Liderii politici cu cele mai mari averi în 2025. Vladimir Putin domină clasamentul
- Bianca Ion
- 14 septembrie 2025, 16:54
Vladimir Putin Aleksandr Lukașenko Sursa: Arhiba EVZUn raport recent realizat de MadeVisual arată că mulți dintre cei mai influenți lideri politici de pe glob administrează averi ce depășesc considerabil patrimoniul unor miliardari din mediul privat. Mulți dintre aceștia își bazează bogăția pe resursele statului, monopoluri economice sau moșteniri regale, ajungând să gestioneze sume ce depășesc puterea economică a țărilor pe care le conduc.
Putin, Khamenei și Vajiralongkorn, în topul celor mai bogați lideri politici
Potrivit estimărilor, Vladimir Putin (Rusia) se află pe primul loc, cu o avere evaluată la 200 de miliarde de dolari. Se vehiculează că iahtul său „Scheherazade” ar costa mai mult decât întregul buget anual al Eritreii alocat pentru educație.
Pe locul doi apare Ayatollah Ali Khamenei (Iran), care ar administra active de circa 93 de miliarde USD, gestionate prin fundații religioase și trusturi economice. Regele Maha Vajiralongkorn al Thailandei controlează aproximativ 43 de miliarde USD, prin Crown Property Bureau, instituție care îl face unul dintre cei mai mari proprietari imobiliari din Bangkok, cu peste 16.000 de acri.
Sultanul din Brunei deține o avere de circa 50 de miliarde USD, provenită în principal din veniturile petroliere ale statului. Regele Salman al Arabiei Saudite ar avea aproximativ 18 miliarde USD, alimentate de dividendele Aramco și alte investiții. Potrivit surselor, cel puțin 5% din profiturile companiei petroliere sunt distribuite anual membrilor Casei Saud, ceea ce sporește discreționar averile personale.

Kim Jong Un. Sursa foto: Captură video/Youtube
Aleksandr Lukașenko nu lipsește din top
În clasament apare și șeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, emirul Dubaiului, cu o avere de aproximativ 14 miliarde USD. Conducătorul Emiratelor Arabe Unite este cunoscut pentru flota sa privată de avioane 747, fiecare echipat cu propriile facilități de lux. Regele Mohammed VI al Marocului are circa 8 miliarde USD, provenite din holdinguri și investiții interne.
În zona Europei de Est, Aleksandr Lukașenko din Belarus figurează cu o avere estimată la 10 miliarde USD, conform unor investigații. În Statele Unite, Donald Trump este creditat cu 6,5 miliarde USD, în mare parte din imobiliare și brandul său personal. Creșterea din 2024 s-a datorat în special câștigurilor teoretice din acțiunile Truth Social, deși restricțiile privind retragerea cash-ului rămân în vigoare.
Kim Jong Un, liderul Coreei de Nord, ar avea aproximativ 5 miliarde USD, ascunse în mare parte prin conturi și active offshore. Din Asia de Sud-Est, Hun Sen din Cambodgia apare cu circa 3 miliarde USD, iar Daniel Ortega din Nicaragua cu aproximativ 2 miliarde USD.
Cum a fost realizat clasamentul
Datele sunt aproximative și au la bază scurgeri de informații, analize ale experților și materiale secrete, nu declarații auditate oficial. În evaluări au fost incluse participații la fonduri suverane, terenuri, imobile, bunuri de lux sau companii paravan. Averile familiilor au fost contabilizate doar dacă erau direct legate de beneficiul sau controlul liderului.
Printre sursele consultate pentru realizarea topului se numără Reuters, ICIJ, OCCRP, scurgeri financiare și materiale de investigație jurnalistică. Raportul evidențiază diferența uriașă dintre liderii autoritari care concentrează resursele statelor lor și miliardarii tradiționali, a căror avere provine din inovație și piața competitivă.