Asociaţia care se ocupă de controlul nivelului de radioactivitatei în Ouest (ACRO) a anunţat, marţi, că a constatat un nivel de radioactivitate foarte mare în fluviul Loara (în limba franceză- Loire), la Saumur (Maine-et-Loire), „în avalul a cinci centrale nucleare”, informează Le Figaro.

Conform studiilor de specialitate, s fost identificată prezenţa tritiului, un izotop radioactiv al hidrogenului. Specialiștii au afirmat că radioactivitatea „este aproape sistematică, atât în fluviu, cât şi în apele de consum. În ianuarie 2019, concentraţia în apa Loarei a atins 310 de becquereli pe litru”. Analiza a fost făcută de Laboratorul de la Hérouville-Saint-Clair.

„Este consecinţa unui incident? Colectivul Loire Vienne Zéro Nucléaire şi ACRO alertează autorităţile şi cer o anchetă care să stabilească originea acestei valori excepţionale.”, au solicitat asociațiile. 

În Loara, „tritiul este prezent într-o porţiune de aproape 400 de kilometri, între Dampierre-en-Burly şi Nantes”, conform raportului ACRO, care s-a bazat pe prelevările efectuate din decembrie 2017 până în mai 2019. La Châtellerault, „în Vienne, apele râului şi de consum sunt contaminate cu tritiu la fiecare prelevare luară, din decembrie, cu până la 50 de becquereli pe litru. Centrala Nucleară de la Civaux este la originea contaminării”.

Conform Institutului de Radioprotecţie şi Siguranţă Nucleară (IRSN), „Codul Sănătăţii Publice stabileşte o referinţă de calitate de 100 de becquereli pe litru în cazul tritiului, care nu reprezintă o limită sanitară, ci un prag care, atunci când este depăşit, antrenează o investigaţie complementară în vederea caracterizării radioactivităţii apei”.

De asemenea, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a recomandat „o valoare-ghid de 10.000 de becquereli pe litru în cazul tritiului în apa de băut, de luat în calcul în cazul consumului permanent de apă”. Potrivit Institutului, nivelul obișnuit al tritiului  în apele de suprafaţă este cuprins între 1 becquerel pe litru și 5 becquereli pe litru. Serviciul de comunicare al Autoriăţii Siguranţei Nucleare (ASN) a dat asigurări că nu există riscuri la adresa mediului sau a publicului.

Într-un raport cerut de către Asociaţia Naţională a Comisiilor Locale de Informaţii Nucleare, un cercetător de la CNRS afirma că este subestimat gradul de toxicitate al tritiului.

Te-ar putea interesa și: