Love story la Berzovia. Un ofițer belgian a venit în România ca să cultive cel mai scump condiment din lume

Love story la Berzovia. Un ofițer belgian a venit în România ca să cultive cel mai scump condiment din lume

Vincent du Buisson a lăsat haina militară și a poposit la Caraș Severin, unde și-a întâlnit jumătatea și face agricultură bio.

Acum 12 ani, Vincent du Buisson a decis să își încheie cariera militară și să vină în România, ca să se apuce de agricultură. Timp de 10 ani a servit patria-mamă, Belgia, ca ofițer. Este absolvent al cunoscutei Ecole Royale Militaire.

„Când am decis să închei cariera militară aveam gradul de căpitan. Crescusem, în copilărie, la o fermă de vaci și, după 10 ani de militărie, m-am gândit să fac agricultură în România”, spune Vincent. Într-o zi a ajuns în Caraș Severin și, căutând să ia în arendă un teren pentru viitoarea sa investiție, a avut nevoie de un translator: Loredana.

Între el și româncă a fost dragoste la prima vedere, recunoaște Vincent. Au devenit un cuplu în mai puțin de o lună. Acum sunt soț și soție, la Berzovia, și au un copil de 10 ani. Amândoi sunt de aceeași vârstă, 40. Și amândoi cultivă cu pasiune șofran.

FOTO: Vincent și Loredana s-au cununat civil în Belgia

„Aurul roșu” se vinde cu 30.000 de euro kg

„Cultivarea șofranului poate fi o afacere, dar trebuie să pui mâna la lucru. Noi cultivăm 4.000 de metri pătrați cu șofran și lucrăm tot acest teren manual, în doi. Doar în perioada de recoltare avem ajutoare, șapte - opt oameni”, explică Vincent du Buisson. De ce șofran? „Am căutat să fac o cultură cu o valoare adăugată mai mare și cu riscuri mai mici”, spune ofițerul. Bulbii de șofran i-a adus din Belgia și a fost o muncă destul de anevoioasă să îi adapteze condițiilor de aici. Întreaga cultură e bio: nu se folosesc nici îngrășăminte, nici ierbicide.

„Aurul roșu”, cum e supranumit condimentul, îl vinde mai ales la export, în Belgia, doar o cantitate infimă ajungând în câteva restaurante de lux din România sau în casele românilor, prin intermediul unui magazin online pe care îl gestionează cuplul. Piața românească nu este încă dezvoltată pentru a necesita o cantitate mai mare.

Potrivit omului de afaceri, șofranul superior se poate vinde cu 30.000 de euro kilogramul, iar pentru un produs de calitate inferioară prețul începe de la 5.000 de euro per kilogram: „Anul acesta sperăm să obținem o recoltă de 800 de grame. Șofranul este o plantă care intră în vegetație în septembrie, în octombrie - noiembrie înflorește, și tot atunci se și recoltează. Apoi, planta crește în continuare, toată iarna, pentru ca în aprilie – mai să se usuce și să intre în repaus până în septembrie, când revine în vegetație”.

FOTO: Vincent, pe vremea când servea armata belgiană

Recoltarea se face dimineața

Florile se recoltează întotdeauna deschise, dimineața foarte devreme, după ce roua s-a ridicat. Pentru un singur kilogram de „aur roșu” trebuie recoltate între 130.000 și 250.000 de flori, din care se rețin doar stigmatele (partea superioară a pistilului care este divizată în trei). Se usucă în aceeași zi. Uscarea se face la 40-60 °C, până la pierderea a 4/5 din greutate, apoi se păstrează în recipiente din sticlă sau faianță, închise ermetic, ferite de lumină și umiditate. Se pot folosi doar după 30 zile, timp în care condimentul își formează aroma.

Arabii, cei mai mari consumatori

Șofranul a fost întotdeauna cel mai scump și mai valoros condiment din lume. Mai mult, culoarea „galben ca soarele” a fost mult timp folosită pentru a vopsi hainele conducătorilor de popoare. Arabii sunt cei mai mari consumatori de șofran, îl folosesc la aromatizarea mâncărurilor din miel, oaie, pui, oreș. În Franța este indispenabil pentru bouillabaisse, în Italia pentru risotto, iar în Spania pentru paella.

Șofranul nu e numai aromatizant în bucătărie, e și medicament. E cunoscut ca stimulator digestiv, purgativ, diuretic, hipotensiv, antispastic, afrodiziac. În egală măsură, șofranul e hemostatic, anti-alergic, anti-inflamator și stimulator al imunității. Efectele sale preventive împotriva bolii Alzheimer și a degenerării maculare (AMD) sunt, de asemenea, studiate, cu perspective încurajatoare. Nu în ultimul rând, șofranul e afrodiziac și antidepresiv.

Ne puteți urmări și pe Google News
Recomandările noastre