Într-o decizie umilitoare, Marea Britanie a fost somată miercuri de majoritatea țărilor din Adunarea Generală a ONU să retrocedeze în maximum 6 luni către Insula Maurițius arhipelagul Chagos, care adăpostește o bază militară anglo-americană strategică.

Inițiată de Maurițius, rezoluția care nu este obligatorie dar are o mare greutate politică a fost aprobată de 116 țări, 6 (printre care SUA) s-au pronunțat împotrivă, iar 56 s-au abținut.

Cei care au aprobat rezoluția consideră că Marea Britanie a rupt „ilegal” arhipelagul Chagos de insula Maurițius. „Colonialismul nu mai poate fi tolerat”, a declarat premierul maurițian Pravind Jugnauth.

Conflictul dintre cele două state își are originile în 1965, când Londra a achiziționat pentru 3 milioane de lire de la autoritățile semiautonome ale Mariuțius arhipelagul Chagos, pentru a instala o bază comună cu americanii pe principala insulă, Diego Garcia.

În 1966, Marea Britanie semnează un acord pe 50 de ani cu americanii, care le permite utilizarea insulei Diego Garcia.

Insula Maurițius își declară independența doi ani mai târziu, dar arhipelagul rămâne sub autoritate britanică. Între 1968 și 1973, britanicii expulzează progresiv două mii de cetățeni din Chagos.