Eliberarea lui Liviu Dragnea a fost, așa cum era de așteptat, un eveniment de presă. Dar este acest fapt divers judiciar și un eveniment politic? Adică, oricât de mare ar fi dorința fostului președinte PSD de a schimba lucruri sau de a se răzbuna, va modifica ea procentele partidelor politice existente la această oră pe scenă? 

Opinia mea este că nu. La această oră, prevăd că potențialul lui Liviu Dragnea este cel mult de a face niște dezvăluiri de calibrul celor ale lui Sebastian Ghiță despre Florian Coldea. Are astfel de informații și sigur are și posibilitatea de a le demonstra, după ce le va arunca în spațiul public. Ele pot viza instituții publice de forță, de la SPP, SRI la Parchet, sau PSD. Pe partea dreaptă sau neo-marxistă nu cred că are el date destul de tari pentru a produce vreun cutremur.

Sigur, speriat de spectrul reîncarcerării, Liviu Dragnea s-ar putea să tacă sau să se limiteze la un interviu sau două în care să expună doar idei politice generale, cum a fost și discursul de la poarta închisorii.

Dar au potențial politic efectiv aceste dezvăluiri sau declarații? Pot ele fi nucleul unei noi formațiuni politice sau al unui centru de putere în PSD?

În primul rând, susținătorii lui Liviu Dragnea din partid sunt acum în afara deciziei sau sunt transformați în promotorii conceptului #noulpsd. Nu renunță niciunul la pozițiile păstrate cu greu pentru a se alătura unui lider privit de restul cu milă și nu cu respect.

Mirel Palada spunea ieri în studioul EVZ PLAY că Liviu Dragnea beneficiază încă de o cotă de încredere de 10-12% dar nu știm dacă ea poate fi transferată unui partid.

În PSD, dacă ar fi docil și ar renunța la fraze de genul ”un partid condus de lași”, ar completa cu o culoare suveranistă mesajul sec al liderilor de tip Marcel Ciolacu, Paul Stănescu sau Vasile Dâncu.

Un partid nou, însă, format în jurul lui Dragnea pare o himeră.

Modelul Dan Diaconescu din 2010-2012 este imposibil de repetat în 2021-2024, chiar dacă principalul partid de dreapta (atunci PDL astăzi PNL) are potențial de a dezamăgi și înfuria.

Diferențele sunt majore. În primul rând, publicul sătul de partidele vechi, tradiționale, lipsite de savoarea schimbărilor bruște, are deja AUR și USR-PLUS. Nemulțumiții anti-sistem care în 2012 votau în proporție de aproape 15% Partidul Poporului – Dan Diaconescu nu mai sunt acum uniți de un singur mesaj, ”ciocoii corupți vând uzinele României”. Acum polarizarea nemulțumiților e mare, mesajul anticorupție e monopolizat de USR iar cel suveranist de AUR. Liviu Dragnea ar pica ”între scaune”.

În plus, Dan Diaconescu a purtat cătușele în iunie 2010, iar partidul l-a anunțat în noiembrie, când nu era condamnat, nici măcar trimis în judecată. În 2012, când a înregistrat succesul electoral, nu era nici atunci judecat. Avea să ajungă după gratii în 2015, când PP-DD era deja o ruină.

Încă un argument pentru a sublinia diferențele dintre soarta politică a lui Dan Diaconescu și cea a lui Liviu Dragnea, ziaristul eliberat după zilele de arestare preventivă s-a înconjurat de figuri noi, necunoscute pentru cei care nu urmăreau fenomenul OTV, pe când Dragnea ar apărea între figuri deja erodate în lungile campanii de presă de tip ”plăcuța suedeză”.