Liviu Dragnea – ultimele „mutări” din instanță. Cum plănuiește anularea condamnările

Liviu Dragnea – ultimele „mutări” din instanță. Cum plănuiește anularea condamnările

Fostul șef al PSD, Liviu Dragnea, și fostul lider conservator Dan Voiculescu au ales două căi diferite de atac pentru a contesta pedepsele la care au fost condamnați definitiv, primul în Dosarul angajărilor fictive, iar al doilea în Dosarul ICA.

Fostul șef al PSD, Liviu Dragnea, și fostul lider conservator Dan Voiculescu au ales două căi diferite de atac pentru a contesta pedepsele la care au fost condamnați definitiv, primul în "Dosarul angajărilor fictive", iar al doilea în "Dosarul ICA".

Dragnea a trimis o contestație în anulare pe rolul Înaltei Curți, cauză care urmează a trece prin procedura de repartizare aleatorie, iar Voiculescu cere pe rolul Tribunalului București revizuirea dosarului privind privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare și are termen astăzi. Ambele demersuri juridice sunt căi extraordinare de atac ale hotărârilor definitive.

Contestația în anulare depusă de Dragnea vine la câteva zile după ce magistrații CCR au dat publicității motivarea deciziei privind nelegala constituire a completurilor de la ICCJ. Alți inculpați a căror contestații asemănătoare s-au bucurat de succes: Elena Udrea, Dan Șova sau Sebastian Ghiță, în ianuarie 2019. Pronunțarea CCR a venit la o săptămână după ce Dragnea a fost condamnat definitiv la 3 ani și 6 luni de închisoare. Același „ghinion” l-a avut și Dan Voiculescu în 2014, când a fost condamnat definitiv la 10 ani cu executare cu puțin înainte să intervină prescrierea faptelor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe data de 27 mai, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv pe fostul lider PSD, Liviu Dragnea, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Instanţa supremă a menţinut în cazul lui Liviu Dragnea pedeapsa aplicată de instanţa de fond.

Decizia de condamnare a fost luată de patru dintre cei cinci membri ai completului, unul dintre judecători făcând opinie separată, în sensul trimiterii dosarului spre rejudecare, pe motiv că acel complet de la fond ar fi trebuit să fie specializat în judecarea faptelor de corupţie.

În iulie 2017, instanțele au admis cererea de eliberare condiționată a fostului lider conservator Dan Voiculescu, după ce acesta a executat fracția legală din pedeapsa de 10 ani de închisoare pe care a primit-o în dosarul ICA. Voiculescu a executat efectiv 2 ani și 10 luni de închisoare din pedeapsa totală.