Comunicatul/apelul organizaţiilor, care au organizat marşul celor 200-500 (după diverse surse) de activişti lgbt de sâmbătă împotriva iniţiativei celor 3 milioane de susţinători ai familiei normale, ne aduce câteva revelaţii şi ne lasă câteva câteva întrebări.

1. Activiştii lgbtişti recunosc existenţa lui Dumnezeu şi, mai mult, ştiu ce doreşte şi ce face acesta.

2. Dacă îl recunosc şi nu ni l-au prezentat în alte coordonate – discutăm despre Dumnezeul, iudeo-creştin, faţă de care nu au prezentat nicio observaţie, amendament, contestare –  înseamnă că îl recunosc aşa cum e prezentat în cărţile sfinte ale celor două religii, în exegeza şi tradiţia lor, şi că acceptă şi ceea ce Acesta ne spune că e bine, sau nu, să facem.

3. Dacă primele două condiţii, după cum vedem din textul emanat de la lgbt, sunt îndeplinite (în orice caz nu sunt elemente din care să înţelegem contrariul) atunci însemnă că şi stilul lor de viaţă şi cerinţele lor sunt futile (pt. activişti: vezi dicţionarul), fără valoare din punct de vedere filosofic, condamnate de Creator şi contrarii voii Acestuia.

4. Dacă sunt contrare voii lui Dumnezeu, sensului normal (natural) al existenţei omului, dar totuşi ei le susţin, înfierând cu mânie lubrică (vezi dicţionarul) poziţia majorităţii, înseamnă că au o poziţie politică şi fac politică, ceea ce contestă însuşi demersul lor, care invocă neamestecul politicului în problema sexului. Acelaşi lucru fac (politică) şi atunci când contestă o modalitate de legiferare, sau cer, printr-o altă legiferare, recunoaşterea căsătoriei homosexuale, înlocuirea sexului cu, volatilul şi inconstantul, gen etc., adică tot politică.

7. În consecinţă, dezvăluirea lor, cu pretenţie de adevăr, că „Dumnezeu nu face politică”, este cel puţin nesusţinută, dacă nu falsă Dacă recunosc şi acceptă existenţa lui Dumnezeu, Creatorul universului şi al omului, deci al unor sfere pe care, în final, în interior fiind,  nu le înţelegem, atunci nu putem şti nici ce e în capul lui Dumnezeu, deci nici dacă face sau nu politică. Şi, din câte vedem în istoria umanităţii, cel puţin din ceea ce ne prezintă textele religioase iudaice şi apoi cele creştine, Dumnezeu face politică. Cum, de ce, pentru ce, asta e altă treavă, pe care, dacă nu avem cum să-l înţelegem pe Dumnezeu, nu putem să le înţelegem. Dacă nu putem demonstra cu baze ştiinţifice că Dunezeu face politică, la fel de sigur este şi că nu putem demonstra că nu face.

8. Nu numai creştinii, ci şi evreii consideră homosexualitatea o deviere de la normalitate – vezi Sodoma şi Gomora. Rabinul şef al Ierusalimului a spus, zilele acestea, că homosexualitatea este o „abominaţie”. Este el un rasist, fascist, nazist?

9. Cei care pe el şi pe alţi evrei, religioşi sau nu, dar care condamnă deriva nihilistă a moravurilor de astăzi, îi consideră fundamentalişti, extremişti, fanatici, rasişti, fascişti, nazişti, pot fi consideraţi antisemiţi?

10. Cei care se referă defăimător la religia şi cultura altora pot fi acuzaţi de „hate speech (discurs al urii)”. Nu este acesta chiar cazul activiştilor lgbt?

12. Cum altfel am putea citi următorul paragraf al apelului organizatorilor:

te asteptam alaturi de noi pentru ca atunci cand drepturile unor cetateni sunt puse sub semnul indoielii, drepturile fiecaruia dintre noi sunt in pericol. Astazi e vorba despre comunitatea LGBT, insa la fel de bine maine poate fi despre drepturile reproductive ale femeilor, despre divort, modificarea legislatiei penale sau a sistemului de taxare. #SustinLGBT

decât ca terorism, tentativă de inculcare a unui sentiment de frică, de supunere, de creare a unei psihoze generalizate de spaimă, renunţare la opoziţie şi acceptare fatalistă a unei realităţi fabricate în vederea instaurării totalitarismului ideologic?

Când vorbesc despre drepturile reproductive ale femeii (adică avort) (cum a ajuns să sune această nepătrunsă taină a concepţiei şi naşterii!) ei susţin legiferarea crimei şi se fac părtaşi la crimă, genocid, holocaust al unor oameni, încă nenăscuţi, dar vii, în posesia a tot ceea ce caracterizează fiinţa umană. Iar atunci când, ca să sperie, să închidă gura şi să anihileze orice opoziţie, amestecă în ghiveciul unui text confuz, şi fraze menite a provoca teama, teroarea, supunerea necondiţionată, precum modificarea legislaţiei penale sau a sistemului de taxe, activişii lgbt se fac vinovaţi de tentativă de instaurare a unui regim totalitar. 200/500 de personaje bolnave, plătite sau oportuniste, vor să impună unui popor întreg politica lor. Nici comuniştii nu erau mai mulţi la început şi tot plătiţi, conduşi şi chiar completaţi copios de afară.

(Caraghioşi şi subţiri la raţionamente, ne ameninţă cu modificarea în rău a sistemului de taxe, ca şi cum am trăi într-un paradis fiscal. Să le fie de bine, suntem vaccinaţi, nu ne aşteptam la altceva.  Sau cu modifcarea legislaţiei penale? Care legislaţie penală? Privind furtul? Privind pedofilia? Privind trădarea de ţară? Privind crima? Privind incitarea la disoluţia societăţii? Privind terorismul? Privind tentativa de instaurare a unei dictaturi? Perfect! Să se facă!)

13. Dincolo de penibilul, puţina şi proasta educaţie, de imensul prost gust, oribila lipsă de caracter, grava deviere anti-umană, puţina cultură a celor despre care facem vorbire, este de remarcat obrăznicia şi agresivitatea cu care ameninţă, răstălmăcesc, mint şi încearcă să spună că ei sunt cei care luptă de partea dreptăţii, că ei ne aduc adevărul, pacea, fericirea, frumuseţea, o lume mai bună. Ce dovadă mai bună, pentru unele dintre cele de mai sus, decât încercarea de a-şi atrage partizani dintre atei prin manipularea grosolană că de fapt tema familiei este una bisericească şi nu una care ne priveşte pe toţi, adepţi ai unei religii sau alteia, sau pur şi simplu atei. Este aceeaşi obrăznicie, acelaşi tupeu, aceeaşi samavolnicie, aceeaşi tactică a minciunii, dezinformării, deformării, terorii, urii şi învrăjbirii, pe care unii dintre noi o ştim din „comunismul luminos”, şi despre care putem aduce mărturie. Această experienţă-moştenire, neplăcută pentru cei care o poartă, dar astăzi folositoare pentru umanitate, face ca astăzi popoarele Europei Centrale şi de Est să se ridice împotriva pericolului unei noi dictaturi ideologice şi nu, după cum împrăştie otravă militanţii progresişti, abandonarea democraţiei. Democraţia au abandonat-o chiar ei atunci când au pornit genocidul moral şi existenţial al unor aşa-zise drepturi ale omului (devieri bolnave de la acestea, de fapt) împotriva popoarelor.