Liviu Dragnea nu se lasă. După ce a eșuat la cratiță, pregătește o mare surpriză
- Ionel Sclavone
- 2 august 2023, 21:20
Liviu Dragnea nu se dă dus din mediul online. Pare că fostul politician și-a găsit adevărata menire – sau cel puțin așa crede – alta decât plimbarea nepoților în parc, așa cum ne-am fi așteptat. Chiar dacă traficul pe care l-a făcut cu ultimele rețete nu a fost de natură să-l încurajeze, nu renunță, ci chiar plusează. Vrea să continue emisiunea din bucătorie și chiar să se lanseze ca moderator de podcast.
Liviu Dragnea nu renunță la emisiunile culinare din mediul online, pe care le-a început în urmă cu câteva luni. Chiar dacă numărul celor care îl urmăresc nu este de natură să-l încurajeze, fostul politician susține că nu abandonează. El va merge mai departe, după vacanța de vară, când va prezenta noi rețete. Mai mult, pe lângă aceasta, Liviu Dragnea susține că intenționează să pornească și alte proiecte. Mai exact este vorba despre un podcast în care va comenta situația social-economică și politică actuală.
Fostul lider al PSD susține că a acumulat suficientă experiență, în cele 27 de emisiuni pe care le-a realizat până acum, astfel încât să revină spectaculos. El va relua emisiunea sub aceeași titulatură sub care a fost lansată în primăvară.
„Vă asigur că proiectul meu, intitulat «Bucătăria de acasă» va continua. Chiar foarte curând, adică cel mai târziu la finele lunii august sau cel târziu la început de septembrie, mă voi prezenta iar în fața camerelor de filmare. Nu exclud însă nici varianta să ofer celor interesați un episod special în preajma marii sărbători de Sfântă Mărie, dar nu am încă nimic decis pe acest subiect”, a afirmat Liviu Dragnea pentru cancan.ro.
Politicianul nu-și schimbă numele de scenă
Fostul politician susține că nu intenționează să-și schimbe numele de scenă, așa cum au făcut alți bucătari care și-au continuat activitatea în mediul online. Dragnea ca continua să realizeze emisiuni cu specific culinar cu numele său, așa cum îl știe toată lumea.
„Nu am nevoie de niciun alt nume, de scenă, cum ar crede unul sau altul. Îmi voi folosi doar numele propriu, fiindcă am stat suficient pe scena publică ca lumea să mă cunoască. Și mai e ceva pe care nu-l voi schimba, faptul că nu fac această emisiune pentru a mă îmbogăți. Așa cum am spus de la bun început, nu am nevoie de așa ceva!”, a mai spus Dragnea, conform sursei citate.
Pentru a atinge mai repede nivelul de succes la care aspiră, Dragnea recunoaște că a învățat de la alții. Poate acesta a fost și motivul pentru care nu a mai realizat alte emisiuni după cea de-a 27-a. Fostul lider al PSD spune că a urmărit mai multe show-uri de bucătărie, de la noi, dar și de la alții, semn că nu este chiar atât de nationalist pe cât se pretinde, ca să învețe cum fac alții. Mai ales că nu are vreo școală sau un curs în domeniu.
„Nu sunt și nu am avut niciodată pretenția că sunt un masterchef! Nici pomeneală! Nu am făcut nicio școală de specialitate și fac doar ceea ce am învățat din familie. Sau de la prieteni. E doar pasiune, nimic altceva!”, a spus fostul social-democrat.
Liviu Dragnea revine în online
Emisiunea sa culinară va cunoaște însă câteva îmbunătățiri și va avea mai multe ediții pe săptămână. Pe lângă acestea, Dragnea intenționează să realizeze și un podcast, făcut după toate regulile profesioniștilor, în care va dezbate teme de interes public, sociale, economice sau politice.
„Cel mai probabil voi face această emisiune de două ori pe săptămână, de la mine de acasă, așa cum i-am obișnuit pe cei care m-au urmărit deja. Dar va exista și o a treia, fiindcă lucrez și la un podcast. Temele acestuia din urmă vor trata viața economică și socială, dar și politica de azi din România. Am stabilit deja numele emisiunii, ce va fi produsă într-un studio profesionist, dar încă îl păstrez secret pentru o vreme”, a ținut să precizeze Liviu Dragnea.