EXCLUSIV. Liderii USL au bătut palma pe sectoarele 2 și 6. Voiculescu, perdant la masa negocierilor. Sacrificat, Florescu candidează independent
- Marius Vulpe
- 24 aprilie 2012, 18:09
Liderii USL au convenit într-un final asupra candidaturilor la Capitală, blocate de chestiunea găsirii oamenilor pentru sectoarele 2 și 6. Potrivit unor surse din cadrul acestei alianțe, social-democrații au cedat locul la 6 liberalului Rareș Mănescu, urmând ca ei să-l desemneze pe sindicalistul Dragoș Frumosu la sectorul 2. Conservatorii sunt perdanți pe toată linia, omul lor la sectorul 6, Ștefan Florescu urmând totuși să candideze separat, ceea ce mărește șansele primarului PDL, Cristian Poteraș, de a fi reconfirmat pentru un nou mandat.
Conform surselor citate, liderul PSD, Victor Ponta a preferat soluția candidaturilor comune la București în locul unora separate, cum îl amenința liberalul Crin Antonescu, șeful social-democrat renunțând la orice pretenție pentru primăria sectorului 6, care a fost astfel antamat de PNL pentru trezorierul Rareș Mănescu. În schimb, social-democrații s-au opus oricărei acordări de compensații conservatorilor care au reclamat candidatura la sectorul 2 pentru omul lor, sindicalistul Mircea Dogaru pentru a obloji speranțele năruite ale cuplului Piedone-Florescu și orgoliul lui Dan Voiculescu. "Puteți să-l scoateți din ecuație pe Dogaru. Domnul Frumosu va fi candidatul susținut de USL la primăria sectorului 2", au declarat, în exclusivitate pentru EVZ, sursele citate. Cu toate acestea, social-democrații sunt nemulțumiți că PC nu reușește să-l controleze pe Ștefan Florescu care și-a anunțat intenția de candida separat de USL la primăria sectorului 6. "Să fie sănătos dumnealui. Prin această decizie nu se ajută nici pe el, nici pe noi. Singurul avantajat e însuși Poteraș", au conchis sursele citate de EVZ. Contactat telefonic, liberalul Rareș Mănescu a confirmat, pentru EVZ, desemnarea sa oficială drept candidat USL la primăria sectorului 6. "A fost o negociere civilizată. S-a optat pentru candidatul cel mai bun. Nu a fost vorba de vreo încercare de impunere de către PC a propriului candidat și, de aceea, nu se pune problema nici a unor compensații", a explicat Mănescu. Întrebat cum comentează intenția conservatorului Ștefan Florescu de a merge ca independent în cursa pentru aceeași primărie, Mănescu a apreciat că e dreptul acestuia ca "al oricărui cetățean". În schimb, liderul PNL sector 6 a evitat să precizeze de ce susținerea electorală beneficiază din partea bucureștenilor, invocând lipsa unui astfel de studiu. Așa cum a declarat, cu o zi în urmă, pentru EVZ, Ştefan Florescu a anunţat, astăzi, că va candida independent la Primăria Sectorului 6, el precizând că a demisionat din Partidul Conservator tocmai pentru a nu provoca neplăceri acestei formațiuni prin decizia sa. În prezenţa liderului PC, Dan Constantin, omul lui Piedone a precizat că se va retrage din funcţia de preşedinte al PC Sector 6 şi din formaţiune ca să candideze “pentru locuitorii sectorului şi pentru stabilitatea USL!".