Cunosc nenumărate femei care au reuşit să demonstreze că nu sunt cu nimic mai prejos decât bărbaţii, dar nu pentru că luptă pentru drepturi egale cu aceştia, ci pentru că aşa au simţit. De la femeia care a renunţat de bunăvoie la serviciul care îi oferea o viaţă fantastică pentru a se ocupa de familie, crezând astfel că iubirea, răbdarea, loialitatea, inteligenţa şi puterea ei vor fi remarcate de cel pentru care reuşea să ducă la capăt fiecare zi, bărbatul ei, până la exploratoarea care a atins atât Polul Nord, cât şi Polul Sud, mândră că este prima româncă ce a dus această misiune la capăt.
Niciuna nu este mai prejos de cealaltă, iar între ele stau nenumărate alte femei demne de a fi preţuite, admirate. Fiecare dintre noi simte că are o misiune de îndeplinit pe pământ, fiecare dintre noi crede că lui îi este dat un ceva anume şi că doar el poate şi trebuie să se ocupe de el. Nu e nimic nou sub soare. Şi totuşi, printre toti aceşti oameni de care ne lovim zilnic există spirite rare care reușesc să vadă acolo unde alții nu pot, să pătrundă acolo unde altora le este imposibil. Copii fiind, avem un model, un idol, un mentor în mințile și sufletele noastre. Cu toții vrem să devenim aidoma cuiva extraordinar, fie că este vorba despre o fiinţă reală sau doar un personaj dintr-o carte sau un film. Din păcate, la ora actuală copiii noştri duc lipsă acută de aşa ceva. De fapt, e chiar secetă în România…
Uca Marinescu este omul temerar care a visat să exploreze tot ce e de explorat pe această planetă minunată numită Pământ. Uca Marinescu este cea dintâi dintre românce și a treia femeie din lume (prima ca vârstă) care a ajuns la Polul Nord și Polul Sud pe schiuri, la 28 aprilie 2001, și respectiv, 24 decembrie 2001. De asemenea, este prima femeie din lume care a ajuns într-un singur an la cei doi Poli Geografici ai Pământului. Prima femeie din lume care atinge toți cei patru poli – geografici și magnetici. Toate aceste reuşite au venit după ce timp de zece ani a explorat România. După fiecare călătorie întotdeauna merge în locurile de baştină, în Harghita, pe Hăşmaş, ca să se bucure de energia pământului din care-şi trage seva. „Nu eu plec în călătorie, călătoria mă ia cu ea. Este o parte a vieţii mele. Am acea chemare lăuntrică. Omul este puternic. Fiecare, în sinea sa, este puternic, dar trebuie să se descopere”, spune Uca Marinescu.
S-a născut în Munţii Harghitei, a lucrat ca profesor de educaţie fizică, s-a pensionat şi când a simțit chemarea a plecat. A ajuns până în Patagonia şi Ţara de Foc, a bătut Africa de la sud la nord, a pășit în ţinuturile Siberiei. Primul voiaj internaţional al exploratoarei Uca Marinescu a avut loc în 1990. A străbătut China şi a ajuns până în Tibet. De atunci a plecat cel puţin o dată pe an. A văzut India, Canada, Patagonia şi a fost prima româncă ajunsă în Antarctica, în 1998. Un an mai târziu a traversat Africa, de la sud la nord, iar în 2001, la 61 de ani, a reuşit să devină primul român care a ajuns la Polul Nord şi la Polul Sud pe schiuri, într-un singur an. În 2003, a vizitat Australia, după un an a ajuns în Alaska, apoi în Mongolia, şi din nou la Polul Nord (2007). „Nu sunt un om rău, nu sunt un om care are ambiții. Ambițiile mele sunt personale, față de mine, nu față de alții. Am plecat în Antarctica pe urmele vasului Belgica, al lui Emil Racoviță. Academia Română serba 100 de ani de la acest mare eveniment. Institutul de Geologie a făcut două plăci mari, dar din marmură şi le-am spus că în rucsac nu pot să duc aşa ceva. Le-au făcut apoi dintr-un aliaj ca să reziste la frig, la umezeală. Am ajuns până în Antarctica şi astfel am mai avut ceva de povestit“.
Citea cu nesaț în copilărie și adolescență despre expedițiile celebre scrise de Jules Verne, pe care le mai răsfoiește și acum. La Polul Nord magnetic a constatat cu surprindere că locurile sunt exact aşa cum le-a descris autorul. „ Cine spune că se duce până la pol şi se întoarce, minte. Este greu, de nedescris. A fost foarte grea participarea mea la acea expediție internațională. Zece bărbați şi o singură femeie, eu. Greu. Mergeam pe drum, o sută şi ceva de km, pe schiuri, trăgându-mi sania și-mi spuneam: «Cine m-a pus? Nu mai pot! » Dar tot zicându-mi asta vedeam că eu merg. Îmi curgeau lacrimi de neputință, dar aveam canadiana şi trăgeam gulerul să nu mă vadă bărbații. Mi-am dat seama că am rezistență psihică, cu semnul întrebării era cea fizică. Am reuşit, am ajuns, am primit trofeul, am și diploma“.
A fi explorator înseamnă o cale pentru a cunoaşte sau pentru a se cunoaşte. Exact acest lucru face Uca Marinescu, călătorește pentru a cunoaşte. În mod special oameni, pentru a vedea cum trăiesc ei. Nu există nici o diferență între tibetani, papuaşi, mongoli sau eschimoși. Există doar moduri diferite de a opta pentru o cale sau alta în viață. Oamenii au devenit egoişti, se gândesc numai la ei sau la un grup, dar nu se gândesc că nu poţi să trăieşti fără semenii tăi, fără natură, fără apă. Uca Marinescu a întâlnit locuri unde oamenii nu cunosc valoarea banului, iar fericirea a simţit-o pe deplin în Papua Noua Guinee. Acolo unde oamenii locuiesc în colibe și nu au nevoie de palate. Au plante tradiţionale, medicinale, tot ce le trebuie. Vânează, au apă. Focul este sacru la ei. Tot timpul arde în mijlocul comunităţii. Se adună seara în jurul lui şi cântă şi dansează, spun poveşti. N-a văzut o figură crispată, nu i-a văzut certându-se, nu i-a văzut violenţi. Acolo a văzut fericirea. „Libertatea am simţit-o în Mongolia, unde 90% sunt nomazi, circulă. Nimeni nu zice nimic, nu ţi-e teamă că te fură sau că te bruschează. Trăiesc într-o libertate totală“, spune Uca Marinescu. Tot în Mongolia, îmi povestea într-una dintre întâlnirile pe care ni le-a hărăzit Soarta, că a fost cerută de soţie de un mongol, pentru că a fost impresionat de compasiunea ei, de atenţia pe care o acorda copiilor, mai ales că avea buzunarele pline de bomboane. Nu a acceptat, evident. „Nu ştiu dacă aţi visat vreodată în culori. Nu este o senzaţie extraordinară? Am visat că începeam să dau din braţe, braţele s-au transformat în aripi şi mi-am luat zborul pe deasupra unor locuri necunoscute. Un călugăr tibetan mi-a spus că eu într-o altă viaţă am fost pescăruş arctic. Pe acest călugăr l-am găsit în Sikim, Tibet. Mănăstirile acolo au mai multe curţi interioare. Într-un asemenea spaţiu există chioşcuri cu plante, cu medicamente de-ale lor, tradiţionale. Pentru că nu aveam mulţi bani, am spus să le iau prietenilor câte un medicament, un leac din acesta, care este foarte bun. Am intrat, am ales pentru inimă, pentru plămâni, ficat. M-am dus la el, l-am întrebat ce să iau, am plătit şi repede să ies. El m-a întrebat chiar înainte să ies: «Dar pentru tine nu iei nimic?». Nu am spus că iau pentru mine, că iau pentru prieteni, dar el a ştiut. M-am oprit şi i-am spus că eu nu am nimic. «Ia gândeşte-te!» M-am întors la el şi am stat de vorbă. Mi-a spus că o să am ceva la plămâni, am un nodul, apoi despre reumatism.”
După primele expediţii venea acasă, își arunca rucsacul şi ieşea pe stradă să simtă pământul şi oamenii. Acum, când se întoarce, are impresia că este într-un alt loc. „Văd feţe urâte, triste, murdărie, toţi crispaţi, parcă le este frică de orice. Este o atmosferă groaznică. Românii sunt nefericiţi, sunt trişti. Este o stare de spirit. Şi cum să creezi, să te simţi om, dacă nu ai o stare de linişte? Tibetanii spun că noi suntem încărcați cu foarte multe lucruri în plus față de ceea ce am avea în mod real nevoie. Dacă am reuşi să scăpăm de acest balast, am deveni persoane simple care trăiesc simplu şi modest. Fără invidii, fără răutăți gratuite“.
Am rememorat povestea Ucăi Marinescu, pentru că avem nevoie de modele şi această femeie puternică este un exemplu demn de urmat. Nu s-a dat niciodată bătută, oricât de greu i-a fost şi acolo unde alţii vedeau obstacole, ea a văzut cale liberă. De la Uca Marinescu am învăţat că nu există nimic să nu pot face, că nici măcar cerul nu este limita în privinţa visurilor mele şi mai ales că nimeni, dar nimeni nu-mi poate spune ce pot sau să nu fac. Câţi dintre noi pot afirma că au cunoscut vreodată libertatea cu adevărat? Libertatea rămâne o stare pe care foarte puţini dintre noi au trăit-o aici, pe pământ.
Recomandările noastre
