Lista cu liderii politici care vor fi prezenți la funeraliile reginei Elisabeta a II-a. Cine nu va participa

Lista cu liderii politici care vor fi prezenți la funeraliile reginei Elisabeta a II-a. Cine nu va participaSursa: Digi24.ro

La înmormântarea reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii au fost invitați să participe circa 500 de șefi de stat și alți demnitari din întreaga lume. Totuși, există și o listă a celor care nu vor lua parte la tristul eveniment care va avea loc la Londra pe 19 septembrie.

La funeraliile reginei Elisabeta a II-a vor fi prezenți, bineînțeles, regele Charles al III-lea, alături de Camilla, soția sa, și ceilalți trei copii ai Reginei, Anne, Andrew și Edward, împreună cu soțiile lor - inclusiv Sarah Ferguson, fosta soție a lui Andrew.

Cine va lua parte la funeraliile reginei Elisabeta a II-a

La ceremonia de înmormântare a reginei Elisabeta vor participa și nepoții acesteia, printre care prinții William și Harry, prințesele Beatrice și Eugenie, Zara Tindall, Peter Phillips, Lady Louise Windsor și James, viconte Severn.

Sunt așteptați la ceremonie și Earl Spencer, fratele prințesei Diana, prințul și prințesa de Kent, dar și ducele și ducesa de Kent, alături de alți membri ai familiilor regale din Europa, mare parte dintre ei rude de sânge cu fosta suverană a Marii Britanii.

Vor mai participa și regele Philippe al Belgiei și regina Mathilde, regele Willem-Alexander al Țărilor de Jos și soția sa, regina Maxima, regele Felipe și regina Letizia ai Spaniei, familiile regale din Norvegia, Suedia, Danemarca și Monaco. Invitații au fost acceptate și din partea premierului Australiei Anthony Albanese, ministrului Jacinda Ardern din Noua Zeelandă și premierului canadian Justin Trudeau. Vor participa la funeralii și prim-ministrul statului Bangladesh Sheikh Hasina, președintele din Sri Lanka, Ranil Wickremesinghe, și cel al Indiei, Droupadi Murmu.

Liderul Arabiei Saudite va merge la înmormântarea reginei Elisabeta

Din partea Chinei, la funeraliile reginei Elisabeta va participa vicepreședintele Wang Qishan. Mohammed Bin Salman, prințul moștenitor al Arabiei Saudite va participa și el la înmormântare, fiind prima sa vizită în Marea Britanie de la uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi în 2018.

De altfel, Hatice Cengiz, logodnica lui Khashoggi, a spus că lui Mohammed Bin Salman „nu ar trebui să i se permită să păteze memoria (n.a. reginei)și să folosească acest timp de doliu pentru a căuta legitimitate și normalizare”.

Cine nu va participa la funeralii

Surse de la Whitehall au declarat că statul Iran va fi reprezentat de un ambasador la funeraliile reginei Elisabeta, în timp ce oficialii din Siria, Venezuela și Afganistan nu au fost chemați să ia parte la funeralii.

De asemenea, niciun demnitar din Rusia, Belarus sau Myanmar nu au primit invitație, în vreme ce Coreea de Nord și Nicaragua vor trimite ambasadori, conform BBC.