Liviu Vârciu a dezvăluit, în sfârșit, numele fiului său! De ce l-a botezat așa

Liviu Vârciu a dezvăluit, în sfârșit, numele fiului său! De ce l-a botezat așa Liviu Vârciu și Anda Călin. Sursa: Arhiva EVZ

Vedeta Antena 1 a împărtășit admiratorilor săi unul dintre cele mai bine păstrate secrete. Liviu Vârciu a făcut public numele fiului său.

În cadrul unor mini-dialoguri, sub titulatura „Bar Online Epic” pe contul de Instagram al lui Pepe, Liviu Vârciu a dezvăluit numele băiețelului său. Actorul a răspuns în direct la întrebarea unui fan, care a dorit să știe cum îl cheamă pe moștenitorul său.

„Pe fiul meu îl cheamă Liviu Matei. Vârciu Liviu Matei. Eu îl strig Liviu. Am zis că îi pun și Matei, că poate dacă atunci când o să se facă mare se întâlnește cu vreunul care nu e fanul meu, să-i zică că îl cheamă Matei. „Cum te cheamă?”, „Matei”.

Dacă e fanul meu, să-i zică că-l cheamă Liviu. Nu, să-i dau și ocazia asta, că poate zice „Mi-ai pus Liviu. Lasă-mă în pace, nu vreau să fiu Liviu Vârciu!”

Ne puteți urmări și pe Google News

În cadrul acelorași dialoguri, Liviu Vârciu i-a făcut soției sale, Anda Călin, o declarație de dragoste, conform infoactual. Aceștia au împreună doi copii, o fetiță, Anastasia, în vârstă de 2 ani și, cum am aflat acum, Liviu Matei, în vârstă de patru luni. Liviu Vârciu mai are o fiică, dintr-o relație anterioară, Carmina, în vârstă de 18 ani.

„Și-acum mă îndrăgostesc. Mă îndrăgostesc de Anda în fiecare zi. Mă despart de Anda în fiecare zi, mă împac cu Anda în fiecare zi. Și-acum, când am una care merită, că mi-a făcut doi copii, stau în dubii. Că am comis-o când eram tânăr”, a spus Liviu Vârciu.

Vedeta Antena 1 a povestit în premieră, că era cât pe ce să se însoare la 22 de ani cu o fată. După ce nici căsnicia cu Adelina Pestrițu nu a avut parte de un final fericit, Vârciu a rămas cu o teamă vizavi de instituția căsătoriei.

„Eu am vrut să mă căsătoresc când eram tânăr. M-a luat primarul că n-am avut buletinul la mine, la Focșani. M-am uitat la ea..., „Mâine mergem la primărie”. „Ce-ai zis?” „Da, mâine mergem la primărie. S-a trezit fata frumos, s-a spălat, s-a... , hai la primărie. La primărie m-a întrebat primarul „Buletinele?” Și eu i-am zis „Păi, la ce ne trebuie buletinele?”, „Păi, să vă facem acte”, „A, nu se poate și fără?”, „Nu!”A, soarta! N-a fost să fie. Și-am plecat. Aveam 22 de ani. Au fost niște etape în viața mea care m-au maturizat”, a mai spus Liviu Vârciu.