împotriva Ucrainei exprimăm recunoștința României pentru solidaritatea fermă cu poporul ucrainean și îndemnăm la avansarea responsabilă de informații publice pentru a nu prejudicia relațiilor bilaterale și pentru a nu alimenta propaganda rusă“, se arată într-un comunicat de presă al Ambasadei Ucrainei la București.

articol sustinut