Liga 1 de fotbal feminin va avea 8 echipe la start în sezonul 2023/2024
- David Marinescu
- 4 august 2023, 22:31
Federația Română de Fotbal a aprobat vineri, prin Comitetul de Urgență, un nou format competițional, mai spectaculos și atractiv, pentru Liga 1 Feminin și Cupa României Feminin, informează frf.ro.
În urma implementării pentru prima dată în istorie a certificării la Liga 1 Feminin, 8 echipe se vor duela în acest sezon pentru titlul de de campioană a României, „totul într-un cadru profesionist, beneficiind de o infrastructură corelată cu spectacolul pe care îl promite noul sezon”.
Formatul cu 8 echipe este consecință a retragerii din competiție a clubului CS Carmen București.
Echipele participante din acest sezon vor fi Universitatea Cluj, Politehnica Timișoara, AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, Banat Girls, CSM Alexandria, Farul Constanța, CS Gloria 2018 Bistrița Năsăud, ACS Tg. Mureş 1898 – MSE 1898.
Liga 1 de fotbal feminin, cu opt echipe la start
Cele 8 echipe participante în competiție vor juca tur-retur, rezultând un total de 14 meciuri.
La finalul returului, primele 4 echipe clasate se vor califica în play-off, iar următoarele 4 clasate se vor califica în play-out.
Atât meciurile din play-off, cât și cele din play-out se vor disputa în sistem tur-retur de 2 ori (2x tur-retur), adică 12 meciuri. În total, se vor disputa 26 partide în sezonul 2023/2024.
Pentru sezonul regulat, se trage la sorți poziția fiecărei echipe în schema prevăzută de tabela Berger de 8 echipe.
Gigi Becali vorbește urât de fotbalul feminin
L’Equipe a scris, recent, un articol despre Gigi Becali, patronul de la FCSB. Jurnaliștii francezi au remarcat comentariul considerat sexist făcut de milionar în luna mai, când a protestat după ce a aflat că arbitrul partidei FC Voluntari – CS Mioveni va fi arbitra Iuliana Demetrescu.
În ultima vreme, Becali s-a regăsit în mijlocul unei controverse pentru observațiile sale misogine. Ținta sa: Iuliana Demetrescu. De fapt, fotbalul feminin este o altă obsesie a lui Becali. În decembrie 2018, a făcut alte observații incoerente și retrograde. Chiar misogine, scrie L'Equipe.
De altfel, francezii remarcă faptul că milionarul a avut mereu o problemă cu fotbalul feminin, încă din urmă cu ceva ani.
Arbitru a fost o femeie, cu sânii în vânt pe teren. Ați mai pomenit așa ceva? Asta ne mai trebuia. Unde se dezbracă ea înainte de meci? Ce este asta?, declara Becali în 2023.