Liviu Dragnea, dezvăluiri șoc. Ce l-au forțat să facă în închisoare

Liviu Dragnea, dezvăluiri șoc. Ce l-au forțat să facă în închisoare Sursa foto: EVZ

Liviu Dragnea susține că a fost vaccinat împotriva COVID-19, în penitenciar, fără să i se dea posibiltiatea să decidă.

Liviu Dragnea susține că a fost vaccinat în penitenciarul Rahova împotriva COVID-19, deși trecuse prin boală. Într-o declarație la B1 TV, Liviu Dragnea a precizat că a avut COVID în luna decembrie, iar în luna aprilie a fost vaccinat. El a spus că nu i s-a permis să decidă.

„Am fost vaccinat la Rahova. Nu m-am vaccinat, am fost vaccinat. Am avut și COVID în decembrie anul trecut și în aprilie - mai mi s-au făcut cele două vaccinuri. Nu ai cum să nu le faci acolo. Nu mi s-a dat posibilitatea să decid, așa cum nu i s-a dat posibilitatea nimănui din sistem. Dacă nu te-ai fi vaccinat erai scos de la muncă. Eu de abia fusesem repartizat la muncă după nouă luni de izolare în celulă și nu am mai riscat”, a spus Liviu Dragnea.

Ne puteți urmări și pe Google News

Frustrările din primele zile de închisoare

În acest context, Liviu Dragnea a vorbit nu doar despre vaccinare ci și despre problemele de sănătate pe care le-a avut în închisoare și a povestit despre drama prin care a trecut în primele zile de închisoare.

„Am avut și accident, am avut din păcate și o restrângere a dreptului la sănătate. Acum e mai bine, important e că merg pe picioarele mele. Asta e cel mai important, și sunt sănătos și la cap. Am avut momente grele din punct de vedere psihologic în primele două zile. Atât.

E vorba de reacția conștientului și a subconștientului probabil la interdicția celui mai important drept pe care îl poate avea un om, și anume libertatea. Acest sentiment de închis, la care s-a adăugat și o frustrare foarte mare față de nevinovăția pe care o știam și nedreptatea pe care am simțit-o, a făcut să fie mult mai profund acel sentiment, dar am depășit, încet, încet”, a precizat Liviu Dragnea.

Dragnea acuză abuzuri la Rahova

Totodată, Liviu Dragnea a respins speculațiile potrivit cărora ar fi beneficiat de un tratament preferențial în închisoare. El susține că, dimpotrivă, a avut condiții mult mai dificile decât alți deținuți în închisoare. Ba chiar, susține fostul lider PSD, a suferit numeroase abuzuri, fost privat inclusiv de dreptul la muncă.

„S-a încercat în primele luni de detenție să se spună că am un tratament preferențial, că am jacuzzi în cameră, că am nu știu ce plasme. Nu au mai insistat, că s-a dovedit că am o situație mult mai rea, dar repet. Am vrut măcar să am dreptul la muncă. Mi s-a interzis dreptul de a avea acces la televizor, Cu toate că în lege nici măcar nu lasă la latitudinea penitenciarului să accepte.

Legea obligă penitenciarul să asigure condițiile de siguranță, atât pentru deținut, cât și pentru reporter. Dar mi s-a interzis orice contact cu presa. Am fost pedepsit pentru o convorbire online pe care am avut-o cu o persoană, pe o listă aprobată de conducerea penitenciarului. Am stat nouă luni de zile în izolare, scos de la muncă, fapt ce mi-a prelungit pedeapsa cu vreo 4 luni de zile”, a spus Liviu Dragnea.