Localitatea din România care se află pe o falie seismică: „Riscă un seism de nouă grade pe scara Richter”. Nu este în Vrancea

Localitatea din România care se află pe o falie seismică: „Riscă un seism de nouă grade pe scara Richter”. Nu este în Vrancea RO-Alert. Sursa foto: Arhiva EVZ

Toată lumea ştie că în Vrancea este cea mai activă zonă seismică din țară. Aproape zilnic se produc cutremure, iar mulți consideră ca tot aici s-ar putea declanșa un seism major, însă, lucrurile stau cu totul diferit. Există o altă zonă din România unde cutremurele ar putea fi mari, este vorba despre o falie foarte importantă, care a generat multe cutremure de-a lungul timpului. 

Profesorul Mircea Radulian, directorul ştiinţific al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, a spus recent că există în România o zonă care prezintă potenţial seismic ridicat. Întrebat dacă avem în ţara noastră localități construite chiar pe falie seismică, profesorul a spus că sunt multe falii și în România.

„O falie trece chiar prin zona barajului de pe Argeș și aia e o zonă seismică, zona Făgăraş. Barajul Vidraru este construit foarte aproape de o falie seismică şi asta poate să fie o problemă la un viitor cutremur. Acolo sunt cutremure care pot să fie și peste 6, deci totuși mari pentru România”, a declarat profesorul Mircea Radulian.

Foarte puțină lume știe că zona Făgăraș-Câmpulung are foarte multe mișcări telurice

De altfel, această regiune este considerată a doua zonă seismică a țării, fiind așezată pe o placă tectonică foarte importantă. Potrivit seismologilor, în data de 4 aprilie 1628 a avut loc la Câmpulung un cutremur atât de mare încât a avariat serios Mănăstirea Negru Vodă. Aceasta a fost refăcută, ulterior, în timpul domniei lui Matei Basarab (1632 – 1654).

Ne puteți urmări și pe Google News

Cel mai mare cutremur care a avut loc în acest oraș, de-a lungul timpului, a măsurat peste 6 grade pe scara Richter. Seismul a avut loc în data de 26 ianuarie 1916.

Cele mai puternice cutremure în această regiune au avut între 5,5 – 6,5 grade pe scara Richter. Un arhitect din Câmpulung a tras atenția că zona este traversată de o falie tectonică periculoasă care poate provoca seisme și de 9 grade pe scara Richter.

Ar fi un adevărat dezastru pentru această zonă

Arhitecții trag un semnal de alarmă şi spun că autoritățile ar trebui să facă publice normativele și reglementările tehnice: „Falia tectonică care face posibile cutremure de gradul 9 la Câmpulung. Vă amintiți că aveam stație seismică la demisolul liceului Dinicu Golescu?

Desenată cu verde, vertical, în zona mediană a desenului, marchează locul de subducție a două plăci tectonice, în zona Matrițe Unitatea Teritorială de Referință – UTR13 extras din Planul de Urbanism General – PUG Câmpulung, în vigoare din 2003.

Specialiștii din domeniul construcțiilor țin totdeauna seama de normativele și reglementările tehnice… de ce administrația nu le postează pe pagina publică a instituției?” a scris arhitectul Anca Mihaela Coșa pe social media.

O altă falie periculoasă din România

Cercetările geografice şi cele geologice au ajuns la concluzia că această unitate reprezintă o depresiune intracarpatică, tectonică. Este vorba despre falia din zona Vâlcea: „O falie seismică din zona Vâlcii este cea a Loviştei: Lotru-Brezoi-Titeşti-Depresiunea Loviştei-Cumpăna-Piscul Negru-Nord Cîmpulung Muscel. Este o falie foarte importantă şi activă, care a generat multe cutremure de-a lungul timpului.

Depresiunea Loviştei este o depresiune de origine tectonică, formată în urma unor ample mişcări tectonice în perioada cuaternară. Falia începe la vest de Olt, pe valea Lotrului, traversează Valea Oltului în zona Brezoi-Câineni-Titeşti, în nordul oraşului Călimăneşti, trece prin capătul nordic al lacului de acumulare Vidraru-Argeş şi ajunge la Cîmpulung Muscel”, a precizat și profesorul Gheorghe Ploaie, potrivit revistaagressive.ro.