Locul din România care rezistă unui atac nuclear. Este unic în lume

Locul din România care rezistă unui atac nuclear. Este unic în lume Sursa foto: EVZ

În România se află un loc unic în lume, care, potrivit cercetătorilor, ar rezista cu brio atacurilor nucleare. NASA a venit să investigheze locația cu atenție și a comparat-o cu mediul de pe planeta Marte.

Locația se află la ieșirea din Mangalia și este considerată una dintre cele mai mari descoperiri de până acum. Aceasta este situată la aproximativ 20-30 de metri adâncime într-o zonă împrejmuită de movile.

Locația descoperită de cercetători are o lungime de 300 de metri și galerii joase de doi metri, iar în interiorul ei au fost găsite 200 de specii care s-au adaptat vieții într-un mediu fără oxigen.

Un loc unic în România, care ar rezista unui atac nuclear

Până acum, au avut voie în locație doar cercetătorii. Geologul Cristian Lascu a povestit pe canalul de YouTube „Stellarium” cum a descoperit faimoasa locație, unică în lume, dar și cum aceasta a ajuns o atracție pentru cercetătorii din Statele Unite.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ei au venit și au explorat-o imediat după Revoluție, în anul 1989. „Am furat un puț că să găsesc peștera. Am avut puțin noroc, pentru că am nimerit chiar în galerie, la 20 de metri adâncime. Am văzut pe pereții încăperii mișunind păianjeni, scorpioni, miriapozi și alte viețuitoare.

Biologii de la Institutul de Speologie au determinat fauna, au zis că sunt nemaiîntâlnite în lume: o specie nouă de păianjen, singurul scorpion de apă dulce cunoscut, nu știu ce lipitoare-minune și prima lipitoare cavernicolă din lume”, a povestit geologul Cristian Lascu.

NASA a venit să cerceteze peștera din România

Astfel, înainte de anii 2000, mai mulți experți americani și români au venit în zonă pentru a face cercetări. Ei au asemuit locul cu mediul de pe Marte.

Aici, fostul lider comunist, Nicolae Ceaușescu, plănuia să construiască o termocentrală de dimensiuni impresionante. Totul se întâmpla în anul 1986, însă după descoperirea peșterii, planul construcției a fost abandonat.

 „Proiectul de construcție a termocentralei a fost abandonat, din fericire. În 1996 , peștera este luată în vizorul NASA care împreună cu cercetătorii români lucrează la peșteră, interesul fiind maxim, asemănarea cu fosele vulcanice de pe Marte fiind evidență. Odată lucrările terminate cercetătorii români au fost „furați” de NASA.

Potențialul științific al peșterii nu este epuizat. Nimic semnificativ nu se mai petrece la Movile, inclusiv pentru că puținii bani alocați cercetării nu sunt direcționați către priorități reale. Laboratorul în care au lucrat cercetătorii români este in pericol de a fi evacuat din cauza datoriilor față de stat.”, a mai spus Cristian Lascu, potrivit Cancan.